Whalefall, recenzie anticipată: o oră de aer în stomacul unui cașalot, iar Brian Duffield a mai demonstrat că știe să lucreze cu imposibilul
Există idei de film pe care le spui într-o singură frază, iar jumătate din cei de la masă râd, în timp ce cealaltă jumătate simte un fior pe șira spinării. Whalefall e exact așa: un tânăr scafandru este înghițit de un cașalot și are la dispoziție o oră ca să iasă de acolo. Cu puțin înainte de lansare, am impresia că poate fi unul dintre cele mai curajoase filme ale toamnei. Sau unul dintre cele mai riscante.
O premisă care sună absurd, dar care are forță, pe mâna unui regizor care a arătat deja că poate scoate tensiune adevărată din situațiile imposibile.
Whalefall: trailer
Date despre film
| Regia | Brian Duffield |
|---|---|
| Distribuția | Emily Rudd, Josh Brolin, Jane Levy, Elisabeth Shue, Austin Abrams, John Ortiz |
| Gen | Thrillere |
| Țara | Filme americane |
Despre ce e vorba? Un fiu, un tată și un pește uriaș care, de fapt, nici nu e pește
Din ce se știe până acum, punctul de plecare e cât se poate de simplu, și tocmai asta îl face captivant. Jay Gardiner pleacă la o scufundare în largul coastei centrale a Californiei, hotărât să găsească rămășițele tatălui său, mort de curând. Doar atât și ar fi suficient pentru o dramă despre doliu, însă Whalefall apasă aici pe accelerație: un cașalot de dimensiuni impresionante îl înghite pur și simplu pe Jay.
De aici încolo, datele problemei sunt următoarele: oxigen pentru o singură oră, interiorul unui animal viu, întuneric și conștientizarea faptului că lecțiile dure primite de la tatăl său ar putea fi cheia salvării. Studioul îl prezintă ca pe un thriller de supraviețuire amplu și dramatic, iar în fraza asta încape tot ce mă entuziasmează: ceasul care ticăie, claustrofobia și o poveste despre tată și fiu care își găsește deznodământul în cel mai neașteptat loc cu putință.
Ce se întâmplă concret în stomacul cetaceului, cum încearcă Jay să scape și dacă reușește, nu știm deloc. Și cred că e mai bine așa. La filmele de felul ăsta, plăcerea descoperirii face toți banii pe bilet.
Brian Duffield, specialistul în nebunii de gen
Dacă cineva s-ar gândi să facă un film de supraviețuire care se petrece în burta unei balene, Brian Duffield ar fi cam primul nume care mi-ar veni în minte. El a scris scenariul pentru Underwater, unde personajele erau la fel de strânse cu ușa în adâncuri, și pe cel pentru Love and Monsters, în care supraviețuirea se juca printre creaturi gigantice. Ca regizor, după Spontaneous și No One Will Save You, știm deja că se joacă îndrăzneț cu genurile.
Mai ales al doilea film mă face să am încredere în el. No One Will Save You a ținut tensiunea sus aproape fără dialog, sprijinindu-se pe un singur personaj, iar exact de abilitatea asta e nevoie și aici. Un om, un spațiu închis, prea puțin loc de conversație. Dacă există cineva care poate face ca interiorul unei balene să fie înfricoșător și nu ridicol, el e acela.
Pe deasupra, în spate stau 20th Century Studios și Imagine Entertainment, deci nu vorbim de o producție de garaj. Există bani, iar pentru o idee atât de pretențioasă vizual, detaliul ăsta contează.
O distribuție la care nu ai ce comenta
Informațiile disponibile nu spun cine pe cine interpretează, așa că nu mă apuc de ghicit. Lista de nume vorbește însă de la sine.
- Josh Brolin a arătat de la No Country for Old Men și Dune încoace, plus, evident, rolul lui Thanos, că știe să aducă duritate și greutate pe ecran. Într-o poveste în care lecțiile tatălui contează enorm, nu e greu să-ți imaginezi de ce a fost ales, dar asta rămâne de văzut în film.
- Emily Rudd s-a făcut cunoscută în serialul One Piece de pe Netflix, iar acum o vom vedea într-un registru cu totul diferit, mult mai întunecat.
- Jane Levy a dovedit în remake-ul Evil Dead și în thrillerul Don't Breathe că anxietatea și supraviețuirea sunt terenul ei de acasă.
- Elisabeth Shue și-a arătat deja multe fețe, de la continuările Back to the Future până la serialul The Boys.
- Alături de ei, echipa e completată de Austin Abrams și John Ortiz.
O asemenea distribuție sugerează că filmul nu vrea să stea doar în stomacul cașalotului, ci are și un cadru uman solid în jurul acestei situații. Cât timp pe ecran va primi partea asta, nu știm.
Ce îl poate face foarte bun?
Cele mai reușite thrillere de supraviețuire pornesc mereu de la o situație simplă. 127 Hours înseamnă o stâncă și un braț, The Shallows o stâncă și un rechin, Gravity un om și spațiul nesfârșit. Whalefall face parte din aceeași familie, doar că are un decor mult mai bizar.
Sunt optimist din trei motive:
- Ceasul care ticăie. O oră de oxigen e o miză de o claritate crudă. Nu există ocolișuri, fiecare minut contează, iar spectatorul ajunge să respire în ritmul personajului.
- Miezul emoțional. Faptul că Jay caută rămășițele tatălui său, iar lecțiile acestuia îl pot salva, adaugă poveștii un strat care o ridică peste simplul spectacol vizual. Legătura dintre doliu și supraviețuire poate fi extrem de puternică.
- Universul vizual. Interiorul unui cașalot e, cinematografic vorbind, un teritoriu complet neexplorat. Dacă designerii de producție își fac treaba bine, s-ar putea să vedem ceva ce n-am mai văzut niciodată.
Unde poate eșua balena?
N-aș fi sincer dacă n-aș spune-o direct: ideea asta merge pe muchie de cuțit. De la Iona din Biblie și de la Pinocchio încoace, burta balenei e în cultura noastră un spațiu mai degrabă de basm decât de groază, iar dacă filmul nimerește tonul greșit, poate deveni amuzant fără să vrea.
Al doilea risc ține de ritm. Într-o poveste care se petrece într-un spațiu închis, e foarte greu să păstrezi tensiunea proaspătă, mai ales când apar multe monologuri sau flashbackuri. Dacă firul tată și fiu primește prea multe amintiri, poate dezumfla balonul, la propriu.
În fine, rămâne întrebarea credibilității. Într-un thriller, publicul acceptă multe, dar numai dacă filmul e consecvent cu propriile reguli. Judecând după ce a făcut Duffield până acum, am încredere că va trata lucrul ăsta cu seriozitate, însă acesta e cel mai mare semn de întrebare.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care adoră filmele de supraviețuire claustrofobe, cu un singur decor, și sunt deschiși la o premisă neobișnuită și îndrăzneață. Fanii lucrărilor anterioare ale lui Duffield îl pot trece direct pe lista obligatorie.
- Mai bine sari peste, dacă: Cei care suportă greu spațiile închise, întunericul și gândul la sufocare, sau cei care resping din start premisele ce sună neverosimil, ar face bine să rămână pe mal.
Dacă îți place, vezi și: 127 Hours (2010), The Shallows (2016), Gravity (2013), In the Heart of the Sea (2015), Open Water (2003)
Întrebări frecvente
Despre ce este Whalefall?
Jay Gardiner pleacă la o scufundare în largul coastei centrale a Californiei ca să găsească rămășițele tatălui său, mort de curând, dar este înghițit de un cașalot uriaș. Are oxigen pentru o oră ca să scape și își dă seama că lecțiile dure ale tatălui său ar putea fi cheia salvării.
Cine a regizat Whalefall?
Filmul este regizat de Brian Duffield, care a atras atenția anterior și cu No One Will Save You.
Cine joacă în Whalefall?
Din distribuție fac parte Emily Rudd, Josh Brolin, Jane Levy, Elisabeth Shue, Austin Abrams și John Ortiz.
Ce gen de film este Whalefall?
Este un thriller american de supraviețuire, produs de 20th Century Studios și Imagine Entertainment.
Merită să te scufunzi cu el în întunericul sălii de cinema?
Pe baza a ce știm până acum, răspunsul meu e da: filmul ăsta merită așteptat și văzut pe ecranul mare. Rar primim de la un thriller de studio mare o premisă atât de proaspătă, atât de nebună și totuși atât de ușor de înțeles, și rar se află în spatele ei un regizor care a demonstrat deja că poate stoarce tensiune din situațiile imposibile. Se poate ca Whalefall să fie una dintre marile surprize ale anului, după cum se poate ca propria ambiție să-l înghită. Eu pariez pe curajul lui. Nota estimată: un 8 solid, iar dacă și firul emoțional nimerește ținta, chiar mai mult.