Dossier 137 recenzie: când poliția se anchetează pe sine, iar anchetatoarea își privește propriul trecut
Există un tip de film polițist în care tensiunea cea mai mare nu vine dintr-un foc de armă, ci dintr-un singur rând al unui proces-verbal. Noul film al lui Dominik Moll e exact așa: povestea unei anchete interne a poliției în care, în loc de răspunsuri, crește greutatea întrebărilor. Dossier 137 e un film tăcut, încăpățânat și incomod, în cel mai bun sens al cuvântului.
Un polar francez strâns, inteligent și tulburător din punct de vedere moral, care nu oferă răspunsuri comode și tocmai de aceea te urmărește zile întregi.
Dossier 137: trailer
Date despre film
| Regia | Dominik Moll |
|---|---|
| Distribuția | Léa Drucker, Stanislas Merhar, Antonia Buresi, Genevieve Mnich, Christian Sinniger, Claire Bodson |
| Gen | Filme polițiste |
| Durata | 115 min |
| Țara | Filme franțuzești |
Despre ce este Dossier 137, fără spoilere?
Protagonista este Stéphanie, anchetatoare la IGPN, structura de control intern a poliției franceze, cunoscută popular drept „poliția polițiștilor”. Treaba ei este să stabilească dacă un coleg a depășit limita atunci când a folosit forța. La început, dosarul 137 pare doar încă un număr într-un teanc: un tânăr a fost grav rănit în timpul unei manifestații tensionate și haotice la Paris, iar Stéphanie trebuie să descâlcească ce s-a întâmplat.
Doar că rutina birocratică se fisurează repede. Stéphanie nu găsește dovezi ale unei violențe polițienești nelegitime, însă un eveniment neașteptat o neliniștește, iar apoi află că victima vine din același oraș ca ea. Din acel moment cazul nu mai e un simplu dosar, ci ceva personal, iar întrebarea cea mai interesantă a filmului devine dacă mai poți rămâne obiectiv în asemenea condiții.
Nu e nevoie să știi mai mult înainte să intri în sală. Forța filmului stă în felul în care construiește imaginea bucată cu bucată, nu în răsturnări de situație aruncate în ochii spectatorului.
Dominik Moll, maestrul îndoielii
Cine a văzut precedentul mare succes al lui Moll, La Nuit du 12, știe exact la ce să se aștepte. Acolo, un caz de crimă nerezolvat îi măcina pe anchetatori, iar filmul a strâns mai multe premii César, inclusiv pe cel pentru cel mai bun film. De atunci, Moll întoarce pe toate fețele aceeași întrebare: ce se întâmplă cu oamenii a căror meserie este aflarea adevărului, când sistemul în care lucrează nu vrea mereu să-l afle?
Stilul regizorului e reținut, aproape ascetic. Nu există muzică zgomotoasă care să-ți spună când să te agiți, nu există cadre eroice. În schimb, săli de interogatoriu, înregistrări derulate pe monitoare, holuri de birou și tăceri lungi. La prima vedere poate părea auster, dar tocmai de aici vine credibilitatea: Dossier 137 arată ca realitatea, fără vreo încercare de a o înfrumuseța.
Cea mai mare calitate a lui Moll e că nu ține predici. Ar fi fost ușor să facă un film cu teză despre violența polițienească, de partea unei tabere sau a celeilalte. El preferă să arate cât de greu e, într-un asemenea caz, să ajungi măcar la fapte.
Léa Drucker și ceilalți: chipurile din spatele procesului-verbal
În fruntea distribuției se află Léa Drucker, una dintre cele mai solide actrițe ale cinemaului francez. A primit un César pentru drama Jusqu'à la garde și a rămas genul de actriță care spune mai mult printr-o singură crispare reținută a feței decât alții printr-un monolog. Într-un film în care tensiunea se petrece în mare parte pe dinăuntru, asta valorează enorm.
Alături de ea îi găsim pe Stanislas Merhar, Antonia Buresi, Genevieve Mnich, Christian Sinniger, Claire Bodson și Guslagie Malanda, care a demonstrat deja în drama de proces Saint Omer că stăpânește perfect personajele tăcute, greu de citit. Distribuția nu e o paradă de vedete, ci o echipă bine sudată, iar asta îi face bine filmului: nimeni nu încearcă să fure scena, toată lumea servește povestea.
Ce funcționează cu adevărat sunt frecările dintre personaje. Într-o anchetă internă toată lumea e puțin suspectă și toată lumea se apără puțin. Actorii redau impecabil această atmosferă apăsătoare, plină de neîncredere.
De ce funcționează: îndoiala ca gen cinematografic
Un film polițist e, de obicei, despre cine a făcut-o. Dossier 137 e mai degrabă despre ce înseamnă, de fapt, că cineva a făcut ceva. La o manifestație haotică, unde toată lumea aleargă, strigă și filmează, unde trece granița dintre forța legitimă și cea abuzivă? Filmul nu dă un răspuns comod la această întrebare, și aici stă curajul lui.
- Firul personal e o mișcare genială: din clipa în care aflăm că victima vine din orașul natal al lui Stéphanie, începem și noi să urmărim cât de imparțială mai e protagonista.
- Ritmul e lent, dar nu târâit. Moll dozează informația cu precizie.
- Atmosfera rămâne apăsătoare de la un capăt la altul, dar nu gratuit: filmul nu vrea să te distreze, ci să te pună pe gânduri.
Merită o laudă aparte felul în care filmul reușește să facă birocrația captivantă. Documente, înregistrări, declarații de martori: pe hârtie, cel mai plictisitor material din lume, pe ecran însă te ține cu sufletul la gură.
Unde ar putea fi punctul slab?
Nu ascund că Dossier 137 nu va plăcea tuturor. Pe parcursul celor 115 minute există porțiuni în care filmul se reține aproape sfidător, iar cine așteaptă acțiune sau un deznodământ clasic va fi dezamăgit. Nu suntem în lumea filmelor polițiste hollywoodiene: aici nu va exista marea scenă a demascării, în care cineva bate cu pumnul în masă.
Și partea vizuală e intenționat banală. Asta îi dă credibilitate, dar cine caută o experiență de cinema spectaculoasă ar putea găsi imaginile cam cenușii. Eu văd asta mai degrabă ca pe o calitate, dar înțeleg dacă pentru cineva e prea puțin.
Cel mai mare risc ține însă de subiectul în sine: violența polițienească e o temă sensibilă politic, iar mulți vor căuta din start o tabără în film. Cei care își doresc o sentință limpede vor ieși iritați, pentru că Moll refuză deliberat să le ofere această satisfacție.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care iubesc filmele polițiste inteligente, care se construiesc încet, și dilemele morale, și pentru care La Nuit du 12 sau Saint Omer au fost experiențe memorabile.
- Mai bine sari peste, dacă: Pentru cei care așteaptă de la un film polițist acțiune alertă, răsturnări spectaculoase de situație și o împărțire clară între buni și răi.
Dacă îți place, vezi și: Les Misérables (2019), Saint Omer (2022), Zodiac (2007), Spotlight (2015)
Întrebări frecvente
Despre ce este Dossier 137?
Stéphanie, anchetatoare la IGPN, structura de control intern a poliției franceze, investighează un caz în care un tânăr a fost grav rănit în timpul unei manifestații la Paris. Cazul devine personal când află că victima provine din orașul ei natal.
Cât durează Dossier 137?
Filmul are 115 minute.
Cine a regizat Dossier 137?
Filmul polițist francez a fost regizat de Dominik Moll.
Cine joacă în Dossier 137?
În distribuție se află Léa Drucker, Stanislas Merhar, Antonia Buresi, Genevieve Mnich, Christian Sinniger, Claire Bodson și Guslagie Malanda.
Merită să deschizi Dossier 137?
Da, dacă ești dispus să stai două ore în întuneric cu o întrebare incomodă. Dominik Moll demonstrează încă o dată că e unul dintre cei mai interesanți autori ai polarului francez de azi, folosind uneltele genului ca să-l așeze pe spectator la masa comisiei de anchetă. Interpretarea Léei Drucker merită singură prețul biletului, iar filmul nu te lasă să pleci nici după genericul de final. Nu va fi cel mai distractiv film al anului, dar are toate șansele să fie unul dintre cele mai importante. Din partea mea, o recomandare fermă și sigură.