Speranța nu se îneacă, recenzie: Joe Carnahan lasă patru oameni pe o barcă răsturnată și nu ne mai dă drumul
Există un moment în care glumele de la o partidă de pescuit se sting și rămâne doar zgomotul valurilor. Noul film al lui Joe Carnahan, Speranța nu se îneacă, este construit în jurul acestei tăceri și știe extrem de bine când să strângă șurubul. Nu e un film de supraviețuire fără cusur, dar e genul care te face să simți frigul în picioare chiar și de pe canapea.
O docudramă de supraviețuire strânsă, brută și pe alocuri prea scrisă, cea mai puternică atunci când actorii sunt înconjurați doar de apă și de frică.
Speranța nu se îneacă: trailer
Date despre film
| Original | Not Without Hope |
|---|---|
| Regia | Joe Carnahan |
| Distribuția | Zachary Levi, Josh Duhamel, Quentin Plair, Terrence Terrell, Marshall Cook, JoBeth Williams |
| Gen | Docudrame, Thrillere |
| Durata | 119 min |
O zi nevinovată de pescuit care se termină prost
Premisa e atât de simplă încât aproape sperie. Patru prieteni buni ies cu barca cu motor la pescuit, așa cum au mai făcut-o de o sută de ori. Bere, glume, soare, obișnuitele înțepături bărbătești. Nick (Zachary Levi) și prietenii lui sunt tipi solizi, atletici, iar doi dintre ei joacă chiar profesionist în NFL. Exact oamenii despre care ai crede că nimic nu-i poate doborî.
Apoi furtuna lovește Golful Mexic. La nici o sută de kilometri de țărm, barca se răstoarnă, iar cei patru bărbați se agață de fundul ambarcațiunii, încercând să reziste până sosește ajutorul. Numai că pe o asemenea vreme nici echipele de salvare nu o au ușor, iar celor patru nu le mai rămâne decât unul altul. Și întrebarea care plutește peste fiecare minut al filmului: cât rezistă corpul omului și cât rezistă mintea lui?
Mai mult nici nu merită povestit. Una dintre marile forțe ale filmului e tocmai faptul că nu trăiește din răsturnări de situație, ci din trecerea timpului, din epuizare și din deciziile mărunte care, într-o asemenea situație, pot însemna viața.
Carnahan se întoarce acolo unde e cel mai bun
Numele lui Joe Carnahan le aduce multora în minte filme de acțiune zgomotoase și alerte. Smokin' Aces sau The A-Team nu sunt tocmai exemple de drame intimiste și liniștite. Dar el a făcut și The Grey, în care Liam Neeson se lupta alături de un grup de supraviețuitori cu sălbăticia înghețată, și acolo a arătat că înțelege omul încolțit de natură. Speranța nu se îneacă e clar o rudă a acelui film, doar că în loc de zăpadă avem apă, iar în locul lupilor sunt valurile și hipotermia.
Carnahan e surprinzător de disciplinat aici. Nu exagerează scenele de furtună și nu încearcă să transforme fiecare minut într-un spectacol de film catastrofă. Camera stă adesea foarte aproape de personaje, iar asta face oceanul nesfârșit să devină claustrofob. E un paradox și tocmai acesta e unul dintre cele mai bune trucuri ale filmului: spațiul uriaș și deschis te sufocă precum o pivniță strâmtă.
Caracterul de docudramă se simte și în ton. Mai puțin eroism hollywoodian, mai multă oboseală, tăcere, momente incomode. Cele 119 minute pot părea multe la prima vedere pentru un film care se petrece în mare parte în jurul unei bărci răsturnate, dar Carnahan reușește să țină tensiunea aproape tot timpul.
Zachary Levi cum nu l-am mai văzut
Pe Zachary Levi majoritatea îl știu ca supereroul din Shazam! sau ca spionul năzbâtios din Chuck, adică din registrul ursulețului mare, simpatic și puțin copilăros. Aici nu mai e nimic din toate astea, iar dacă rămâne ceva, filmul folosește intenționat: Nick, cel relaxat și glumeț, se frânge cu atât mai dureros cu cât furtuna durează mai mult. După mine, Levi livrează aici unul dintre cele mai bune roluri din cariera lui, și o scriu cu destulă surprindere.
Josh Duhamel, cunoscut publicului larg din seria Transformers, e și el o alegere bună. E genul de actor la care te uiți și crezi că poate îndura orice, așa că atunci când siguranța lui începe să crape, lovește. Quentin Plair și Terrence Terrell sunt nume mai puțin cunoscute, dar niciunul nu iese din cvartet, iar asta e esențial: într-un astfel de film chimia face totul. Dacă nu crezi că acești patru oameni chiar sunt prieteni, totul se prăbușește. Aici crezi.
În distribuție mai apar Marshall Cook, Floriana Lima și veterana JoBeth Williams, care trăiește în memoria mai multor generații încă de la Poltergeist. Firul celor rămași pe țărm primește mai puțin spațiu, dar tocmai el dă greutatea faptului că, în mijlocul apei, nu atârnă doar viețile a patru oameni, ci soarta unor familii întregi.
Unde filmul te prinde cu adevărat
- Felul în care arată epuizarea. Nu valul uriaș e cel mai înfricoșător, ci slăbirea lentă, treptată. Filmul e necruțător aici.
- Dinamica grupului. Patru bărbați puternici, toți obișnuiți să aibă controlul. Ce se întâmplă cu ei când nu mai pot controla nimic?
- Sunetul. Vântul, plescăitul apei, scârțâitul carenei. Dacă poți, uită-te pe un sistem audio bun sau cu căști, contează mult.
- Contrastul. Lejeritatea primelor minute face continuarea mult mai grea. Carnahan știe că mai întâi trebuie să-i îndrăgim pe acești tipi.
Filmul nu are brutalitate gratuită, dar nu-l menajează pe spectator nici fizic, nici emoțional. Pentru cei mai sensibili, anumite momente vor fi greu de suportat.
Unde se clatină barca?
Nu totul e perfect. Scenariul cade uneori în capcana de a pune în gura personajelor replici prea rotunde, prea scrise, în situații în care un om real ar tăcea sau ar înjura. Momentele astea te scot din poveste și îți amintesc că te uiți la un film.
Și partea din mijloc mai șchiopătează puțin. Două ore e mult pentru un spațiu atât de limitat și există o porțiune în care simți că filmul caută cu ce să-și mențină avântul. Scenele de pe țărm prind bine atunci, dar par cam schițate pe lângă drama de pe apă.
Vizual, filmul e în regulă, dar nu asta e forța lui. În câteva cadre mai largi cu furtuna se vede că nu avem de-a face cu un film catastrofă cu buget uriaș. Din fericire, asta nu strică prea mult experiența, pentru că filmul oricum nu trăiește din spectacol, ci din chipuri.
Printre filmele de supraviețuire: unde îl așezăm?
Genul își are clasicii lui. Furtuna perfectă e modelul catastrofei marine cu buget mare, Open Water e etalonul groazei minimaliste, iar Totul e pierdut a arătat că un singur om și o barcă pot ține spectatorul captiv două ore. Speranța nu se îneacă stă undeva între ele: mai mic și mai omenesc decât marile filme catastrofă de la Hollywood, dar mai larg emoțional decât poveștile de supraviețuire solitară, pentru că aici protagonistul e un grup de prieteni.
Această dimensiune a prieteniei îi dă filmului gustul propriu. Nu e doar despre cine scapă cu viață, ci și despre ce înseamnă o prietenie atunci când nu mai ai nimic să-i dai celuilalt în afară de prezența ta. Asta e motivul pentru care filmul a rămas cu mine și după genericul de final.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care iubesc dramele de supraviețuire tensionate, inspirate din fapte reale, și nu se sperie de filmele apăsătoare, construite lent. Pentru fanii lui Zachary Levi e obligatoriu, pentru că își arată o față cu totul nouă.
- Mai bine sari peste, dacă: Cine așteaptă acțiune alertă sau un film catastrofă spectaculos va fi dezamăgit. Nu-l recomand nici celor care suportă greu scenele apăsătoare legate de apă și înec.
Dacă îți place, vezi și: Furtuna perfectă (2000), Open Water (2003), Totul e pierdut (2013), The Grey (2011), Adrift (2018)
Întrebări frecvente
Despre ce este Speranța nu se îneacă?
Patru prieteni buni pleacă la pescuit cu o barcă cu motor, dar o furtună uriașă lovește Golful Mexic. La nici 100 de kilometri de țărm se răstoarnă și așteaptă salvarea agățați de fundul bărcii, având de acum încolo doar unul pe altul.
Cât durează Speranța nu se îneacă?
Filmul are 119 minute.
Cine a regizat Speranța nu se îneacă?
Regizorul filmului este Joe Carnahan.
Cine joacă în film?
În rolurile principale apar Zachary Levi, Josh Duhamel, Quentin Plair, Terrence Terrell, Marshall Cook, JoBeth Williams și Floriana Lima. Zachary Levi îl interpretează pe Nick.
Merită să ieși în larg cu acest film, în plină furtună?
Da, dar să știi la ce te înhami. Speranța nu se îneacă nu e un divertisment lejer de sâmbătă seara, ci două ore de neliniște tot mai apăsătoare, despre prietenie și despre limitele rezistenței omenești. Joe Carnahan regăsește tonul brut și apropiat de oameni care îi caracterizează cele mai bune lucrări, iar Zachary Levi oferă un rol după care o să-l privești altfel. Replicile prea scrise și mijlocul care șchiopătează îl împiedică să devină un clasic al genului, dar celor care iubesc filmele de supraviețuire li-l recomand fără grijă. Iar după aceea probabil te vei gândi de două ori înainte să urci într-o barcă atunci când se întunecă cerul.