The Birthday Party recenzie: șampanie, mare și un tată care vrea să stăpânească totul
Există petreceri de la care ar trebui să pleci acasă imediat după primul pahar. The Birthday Party ne duce exact într-o astfel de seară: pe insula privată a unui magnat naval, unde, în spatele tortului aniversar, un tată și o fiică se privesc în ochi ca doi adversari. O dramă luxoasă, sufocantă și crudă, care știe foarte bine că nu există decor mai înfricoșător decât cina de familie a celor foarte bogați.
The Birthday Party este o dramă de cameră elegantă și otrăvitoare despre o colivie de aur, care nu are mereu curajul să meargă până la capăt, dar compensează din plin prin atmosferă și actori.
The Birthday Party: trailer
Date despre film
| Regia | Miguel Ángel Jiménez |
|---|---|
| Distribuția | Willem Dafoe, Vic Carmen Sonne, Emma Suárez, Joe Cole, Antonis Tsiotsiopoulos, Christos Stergioglou |
| Gen | Drame, Thrillere |
| Durata | 103 min |
| Țara | Filme grecești, Filme spaniole, Filme olandeze, Filme britanice |
Aniversare pe o insulă de pe care nu pleacă niciun feribot
Acțiunea se petrece la sfârșitul anilor '70, undeva în zona Mediteranei. Marcos Timoleon, un magnat naval putred de bogat, organizează o petrecere fastuoasă, fără nicio limită de cheltuieli, pe insula sa privată și exclusivistă. Sărbătorita este fiica lui, Sofia, care e totodată și singura sa moștenitoare. Aceste două cuvinte, fiică și moștenitoare, spun deja de ce nu va fi o seară banală cu tort și baloane.
Invitații nu vin doar să ureze „La mulți ani”. Fiecare aduce ceva cu el: o rugăminte, o afacere, o intenție ascunsă. Aniversarea e pretextul perfect ca să se apropie de Marcos și să încerce să obțină ceva de la el. Marcos, în schimb, se poartă ca un adevărat naș al Mafiei: el controlează totul și pe toată lumea, cu orice preț. Mai mult, a hotărât deja ce viitor o așteaptă pe fiica lui.
Doar că nici Sofia nu vine cu mâna goală. Și ea are o veste importantă. Pe măsură ce se lasă noaptea și petrecerea scapă tot mai mult de sub control, războiul tăcut dintre tată și fiică alunecă tot mai aproape de tragedie. Mai mult de atât nu merită să știi dinainte, pentru că forța filmului stă în felul în care tensiunea se construiește strat cu strat.
Umbra lui Onassis peste paharele de șampanie
Filmul este adaptat după romanul omonim al lui Panos Karnezis, apărut în 2007, iar sursa spune multe despre ce își propune The Birthday Party. Când l-a creat pe Marcos Timoleon, autorul s-a inspirat din ascensiunea fabuloasă a lui Aristotelis Onassis și din istoria lui de familie, plină de tragedii. Cine cunoaște cât de cât legenda armatorului grec va simți imediat ce greutate apasă pe umerii acestei familii fictive.
Acest fundal este stratul cel mai interesant al poveștii. Nu primim o biografie propriu-zisă, ci o parafrază despre ce face averea cu un om și cu copiii lui. Banii nu înseamnă aici doar confort, ci sunt deopotrivă armă, lesă și închisoare. Insula lui Marcos e superbă, dar e și întruchiparea la propriu a puterii lui: acolo toată lumea îi este oaspete, deci toată lumea joacă după regulile lui.
Îmi place când un film își folosește locul acțiunii atât de conștient. De pe o insulă nu poți pur și simplu să-ți lași gazda baltă și să pleci. Această izolare transformă drama aproape într-un thriller, iar amestecul de genuri este una dintre cele mai mari calități ale filmului.
Willem Dafoe și distribuția internațională
În fruntea distribuției se află Willem Dafoe, iar asta singur justifică biletul. După The Lighthouse și Poor Things, Dafoe a demonstrat în ultimii ani că nu se sperie de nimic atunci când un rol e extrem, imprevizibil sau incomod. E genul de actor pe chipul căruia un singur zâmbet poate fi prietenos și înfiorător în același timp, ceea ce valorează enorm într-un film al cărui subiect principal este puterea.
Alături de el, Vic Carmen Sonne, Emma Suárez și Joe Cole formează coloana vertebrală a echipei internaționale, completată din partea grecească de Antonis Tsiotsiopoulos, Christos Stergioglou și Elsa Lekakou, iar din partea spaniolă de Francesc Garrido și Carlos Cuevas. Această diversitate se potrivește bine filmului: insula e ca o mică curte internațională, unde oameni cu limbi și origini diferite se rotesc în jurul aceluiași soare.
Jocul de ansamblu e unul dintre punctele cele mai puternice. Într-o asemenea poveste, personajele secundare nu sunt decor, ci piese pe tabla de șah a puterii, iar actorii transmit foarte bine senzația că fiecare face curte și se teme în același timp.
Insula lui Miguel Ángel Jiménez
Regizorul este Miguel Ángel Jiménez, iar filmul e o coproducție greco-spaniolo-olandezo-britanică. Asemenea colaborări europene dau adesea filme care nu povestesc în ritm hollywoodian, ci mai lent, bazându-se pe atmosferă și pe personaje. The Birthday Party e unul dintre ele: nu se grăbește, lasă șampania să se încălzească, gheața să se topească și tensiunea să se strecoare de după zâmbete.
Partea vizuală iese în evidență. Luxul de la sfârșitul anilor '70, lumina mediteraneană și contrastul cu petrecerea de noapte creează o imagine puternică, în același timp seducătoare și apăsătoare. E genul de film în care rochiile superbe și marea strălucitoare sperie tocmai pentru că știm că totul depinde de voința unui singur om.
Cu ritmul însă pot apărea probleme. Cele 103 minute nu sunt multe, totuși există momente în care curgerea serii pare mai degrabă lungită decât tensionată. Cine se așteaptă la un thriller alert ar putea să-și pună răbdarea la încercare.
Unde se clatină paharul
Cel mai mare risc al filmului este că am avut parte din plin, în ultimii ani, de povești despre cruzimea celor bogați. După Triangle of Sadness sau Saltburn, spectatorul nu se mai miră că banii strică oamenii. The Birthday Party încearcă să contrabalanseze asta prin profunzimea literară a romanului și prin fundalul inspirat din realitate, ceea ce în mare parte îi reușește, deși uneori simți că merge pe o cărare deja bătută.
În plus, tragedia e anunțată: chiar premisa filmului sugerează că seara asta nu se poate termina bine. E deopotrivă un merit și o slăbiciune. Suspansul se mută pe cum și de ce, nu pe ce se va întâmpla, iar asta nu e suficient pentru toată lumea.
- Puncte forte: atmosferă apăsătoare, prezența lui Willem Dafoe, imagine superbă, sursă literară solidă.
- Puncte slabe: ritm pe alocuri lent, teme cunoscute, direcție previzibilă.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care iubesc dramele de familie elegante, care fierb încet, poveștile despre putere și bani și pentru cei care s-ar uita la orice cu Willem Dafoe.
- Mai bine sari peste, dacă: Cei care așteaptă un thriller plin de acțiune sau care s-au săturat de filme despre decadența bogaților probabil se vor plictisi.
Dacă îți place, vezi și: Nașul (1972), Triangle of Sadness (2022), Saltburn (2023), Marele Gatsby (2013)
Întrebări frecvente
Despre ce este The Birthday Party?
La sfârșitul anilor '70, magnatul naval Marcos Timoleon organizează pe insula sa privată o petrecere aniversară pentru fiica și unica sa moștenitoare, Sofia, în timp ce lupta pentru putere dintre tată și fiică alunecă tot mai aproape de tragedie.
Cât durează The Birthday Party?
Filmul durează 103 minute.
The Birthday Party este făcut după o carte?
Da, este adaptarea romanului omonim al lui Panos Karnezis, apărut în 2007. Autorul s-a inspirat din viața lui Aristotelis Onassis.
Cine joacă în The Birthday Party?
Printre actorii principali se numără Willem Dafoe, Vic Carmen Sonne, Emma Suárez, Joe Cole, Antonis Tsiotsiopoulos și Christos Stergioglou.
Merită să accepți invitația pe insula lui Marcos?
Da, dar numai dacă știi la ce spui da. The Birthday Party nu e o distracție ușoară de seară, ci un laț care se strânge încet și care, dincolo de strălucirea luxului, arată latura întunecată a posesiei și a controlului. Datorită lui Willem Dafoe, distribuției internaționale și decorului mediteranean, e în mod clar o experiență de văzut la cinema, imaginile arată cu adevărat bine pe ecranul mare. Nu e un film fără cusur, uneori avansează prea comod, iar tema nu e nici ea proaspătă, dar cine iubește dramele de familie toxice se va ridica din fotoliu mulțumit și puțin stânjenit. Eu aș ciocni un pahar în cinstea sărbătoritei, dar n-aș rămâne acolo după miezul nopții.