Yön lapsi recenzie: în adâncul pădurii finlandeze, maternitatea devine cel mai întunecat horror
Există o frică pe care nimeni nu o rostește cu voce tare la un baby shower: ce fac dacă e ceva în neregulă cu propriul meu copil? Yön lapsi se construiește exact pe acest gând de nespus și, în liniștea pădurilor finlandeze, îl răsucește până când privitul devine aproape fizic incomod. Hanna Bergholm nu vrea să te sperie cu orice preț, vrea să ți se strecoare sub piele, și în mare parte reușește.
Un horror despre maternitate apăsător, curajos și pe alocuri nemilos de inconfortabil, care doare mai mult decât sperie și tocmai de aceea îți rămâne în minte.
Yön lapsi: trailer
Date despre film
| Regia | Hanna Bergholm |
|---|---|
| Distribuția | Seidi Haarla, Rupert Grint, Pamela Tola, Pirkko Saisio, Rebecca Lacey, John Thomson |
| Gen | Drame cinematografice, Filme horror |
| Durata | 92 min |
| Țara | Filme finlandeze |
O idilă în mijlocul pădurii care n-a fost niciodată idilă
Premisa e simplă în mod deliberat. Saga și soțul ei britanic, Jon, se întorc în casa copilăriei ei, o locuință izolată în inima naturii finlandeze, cu speranța că acolo își vor clădi viața de familie perfectă. Le vine pe lume un copil și, de aici încolo, totul începe încet să alunece. Saga simte că ceva nu e în regulă cu fiul ei, în timp ce toți cei din jur o liniștesc întruna: e doar oboseala, sunt hormonii, e situația nouă.
Nu merită să știi mai mult dinainte și, sincer, nici nu am de gând să dezvălui mai mult. Forța filmului stă în felul în care această premisă se întunecă strat cu strat. Căsnicia se destramă, Jon încearcă disperat să țină familia laolaltă, iar Saga devine tot mai singură cu bănuiala ei. Adevărul cumplit despre nou-născut îl intuiește doar ea, iar spectatorul ajunge în aceeași poziție chinuitoare: s-o creadă pe ea sau pe toți ceilalți?
Hanna Bergholm scormonește din nou în cuibul familiei
Cine a văzut lungmetrajul anterior al lui Bergholm, Pahanhautoja, body horrorul finlandez care a atras serios atenția și la nivel internațional, știe exact la ce să se aștepte. Regizoarei îi place la nebunie suprafața familială în culori pastelate, demnă de vitrină, și îi place și mai mult momentul în care de sub ea iese ceva vâscos, pulsând, instinctual. Yön lapsi e continuarea firească a acestei idei: acolo tensiunea dintre o adolescentă și mama ei căpăta trup, aici o face maternitatea însăși.
Una dintre cele mai mari calități ale lui Bergholm este că nu se grăbește. Cele 92 de minute sunt strânse, dar filmul nu fuge spre următorul șoc. Lasă liniștea, copacii întunecați și pereții casei să lucreze. Iar când lovește, lovește de-adevăratelea. Nu e genul de horror în care muzica te anunță dinainte că urmează sperietura. E genul în care, după un cadru lung și calm, te surprinzi ținându-ți respirația fără să știi exact de ce.
Cei care duc teroarea pe umeri
Distribuția e un amestec interesant. Pe de o parte, echipa finlandeză: Seidi Haarla, Pamela Tola și Pirkko Saisio, un nume de neocolit în cultura finlandeză. Pe de alta, contingentul britanic: Rebecca Lacey, John Thomson și, desigur, Rupert Grint, pe care mulți îl știu încă drept Ron Weasley, deși în ultimii ani și-a asumat roluri curajoase și întunecate. Cine l-a văzut în serialul Servant al lui M. Night Shyamalan știe că se simte ca acasă în coșmarurile tensionate, apăsătoare, legate de un bebeluș.
Filmul se sprijină însă clar pe starea psihică a mamei, iar interpretarea din centru este cea care decide dacă totul funcționează. Din fericire, funcționează. Jocul e reținut, enervant de credibil și transmite exact nesiguranța din care trăiește filmul: o credem pe Saga și, în același timp, ne facem griji pentru ea. Personajele secundare care o liniștesc, dau din mână și se justifică sunt cel puțin la fel de înfricoșătoare ca amenințarea în sine, pentru că le recunoaștem comportamentul. Toți cunoaștem pe cineva care vorbește așa cu o mamă proaspătă, epuizată și speriată.
Ce funcționează cu adevărat
- Curajul temei. Cinemaul vorbește rar atât de deschis despre latura întunecată a perioadei de după naștere. Filmul nu predică, dar e limpede că tăcerea și minimalizarea sunt cel puțin la fel de toxice ca orice forță supranaturală.
- Locul acțiunii. Pădurea finlandeză nu e aici decor, ci personaj. Frumoasă, nesfârșită și complet indiferentă. N-ai unde fugi, n-ai pe cine suna, iar izolarea apasă peste fiecare scenă.
- Destrămarea căsniciei. Cele mai crude scene nu sunt adesea cele de horror, ci doi adulți care se înțeleg tot mai puțin. Agățarea disperată a lui Jon de unitatea familiei e uneori mai dureroasă decât orice secvență șocantă.
- Amestecul de genuri. Drama și horrorul chiar se contopesc aici, nu merg doar în paralel. Asta face din film mai mult decât o simplă sperietoare bine lucrată.
Unde scârțâie mecanismul
Nu totul e perfect. Cine așteaptă un horror clasic, alert, plin de jump scare-uri își poate pierde ușor răbdarea în prima jumătate. Ritmul lui Bergholm e lent în mod asumat și există momente în care construirea atmosferei pare mai degrabă bătut pasul pe loc. Și metafora e destul de transparentă: cine a citit sau a văzut vreodată un horror despre maternitate ghicește repede încotro merge ideea. Nu e neapărat o problemă, dar forța surprizei scade.
Celălalt risc e disconfortul excesiv. Bergholm nu se teme de elementele corporale, grețoase, viscerale, iar pentru unii asta împinge filmul spre zona în care nu mai domină frica, ci dezgustul. E o chestiune de gust, dar e bine să știi dinainte. Iar dacă ai devenit de curând părinte sau aștepți un copil, chiar merită să te gândești de două ori dacă vrei să-l vezi acum.
Nepotul lui Rosemary printre brazi
Yön lapsi face parte dintr-o tradiție lungă și respectabilă. De la clasicul lui Polanski știm că maternitatea, sarcina și copilul sunt unul dintre cele mai fertile terenuri ale horrorului, pentru că ating fricile noastre cele mai adânci și mai vechi. The Babadook a dus până la coșmar legătura dintre doliu și o mamă epuizată, iar Hereditary trauma de familie. Filmul lui Bergholm se înscrie bine în această serie, dar răceala scandinavă, apropierea apăsătoare a naturii și privirea caracteristică, ușor grotescă a regizoarei îi dau o fizionomie proprie.
Amestecul de actori englezi și finlandezi adaugă în plus un strat: Saga se întoarce acasă, Jon e un străin în această lume, iar distanța culturală se infiltrează și ea printre fisurile căsniciei. Nu e un mesaj strident, ci mai degrabă o frecare fină și continuă în fundal.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care iubesc horrorul psihologic construit încet și suportă ca un film să nu le dea drumul nici după genericul de final. Obligatoriu pentru fanii lui Pahanhautoja.
- Mai bine sari peste, dacă: Pentru cei care vor sperieturi alerte, în ritm rapid, sau suportă greu horrorul corporal, visceral. Nici părinții proaspeți și viitoarele mame nu trebuie neapărat să-l vadă chiar acum.
Dacă îți place, vezi și: Rosemary's Baby (1968), The Babadook (2014), Hereditary (2018), The Omen (1976)
Întrebări frecvente
Despre ce este Yön lapsi?
Saga și soțul ei britanic, Jon, se mută în casa copilăriei ei, în adâncul pădurilor finlandeze. După nașterea copilului, Saga devine tot mai convinsă că ceva nu e în regulă cu fiul ei, în timp ce căsnicia lor se destramă.
Cât durează Yön lapsi?
Filmul are 92 de minute.
Cine a regizat Yön lapsi?
Filmul a fost regizat de finlandeza Hanna Bergholm.
Cine joacă în Yön lapsi?
Rolurile principale sunt interpretate de Seidi Haarla, Rupert Grint, Pamela Tola, Pirkko Saisio, Rebecca Lacey și John Thomson.
Te-ai afunda cu el într-o noapte finlandeză întunecată?
Yön lapsi nu e filmul pe care îl vezi cu popcornul în mână, țipând alături de prieteni. E mai degrabă genul după care ieși în tăcere din sală și îți revin în minte zile întregi câte o imagine, câte o replică. Hanna Bergholm demonstrează din nou că cuibul familiei e unul dintre cele mai înfricoșătoare locuri ale horrorului și că, uneori, cel mai rău monstru e cel despre care nimeni nu vrea să vorbească. Nu e fără cusur, pe alocuri e prea lent, pe alocuri prea previzibil, dar e curajos, personal și apăsător de eficient. Dacă suporți așa ceva, du-te și ia cu tine pe cineva cu care să poți vorbi după aceea. O să ai nevoie.