3 zile în septembrie, recenzie în avanpremieră: o mireasă scăpată de sub control pe litoralul românesc
Există acel moment în care rochia de mireasă devine brusc costum de scenă, iar noul film al lui Tudor Giurgiu începe exact acolo. 3 zile în septembrie pornește de la o nuntă care explodează în aer și, judecând după descrierile oficiale, nu o ia spre lacrimi, ci spre o libertate absurdă, pe malul mării. Încă n-am apucat să-l vedem, dar deja ne frecăm mâinile.
Pe hârtie, ironia acră a Noului Val românesc se întâlnește cu elanul unei comedii romantice. Dacă Giurgiu nimerește tonul, filmul poate fi una dintre cele mai plăcute surprize ale anului.
Date despre film
| Regia | Tudor Giurgiu |
|---|---|
| Distribuția | Andreea Vasile, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Emilian Marnea, Mirela Zeţa, Emilia Popescu |
| Gen | Drame cinematografice, Comedii |
| Durata | 77 min |
| Țara | Filme românești |
Despre ce e vorba? O nuntă care nu mai ajunge nuntă
Bianca a plănuit totul. Florile, așezarea la mese, probabil și cine urma să plângă și în ce moment. Apoi, în ziua cea mare, apare amanta însărcinată a mirelui, iar decorul construit cu atâta grijă se prăbușește într-o clipă. Greu de imaginat o intrare mai jenantă, și tocmai asta e partea bună: filmul nu construiește conflictul încet, ci ni-l aruncă în brațe din primele minute.
Mireasa umilită nu rămâne să strângă cioburile. Lasă totul și pe toată lumea în urmă și ajunge într-o stațiune de pe litoral, unde o așteaptă întâlniri ciudate și experiențe neprevăzute. Potrivit sinopsisului oficial, acestea o fac să vadă noi posibilități în situația ei absurdă. Cu cine se întâlnește exact și cum se termină totul nu știm încă, și sincer nici nu-mi pare rău: forța unor astfel de povești stă tocmai în faptul că nu ghicești încotro o va lua eroina.
Cuvântul cheie aici este timpul real. Giurgiu promite, conform descrierii, o escapadă dezlănțuită, în timp real, iar alături de o durată de doar 77 de minute asta anunță un film foarte strâns, aproape dintr-o suflare. Nu e loc de autocompătimire prelungită, nici de montaje cu plimbări solitare la apus. E un elan, o săritură în gol.
Tudor Giurgiu lasă frâiele mai slobode
Numele regizorului nu e nou pentru cine urmărește cinemaul românesc. Autorul lui Libertate și De ce eu? a fost cunoscut până acum mai degrabă pentru teme grele, istorice și sociale, preocupat de Revoluție și de umbrele sistemului. Pe lângă asta, un film care pornește de la un dezastru de nuntă și balansează între comedie romantică și dramă pare, la prima vedere, o schimbare de direcție.
Mie mi se pare cât se poate de interesant. Un regizor care știe să vorbească serios despre putere și umilință probabil nu va servi nici povestea miresei înșelate ca pe o prăjitură cu frișcă. Umilința e și aici în centru, doar că poartă alt costum. Dacă Giurgiu reușește să transfere rigoarea filmelor sale anterioare într-o formă mai relaxată și mai ironică, rezultatul poate fi ceva cu totul special: o comedie cu coloană vertebrală.
Riscul, desigur, e același. La un regizor obișnuit cu drama există mereu pericolul ca umorul să iasă puțin rigid sau ca filmul să nu îndrăznească să se lase cu adevărat liber. Textul de prezentare vorbește însă despre o escapadă dezlănțuită, deci măcar intenția există.
Distribuția: fețe cunoscute într-un joc de societate scăpat de sub control
În rolul principal o vedem pe Andreea Vasile, alături de Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Emilian Marnea, Mirela Zeţa, Emilia Popescu și Adela Popescu. Informațiile disponibile nu detaliază cine pe cine joacă, așa că nu mă apuc să ghicesc.
Un lucru e însă sigur: într-un asemenea film aproape totul depinde de actori. Narațiunea în timp real nu lasă loc salvărilor din montaj, scenele trebuie să trăiască din joc. Iar cinemaul românesc are tradiție exact aici: cadre lungi, stânjenitoare, dar captivante, în care actorii sunt obligați să fie cu adevărat prezenți. Dacă echipa asta ține ritmul, vom balansa pe fâșia îngustă dintre râs și jenă, care, după mine, e cel mai bun teren al genului.
Personajul miresei fugare e un rol ofertant, dar periculos. E ușor să faci din el o caricatură și la fel de ușor să-l transformi într-un motiv de milă. Întrebarea e dacă Bianca poate fi în același timp ridicolă și demnă. Răspunsul îl vom primi pe ecran.
Noul Val, dar în plin soare
Potrivit descrierii, 3 zile în septembrie amintește de cele mai bune titluri ale Noului Val românesc, dar vorbește cu o voce proaspătă. E o promisiune curajoasă, pentru că ștacheta Noului Val e foarte sus. Gândiți-vă doar la realismul apăsător din 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile sau la umorul sec și absurd al lui Corneliu Porumboiu. Filmele astea l-au învățat pe spectator că situațiile cotidiene sunt cele mai crude și că marea dramă stă adesea într-o discuție purtată în momentul nepotrivit.
Ce pare nou aici e decorul. În locul blocurilor cenușii și al holurilor de spital aglomerate avem litoral, stațiune, extrasezon de septembrie. Locul ăsta are o melancolie aparte: vara a trecut, toamna încă n-a venit, plajele sunt pe jumătate goale și totul pare ușor decolorat. Un decor perfect pentru o femeie a cărei viață tocmai a ieșit din țâțâni. Dacă imaginea știe să folosească atmosfera asta, filmul poate oferi mult și vizual.
Ce îl poate face bun și unde poate aluneca?
Punctele forte sunt destul de clare pe hârtie:
- Durată strânsă. 77 de minute înseamnă azi un film scurt, ceea ce sugerează că nu are umplutură.
- Punct de plecare puternic. Apariția amantei însărcinate la nuntă e o deschidere care atrage atenția oricui.
- Regizor cu experiență. Giurgiu nu e la început de drum, știe să lucreze cu actorii și să construiască o atmosferă.
- Amestec de genuri. Granița dintre comedia romantică și dramă e cel mai interesant teritoriu, dacă e tratată cu curaj.
Se întrevăd și punctele slabe. Forma în timp real poate deveni ușor obositoare dacă scenele nu sunt destul de dense. Promisiunea unor întâlniri ciudate ascunde mereu riscul ca personajele secundare să fie doar stații pe drumul de autocunoaștere al eroinei, nu oameni adevărați. Și mai e capcana cea mare a genului: povestea unei eliberări ușoare poate suna fals dacă rana se vindecă prea repede și prea frumos. Din ce se știe până acum, nu pare însă o poveste sterilă, potrivită pentru toată familia, iar asta mie îmi e cât se poate de simpatic.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care iubesc comediile europene cu gust acrișor, cinemaul românesc și poveștile în care râsul se naște din situații jenante. O alegere ideală pentru o seară la cinema când v-ați săturat de filmele dulcege.
- Mai bine sari peste, dacă: Cine așteaptă o comedie romantică clasică, construită hollywoodian, cu happy end garantat, probabil va fi dezamăgit. Dacă realismul cotidian, mai lent, vă enervează, filmul ăsta nu e pentru voi.
Dacă îți place, vezi și: 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007), A fost sau n-a fost? (2006), Polițist, adjectiv (2009), Moartea domnului Lăzărescu (2005)
Întrebări frecvente
Despre ce este 3 zile în septembrie?
Nunta Biancăi se transformă în catastrofă când apare amanta însărcinată a mirelui. Tânăra lasă totul în urmă și, într-o stațiune de pe litoral, începe să-și vadă situația cu alți ochi datorită unor întâlniri ciudate.
Cât durează filmul?
3 zile în septembrie are o durată de 77 de minute.
Cine a regizat 3 zile în septembrie?
Filmul este regizat de Tudor Giurgiu, cunoscut și pentru Libertate și De ce eu?.
Cine joacă în film?
Din distribuție fac parte Andreea Vasile, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Emilian Marnea, Mirela Zeţa, Emilia Popescu și Adela Popescu.
Merită să fugi cu o mireasă scăpată de sub control pe litoralul românesc?
Eu cred că da, cel puțin toate semnele arată în direcția asta. 3 zile în septembrie e exact genul de film care poate fi o excepție revigorantă într-o ofertă plină de producții de consum: scurt, înțepător și fără dorința de a te liniști cu orice preț. Schimbarea de direcție a lui Tudor Giurgiu e riscantă, dar tocmai de aceea sunt curios. Dacă forma în timp real și distribuția funcționează în armonie, putem primi o mică bijuterie europeană despre care vom vorbi încă multă vreme. Așteptările mele sunt prudent optimiste, iar când filmul ajunge pe ecrane vom fi acolo să vedem dacă am avut dreptate.