365 de zile recenzie: un an de captivitate, două ore și jumătate de răbdare
Unele filme le vedem pentru că sunt bune, altele pentru că vorbește toată lumea despre ele. 365 de zile ține cu mândrie steagul celei de-a doua categorii: vrea să fie lucios, scump și sexy, dar se ia atât de în serios încât uneori alunecă, fără să vrea, în comedie. Hai să vedem ce rămâne din el după ce dăm la o parte tot hype-ul.
Ambalaj superb, conținut problematic și foarte puțină poveste: 365 de zile e mai degrabă un fenomen decât un film bun.
365 de zile: trailer
Date despre film
| Original | 365 dni |
|---|---|
| Regia | Barbara Białowąs, Tomasz Mandes |
| Distribuția | Anna-Maria Sieklucka, Michele Morrone, Bronisław Wrocławski, Otar Saralidze, Magdalena Lamparska, Natasza Urbańska |
| Gen | Filme romantice, Drame, Filme criminale |
| Durata | 154 min |
| Țara | Filme poloneze |
Despre ce e vorba? Carieră la Varșovia, capcană în Sicilia
Premisa e simplă, iar filmul nici nu încearcă să o ascundă. Massimo Torricelli, liderul tânăr și arătos al mafiei siciliene, este nevoit să preia conducerea organizației după asasinarea tatălui său. De cealaltă parte e Laura, director de vânzări la un hotel de lux din Varșovia, cu o carieră în ordine și o viață personală cam la fel de pasională ca o ședință de marți despre tabele Excel.
Laura face o ultimă încercare de a-și salva relația cu încăpățânatul Martin, așa că pleacă împreună cu el și câțiva prieteni în Sicilia. Vacanța ia însă o întorsătură neașteptată: Massimo, cel mai periculos om de pe insulă, o răpește și o ține captivă timp de 365 de zile. În tot acest timp, Laura începe să nutrească sentimente tandre pentru cel care o ține prizonieră.
Da, ai citit bine. Asta e ideea de bază a filmului, iar de aici totul depinde de cât de bine reușește spectatorul să reducă la tăcere vocea interioară care strigă întruna: asta e o răpire.
Ideea cu care nu mă pot împăca
Să începem cu partea cea mai delicată, pentru că fără ea nu poți vorbi onest despre 365 de zile. Istoria filmelor romantice e plină de băieți răi îmblânziți de iubire, iar asta, în sine, nu e un păcat. Problema e că aici punctul de plecare al poveștii de dragoste e o sechestrare, iar filmul o tratează nu ca pe o problemă, ci ca pe un afrodisiac.
Din materialul ăsta s-ar fi putut face o dramă întunecată, incomodă și inteligentă despre putere, vulnerabilitate și natura tulbure a dorinței. 365 de zile alege însă alt drum. Împachetează totul în estetica reclamelor la parfum: iahturi, mașini de lux, soare, haine scumpe, iar în decorul ăsta strălucitor constrângerea capătă cumva un focus blând.
Nu sunt un cenzor al moralei, ficțiunea poate arăta orice. Dar când un film se atinge de o asemenea temă, mă aștept să aibă ceva de spus despre ea. Aici nu are. Există doar suprafața, care, ce-i drept, strălucește foarte tare.
Morrone și Sieklucka: chimie sau doar poză?
Michele Morrone, în rolul lui Don Massimo Torricelli, livrează exact ce așteaptă filmul de la el: maxilar puternic, privire pătrunzătoare, mișcări lente și o voce atât de gravă încât fiecare replică sună ca sloganul unui parfum îndoielnic. Carismă are, fără discuție, și înțeleg de ce a devenit un fenomen pentru mulți. Doar că personajul nu primește niciun strat de profunzime. Massimo nu e un om, e o fantezie, iar Morrone nici nu încearcă să iasă din cadrul ăsta.
Anna-Maria Sieklucka, ca Laura Biel, are o misiune mai ingrată. Ea ar trebui să ne facă să credem în întorsătura emoțională, în trecerea de la sfidare la atracție, dar scenariul abia dacă îi oferă ceva de care să se agațe. Are momente în care sclipește ceva viu, un umor înțepător, însă de cele mai multe ori se mișcă printre scene ca un element de decor.
Dintre actorii secundari, Magdalena Lamparska în rolul Olgăi e o pată de culoare binevenită, singura care pare să știe că totul e puțin ridicol. Mai apar Otar Saralidze ca Domenico, Bronisław Wrocławski ca Mario, Natasza Urbańska ca Anna, iar în rolul părinților Laurei, Grażyna Szapołowska și Tomasz Stockinger, dar niciunul nu primește prea mult spațiu.
Doi regizori, un videoclip
Filmul îi are la regie pe Barbara Białowąs și Tomasz Mandes, iar rezultatul seamănă adesea mai mult cu un videoclip muzical întins la nesfârșit decât cu un lungmetraj. Nu e o exagerare poetică: montajele, scenele de sex tăiate pe ritmul muzicii și cadrele de atmosferă ocupă atât de mult loc încât acțiunea e practic împinsă la margine.
Durata de 154 de minute devine aici un adversar serios. Pentru o poveste atât de subțire, e pur și simplu prea mult. Sunt porțiuni întregi în care nu se întâmplă nimic, doar oameni frumoși se uită unii la alții în locuri frumoase, iar tu te trezești că verifici telefonul. Cu un montaj mai strâns, ar fi putut ieși o plăcere vinovată de nouăzeci de minute, mai obraznică și mai alertă.
Firul polițist, afacerile mafiei, jocurile de putere din fundal sunt practic doar decor. Există ca Massimo să pară periculos, dar nu capătă niciodată greutate reală. Păcat, pentru că acolo ar fi existat tensiune.
Ce funcționează cu adevărat: estetica de carte poștală
Să fim corecți: filmul arată foarte bine. Lumina Siciliei, marea, interioarele luxoase și compozițiile atent construite îți dau senzația că aici s-au investit bani și energie în imagine. Dacă l-ai lăsa să ruleze fără sonor, ca fundal, ar fi o experiență chiar plăcută.
Și muzica ține de partea mai reușită a filmului, cel puțin în sensul că știe exact ce atmosferă vrea să creeze. E catchy, modernă, senzuală și duce adesea în spate scenele în care dialogul dă faliment.
- Plus: locații spectaculoase, imagine îngrijită
- Plus: coloană sonoră eficientă și la modă
- Minus: poveste subțire, durată prea lungă
- Minus: personaje neconturate, premisă problematică
Film erotic sau reclamă erotică?
365 de zile nu ascunde că sexualitatea e unul dintre principalele sale atuuri, așa că e clar un film pentru adulți. Nu e, sub nicio formă, de văzut de minori.
Surprinzător e că până și îndrăzneala lui are ceva mecanic. Scenele erotice sunt bine lucrate tehnic, dar rareori spun ceva despre personaje. Un film erotic bun funcționează pentru că dorința desenează caractere, construiește tensiune și are consecințe. Aici scenele sunt mai degrabă inserturi lucioase puse unul lângă altul. Fac impresie cât durează, apoi se evaporă fără urmă.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care vor o plăcere vinovată pentru o seară cu un pahar de vin, nu se deranjează de povestea subțire și dau play pentru locațiile spectaculoase și romantismul supraîncălzit.
- Mai bine sari peste, dacă: Cine nu poate trece peste faptul că o răpire e servită drept punct de plecare romantic sau cine așteaptă o dramă de personaj adevărată ori un thriller polițist solid ar face bine să-l ocolească de la distanță.
Dacă îți place, vezi și: Fifty Shades of Grey (2015), Fifty Shades Darker (2017), 9½ Weeks (1986), Indecent Proposal (1993)
Întrebări frecvente
Despre ce este filmul 365 de zile?
Massimo Torricelli, tânărul lider al mafiei siciliene, o răpește pe Laura din Varșovia, aflată în vacanță în Sicilia cu partenerul și prietenii ei, și o ține captivă timp de 365 de zile. În această perioadă, ea începe să dezvolte sentimente pentru el.
Când a apărut 365 de zile?
Premiera filmului a avut loc pe 7 februarie 2020.
Cât durează 365 de zile?
Filmul are o durată de 154 de minute.
Este 365 de zile potrivit pentru copii?
Nu. Din cauza scenelor erotice explicite, este un film exclusiv pentru adulți și nu trebuie văzut cu copiii.
Cine joacă în rolurile principale în 365 de zile?
Laura Biel este interpretată de Anna-Maria Sieklucka, iar Don Massimo Torricelli de Michele Morrone. În distribuție mai apar Magdalena Lamparska, Otar Saralidze și Bronisław Wrocławski.
Cine a regizat 365 de zile?
Filmul polonez a fost regizat de Barbara Białowąs și Tomasz Mandes.
Merită un an de captivitate două ore și jumătate pe canapea?
365 de zile e exact genul de film despre care toată lumea are o părere și pe care mulți îl văd doar ca să poată vorbi despre el. Asta e în regulă, curiozitatea e un motiv legitim. Doar că e bine să știi la ce te aștepți: imagini frumoase, protagoniști arătoși, multă muzică și foarte puțină poveste adevărată. Firul polițist e decor, iar baza romantismului e o situație pe care filmul nici nu vrea să o analizeze.
Dacă îl vezi cu prietenii, cu o doză de ironie și chicoteli pe canapea, poate ieși chiar o seară distractivă. Dacă îl iei în serios, probabil că vreo sută din cele 154 de minute te vei gândi ce altceva ai fi putut vedea în loc. De la mine primește un 4/10 slab, dar arătos, mai ales pentru partea vizuală.