L’Arnaqueuse recenzie: bunicuța care refuză să moară și îi păcălește pe toți
Rar găsești o comedie a cărei premisă încape într-o singură frază ușor macabră și te face să zâmbești de la prima citire. L’Arnaqueuse e exact așa: o tânără disperată, însărcinată, așteaptă să moară o doamnă în vârstă care se dovedește mult mai șireată decât ea. Un film cu farmec franțuzesc, umor negru și un duel construit cu obrăznicie, care nu vrea să salveze lumea, dar te lasă să ieși din sală cu zâmbetul pe buze.
O comedie franțuzească simpatică, înțepătoare și pe alocuri chiar crud de amuzantă, sprijinită pe o idee excelentă și pe o bunicuță teribil de savuroasă, chiar dacă nu îndrăznește mereu să fie atât de rea pe cât ar putea.
L’Arnaqueuse: trailer
Date despre film
| Regia | Wilfried Méance |
|---|---|
| Distribuția | Fadily Camara, Josiane Balasko, Jean-Pascal Zadi, Tiphaine Daviot, Denis Mpunga, Pablo Pauly |
| Gen | Comedii |
| Țara | Filme franțuzești |
Un apartament pe nimic, cu o singură condiție mică
Situația lui Fanny e atât de familiară încât aproape doare: e lefteră, așteaptă un copil și ar face orice ca să aibă propriul apartament. Cine a căutat vreodată o chirie sau o locuință într-un oraș mare nu are nevoie de explicații. La Paris, lupta asta e și mai fără speranță decât oriunde altundeva. Și apoi vine minunea: un apartament parizian de vis, la un preț ridicol, cumpărat prin contract de rentă viageră de la o doamnă în vârstă.
Ideea unui astfel de contract e simplă: cumpărătorul plătește acum mai puțin, iar în schimb locuința devine a lui abia după moartea vânzătorului. Fanny trebuie deci doar să aștepte. Macabru? Puțin. Logic? Absolut. Numai că Madame Massena nu are de gând să moară, ba chiar începe să înflorească sub ochii noștri. Și se vede repede că nu e o bătrânică fragilă și singură, ci o escroacă profesionistă, care toată viața a tras pe sfoară cumpărători disperați ca Fanny.
De aici, filmul devine un duel lung și inventiv între două femei care, aparent, nu au nimic în comun, dar ajung cele mai mari adversare una pentru cealaltă. Mai mult nu dezvălui și nici nu e nevoie: forța filmului stă în felul în care încearcă să se păcălească reciproc.
O bunicuță pe care vrei deopotrivă s-o îmbrățișezi și s-o denunți
Să fim sinceri: sufletul filmului este Madame Massena. Bunicuța vicleană, trecută prin ciur și prin dârmon, e unul dintre cele mai bune tipare ale comediei, pentru că spectatorul are deja niște așteptări de la doamnele în vârstă, iar aici ele sunt răsturnate cu plăcere. Massena joacă murdar, îi cucerește pe toți și nici nu vrea să audă de mutare, darămite de moarte. Un asemenea personaj valorează aur într-o comedie bine scrisă, iar filmul chiar știe ce să facă cu el.
Fanny are un rol mai ingrat, fiindcă ea e cea cu care trebuie să ne identificăm, deși planul ei e destul de discutabil moral. Să aștepți moartea cuiva nu e tocmai purtare de sfânt. Filmul gestionează însă inteligent asta: situația lui Fanny e atât de fără ieșire încât nu ne putem supăra pe ea, iar bătrâna se bucură atât de nerușinat de joc încât nu o putem compătimi. Din această ambiguitate se naște cel mai bun umor.
Duelul funcționează pentru că niciuna dintre ele nu e proastă. Lipsește soluția enervantă din multe comedii, în care un personaj e idiot și de aceea se întâmplă lucrurile. Aici își măsoară forțele două femei isteți și hotărâte, iar asta e mult mai savuros.
Distribuția: o legendă a comediei franceze și fețe noi
În rolurile principale apar Fadily Camara și Josiane Balasko, iar perechea asta spune deja multe despre intențiile filmului. Balasko e una dintre marile doamne ale comediei franceze, cu o carieră întinsă pe decenii, și știe exact cum să fure o scenă cu un singur zâmbet strâmb. Camara aduce energia generației mai tinere, iar tensiunea dintre generații prinde bine filmului și se simte pe ecran.
În rolurile secundare îi vedem pe Jean-Pascal Zadi, Tiphaine Daviot, Denis Mpunga, Pablo Pauly, Amaury de Crayencour, Bertrand Usclat și Marc Riso. E o distribuție tipic franțuzească, colorată, plină de actori de compoziție, în care fiecare primește un moment sau două ca să te facă să râzi. Numele lui Zadi e un semn bun în special, umorul lui fiind o marcă deja consacrată pentru publicul francez.
Mie mi-a plăcut cel mai mult că actorii nu încearcă să forțeze situațiile. Comedia franceză alunecă uneori spre stridență, dar aici dinamica dintre cele două protagoniste e destul de puternică încât poantele să nu fie înlocuite cu grimase.
Wilfried Méance și rețeta comediei franțuzești
Regizorul Wilfried Méance urmează aici o rețetă clasică și verificată: o premisă simplă și puternică, două protagoniste solide, decor parizian și multe dueluri verbale. Asta e pâinea comediei franțuzești și nu întâmplător genul are atâția fani și la noi. De la Intouchables încoace știm că francezii sunt maeștri în a transforma o problemă socială într-o comedie lejeră, dar care te atinge la suflet.
Criza locuințelor e exact o astfel de problemă. Filmul nu predică despre ea și nu ține prelegeri despre prețurile imobiliare din Paris, dar tema plutește tot timpul în fundal, iar râsul capătă de aici un gust dulce-amar. Contrastul îi face bine, pentru că îi dă o greutate fără de care ar fi fost doar o farsă drăguță.
Ritmul regiei e în regulă, filmul nu se pierde în fire secundare și știe că atracția principală e confruntarea dintre cele două femei. Iar apartamentul parizian e aproape un personaj în sine: genul de cămin de vis pentru care înțelegi cu adevărat de ce cineva e dispus să recurgă la orice.
Unde ar fi putut să muște mai tare
Dacă e ceva de reproșat filmului, atunci e lipsa de curaj. Premisa e de fapt foarte întunecată: o tânără așteaptă să moară o femeie în vârstă. Aici exista potențialul unei comedii negre cu adevărat răutăcioase, dar filmul alege un ton mai cald, mai prietenos cu familia. Decizia e de înțeles, fiind o comedie făcută pentru un public larg, însă uneori am avut senzația că poantele își retrag mâna exact când ar fi putut lovi din plin.
Muzica și sunetul își fac treaba, dar nu-ți rămân în minte. Imaginea e frumoasă, Parisul e mereu un subiect recunoscător, dar nici vizual filmul nu încearcă ceva nou. Nu sunt defecte grave, ci mai degrabă semnul că avem de-a face cu un film comercial sigur pe el și bine făcut, nu cu unul care reinventează genul.
Pentru cine își dorește tocmai o seară lejeră, inteligentă și fără greutate, această prudență e mai degrabă o calitate decât un defect.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru fanii comediilor franțuzești care iubesc duelurile spirituale și un strop de umor negru, dar și pentru oricine a căutat vreodată disperat o locuință și simte nevoia să râdă de asta.
- Mai bine sari peste, dacă: Pentru cei care vor o comedie neagră cu adevărat rea și necruțătoare sau care se enervează din start de tonul drăguț și cam previzibil al comediilor franțuzești.
Dacă îți place, vezi și: Intouchables (2011), Qu'est-ce qu'on a fait au Bon Dieu? (2014), The Hustle (2019), Ocean's 8 (2018)
Întrebări frecvente
Despre ce este L’Arnaqueuse?
Fanny, o tânără lefteră și însărcinată, obține un apartament în Paris printr-un contract de rentă viageră și așteaptă ca vânzătoarea în vârstă, Madame Massena, să moară. Bătrâna însă înflorește și se dovedește o escroacă profesionistă, iar între cele două începe un duel crud de amuzant.
Cine joacă în film?
În distribuție îi găsim pe Fadily Camara, Josiane Balasko, Jean-Pascal Zadi, Tiphaine Daviot, Denis Mpunga, Pablo Pauly, Amaury de Crayencour, Bertrand Usclat și Marc Riso.
Cine a regizat L’Arnaqueuse?
Comedia franțuzească a fost regizată de Wilfried Méance.
Merită să dai banii pe un bilet de cinema în loc de avansul la apartament?
Eu zic că da. L’Arnaqueuse nu îți va schimba viața, dar primești o premisă bine scrisă, o bunicuță fabuloasă și un duel amuzant și inteligent. Putea fi mai rea, mai curajoasă, mai tăioasă, dar are din plin farmecul franțuzesc pentru care iubim filmele astea. Ia cu tine pe cineva cu care să poți discuta după aceea despre prețurile apartamentelor din Paris și despre cine a fost, de fapt, adevărata escroacă din poveste.