Resident Evil recenzie: Zach Cregger închide coșmarul într-o singură noapte de iarnă și nu-ți mai dă drumul la mână
O mașină în pană, o casă luminată la marginea drumului, o bătaie în ușă: cea mai veche rețetă a horrorului, iar Zach Cregger știe exact cum s-o arunce în aer. Noul Resident Evil nu readuce ritmul de film de acțiune cu mitraliere al vechilor episoade, ci ceva mult mai neplăcut: senzația că habar n-ai ce se întâmplă, dar trebuie să fugi. Iar confuzia asta e cea mai puternică armă a filmului.
Un horror haotic, nervos și surprinzător de personal, care tratează în sfârșit numele Resident Evil ca pe ceva cu care vrei să sperii lumea, nu doar să faci bani.
Resident Evil: trailer
Date despre film
| Regia | Zach Cregger |
|---|---|
| Distribuția | Paul Walter Hauser, Austin Abrams, Kali Reis, Zach Cherry, Johnno Wilson |
| Gen | Filme horror |
| Țara | Filme americane |
Un curier, o casă, o noapte foarte proastă
Punctul de plecare e aproape ridicol de simplu și tocmai de aceea funcționează. Bryan e curier medical, iar într-o noapte de iarnă i se strică mașina. Bate la ușa unei case de lângă drum ca să poată da un telefon. Atât. Fără montaj introductiv despre laboratoare secrete, fără expoziție lungă despre corporații malefice, fără o eroină care știe din primul minut ce are de făcut. Avem un tip obișnuit, aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit, care în loc de ajutor primește cu totul altceva.
De aici încolo, filmul devine o singură noapte lungă, confuză, care se scufundă în haos total. Bryan nu înțelege de ce tocmai el a fost ales, de ce tocmai pe el îl vânează și cum a ajuns în toată povestea asta, iar spectatorul rămâne multă vreme exact în aceeași situație. E o alegere curajoasă pentru o franciză ai cărei fani vor de obicei să știe precis ce se petrece în culise. Cregger decide însă să ofere experiența în locul răspunsurilor, iar eu apreciez asta din plin.
Nu intru, evident, în spoilere, dar vă spun atât: dacă așteptați dezlegarea misterului în prima jumătate de oră, o să fiți dezamăgiți. Dacă vă lăsați însă purtați de val, filmul impune un ritm cum rar mai vezi în horrorul de studio de azi.
Zach Cregger, noul răsfățat rebel al horrorului
Cine a văzut Barbarian știe că lui Cregger îi place la nebunie să se joace cu așteptările publicului. Acolo a transformat o casă închiriată într-un labirint din cauza căruia te uitai zile întregi cu suspiciune spre propria pivniță, iar cu Weapons a arătat că, la scară mai mare și cu mai multe personaje, poate fi în același timp terifiant și distractiv. În mâinile lui, Resident Evil nu e încă un produs de brand, ci un loc de joacă regizoral.
Punctul lui cu adevărat forte e ritmul. Știe când să lungească o scenă până devine stânjenitoare și când să apese brusc accelerația. Aici pedala e la podea: ororile vin într-un tempo incredibil, iar elanul ăsta te trage după el în cea mai mare parte a filmului. Am avut uneori impresia că stau într-un coșmar în care logica funcționează doar pe jumătate și în spatele următoarei uși poate fi orice.
Pe de altă parte, genul ăsta de montaj nu va prinde la toată lumea. Cregger nu te ține de mână, nu explică prea mult, iar cine caută puncte de sprijin se poate pierde ușor. Pentru mine e o calitate, dar înțeleg dacă pe unii îi obosește.
Paul Walter Hauser, cel mai improbabil erou de horror
Paul Walter Hauser nu e actorul pe care ți-l imaginezi neapărat în rolul principal al unei francize cu zombi, și tocmai de aceea alegerea e genială. De la Richard Jewell încoace știm că joacă excelent omul obișnuit pe care împrejurările îl aruncă într-o situație pentru care nimic nu l-a pregătit. Aici folosește același instrument, doar că pe o melodie mult mai întunecată.
Bryan nu e erou de acțiune, nu e om de comando, nu e alesul. E un curier care voia să dea un telefon. Hauser face credibil fiecare atac de panică, fiecare decizie disperată, iar din cauza asta și frica din film e mai reală. Când trage cu arma un personaj în stilul Millei Jovovich, ținem cu el. Când fuge Bryan al lui Hauser, tremurăm împreună cu el.
Dintre actorii din rolurile secundare, Austin Abrams, Kali Reis, Zach Cherry și Johnno Wilson întregesc distribuția. Zach Cherry e o alegere deosebit de bună pentru un astfel de film, pentru că are un instinct rar de a-și face personajele umane chiar și în situații tensionate. Distribuția e formată mai degrabă din actori de compoziție decât din vedete, iar asta lucrează în favoarea filmului: despre nimeni nu știi dinainte dacă scapă cu viață.
Ce legătură are cu vechile filme Resident Evil?
Asta e marea întrebare și, sincer, ca atmosferă, nu prea multă. Seria pornită de Paul W. S. Anderson a alunecat tot mai mult spre acțiunea stilizată, iar pentru mulți reprezenta latura ușoară, de popcorn, a adaptărilor după jocuri video. Versiunea lui Cregger e o reimaginare a legendarelor filme Resident Evil și o ia în serios: duce brandul înapoi la horror, acolo unde cred că i-a fost mereu locul.
Una dintre cele mai mari forțe ale jocurilor originale era că te închideau într-un loc străin și ostil, unde fiecare colț însemna pericol și nu înțelegeai ce se petrece. Senzația asta se regăsește aici mult mai mult decât în majoritatea filmelor anterioare. Cine duce dorul coridoarelor cu lasere și al bătăilor cu încetinitorul din vechea serie de cinema probabil va strâmba din nas. Cine a dus însă dorul fricii o primește în sfârșit.
Indiferent de asta, nu trebuie să știi nimic dinainte ca să te bucuri de film: povestea pornește din perspectiva lui Bryan, care la rândul lui nu știe nimic, așa că un spectator complet nou stă exact în același loc ca protagonistul.
Unde haosul devine prea mult
N-aș fi sincer dacă aș spune că totul e la locul lui. Cea mai mare calitate a filmului, confuzia și ritmul, devine uneori și slăbiciunea lui. Sunt momente în care, din cauza grabei, e greu de urmărit cine e cine și de ce contează, iar o parte dintre personaje pur și simplu nu primesc destul timp ca să ni le întipărim în minte.
Celălalt risc e povara francizei. O reimaginare trebuie să vorbească simultan fanilor vechi și publicului nou, iar dubla așteptare trage uneori vizibil filmul în două direcții. Vocea proprie a lui Cregger e puternică și aici, dar din când în când se simte că lucrează în cadrele unui mare brand de studio, nu la un proiect original complet liber.
Acestea sunt totuși mai degrabă zgârieturi decât răni serioase. Și încă ceva: filmul nu se reține deloc, iar cine s-a obișnuit cu horrorurile domolite din ultimii ani, croite pentru adolescenți, ar putea avea o surpriză.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei cărora le-au plăcut Barbarian sau Weapons și pentru fanii vechi Resident Evil care așteptau să revină pe marele ecran horrorul sufocant al jocurilor. Dacă suporți ritmul alert și scenele dure, filmul ăsta e pentru tine.
- Mai bine sari peste, dacă: Dacă aștepți acțiunea stilizată a vechilor filme, o eroină în stilul Millei Jovovich și explicații limpezi, vei fi dezamăgit. Nu e nici pentru cei slabi de înger sau pentru minori.
Dacă îți place, vezi și: Barbarian (2022), Weapons (2025), Resident Evil (2002), 28 Days Later (2002), Don't Breathe (2016)
Întrebări frecvente
Despre ce este noul Resident Evil?
În centrul poveștii se află Bryan, un curier medical căruia i se strică mașina într-o noapte de iarnă. Bate la ușa unei case de lângă drum ca să ceară ajutor, dar primește cu totul altceva și trebuie să lupte pentru viața lui de-a lungul unei nopți haotice, fără să știe de ce tocmai pe el îl vânează.
Cine a regizat noul Resident Evil?
Filmul e regizat de Zach Cregger, care și-a făcut un nume cu horrorurile Barbarian și Weapons.
Cine joacă în noul Resident Evil?
Rolul principal îl are Paul Walter Hauser, alături de Austin Abrams, Kali Reis, Zach Cherry și Johnno Wilson.
Trebuie să fi văzut filmele Resident Evil anterioare?
Nu. Filmul e o reimaginare a seriei legendare, iar povestea pornește din perspectiva unui protagonist care nu bănuiește nimic, așa că poate fi urmărit fără nicio cunoștință prealabilă.
Merită să bați la ușa acestei case?
Da, și de preferat la cinema, pe întuneric, cu un sunet bun. Resident Evil a fost multă vreme franciza la care ridicai din umeri: distractivă, dar ușor de uitat. Zach Cregger a făcut însă ce își doreau fanii de ani buni: a luat frica în serios. Iar stângăcia de om obișnuit a lui Paul Walter Hauser dă haosului un miez atât de uman încât totul doare mult mai tare. Nu e fără cusur, uneori vrea prea mult și aleargă prea repede, dar în oferta de horror de azi un film atât de curajos, de nervos și de viu e o raritate. Dacă bate Bryan la ușă, deschide. Doar să nu zici după aceea că nu te-am avertizat.