Juste une illusion, recenzie în avanpremieră: Nakache și Toledano ne duc înapoi în Parisul anului 1985, în cel mai confuz an al adolescenței
Există un moment în care un copil de treisprezece ani descoperă că nici adulții nu știu mare lucru, iar asta îl face în același timp liber și speriat. Juste une illusion vrea să surprindă exact acest moment, în 1985, la periferia Parisului, sub semnătura duoului care ne-a dat Intouchables. Nu l-am văzut încă, dar are toate ingredientele ca să devină una dintre cele mai calde surprize ale sfârșitului de an.
Pe hârtie, filmul francez perfect pentru serile de iarnă: nostalgic, amuzant, dureros. Dacă regizorii nu alunecă în kitsch, are toate șansele să te atingă direct la inimă.
Juste une illusion: trailer
Date despre film
| Regia | Olivier Nakache, Éric Toledano |
|---|---|
| Distribuția | Simon Boublil, Louis Garrel, Camille Cottin, Pierre Lottin, Alexis Rosenstiehl, Jeanne Lamartine |
| Gen | Comedii |
| Durata | 114 min |
| Țara | Filme franțuzești |
Despre ce e vorba? Un băiat în țara nimănui dintre copilărie și maturitate
Suntem în 1985. Vincent e pe cale să împlinească treisprezece ani și trăiește la periferia Parisului, într-o familie obișnuită din clasa de mijloc. Fratele lui mai mare e distant, părinții se ceartă tot timpul, iar el se află în acea etapă stânjenitoare în care nu mai e copil, dar nimeni nu-l privește încă drept adult. Prin ochii lui, filmul atinge tot ce te lovește deodată la vârsta asta: identitate, prietenie, familie, religie, dorință și, desigur, prima iubire.
Descrierea oficială se încheie cu o frază frumoasă: o comedie despre acea perioadă a copilăriei în care speranța că putem schimba lumea nu părea încă doar o iluzie. Fraza asta îmi spune mai multe despre tonul filmului decât orice rezumat. Nu e cazul să ne așteptăm la o comedie zgomotoasă cu adolescenți, ci la acea melancolie ironică și zâmbitoare la care francezii sunt imbatabili.
Ce i se întâmplă concret lui Vincent, cine va fi prima lui iubire și unde duc tensiunile din familie, deocamdată nu știm, și sincer, e mai bine așa. În filmele de felul ăsta, povestea nu e niciodată esențialul. Contează momentele: o primă întâlnire ratată, o cină la care părinții țipă unul la altul fără să scoată un cuvânt, o discuție nocturnă cu fratele care poate nu e chiar atât de distant pe cât pare.
Autorii lui Intouchables, pe un teren nou
Numele lui Olivier Nakache și Éric Toledano sună cunoscut și la noi, pentru că ei semnează Intouchables, filmul care a demonstrat că o comedie franceză poate cuceri publicul din întreaga lume fără să renunțe la suflet. Punctul forte al duoului a fost mereu capacitatea de a scoate râsul și emoția din aceeași scenă, fără să recurgă la glume ieftine.
Juste une illusion e însă o provocare de alt tip. Aici nu mai avem doi adulți veniți din lumi complet diferite, a căror ciocnire produce singură umorul. Aici trebuie adusă pe ecran lumea interioară a unui adolescent, și asta într-o epocă apusă. E o muncă mult mai fină: prea dulce și devine kitsch, prea amar și se pierde lejeritatea comediei. Judecând după parcursul lor de până acum, am încredere în ei, dar recunosc că sunt curios cum se descurcă într-un ritm mai lent și mai intim.
Alegerea anului și a locului pare suspect de personală. Nu știm cât de autobiografic e filmul și nu voi afirma așa ceva, dar subiectul seamănă foarte mult cu ceva scos din propria copilărie, nu dintr-o carte.
Distribuția: un adolescent în centru, nume rodate în jurul lui
Pe primul loc în distribuție apare Simon Boublil, iar asta spune multe: un asemenea film stă sau cade în funcție de cât de credibil e tânărul protagonist. Dacă aparatul de filmat stă două ore pe chipul unui adolescent, chipul acela trebuie să povestească. Nu există încă o confirmare oficială că el îl joacă pe Vincent, așa că sunt prudent, dar după ordinea din distribuție e destul de probabil ca filmul să se sprijine pe el.
Alături de el e Louis Garrel, una dintre cele mai interesante figuri ale cinemaului francez, capabil să fie în același timp romantic, ridicol și puțin enervant, ceea ce într-o dramă de familie valorează aur. Simțul comic și uscăciunea lui Camille Cottin sunt și ele exact condimentul de care are nevoie o astfel de comedie. În distribuție mai figurează Pierre Lottin, Alexis Rosenstiehl și Jeanne Lamartine.
Cine pe cine interpretează, cine sunt părinții certăreți, cine e fratele, cine e prima iubire, încă nu știm, și nici nu mă apuc de ghicit. Sigur e că echipa de adulți e puternică, așa că dacă și tinerii actori țin pasul, jocul de ansamblu poate fi cel mai mare atu al filmului.
De ce tocmai 1985? Farmecul epocii analogice
Epoca în sine e un program. O iubire analogică înseamnă receptorul telefonului legat cu fir, scrisoarea pe care o aștepți zile întregi, caseta pe care îți înregistrezi melodia preferată de la radio și, dacă greșești, o iei de la capăt. O lume în care prima iubire nu se petrecea în spatele unui ecran, ci pe scara blocului, în curtea școlii, în stația de autobuz.
Nostalgia e o armă uriașă și, în același timp, o capcană. În ultimii ani, o mulțime de filme s-au întors la anii '80 și de multe ori am avut senzația că decorul devenise mai important decât personajele. Într-un film de epocă bun, perioada nu e o vitrină, ci aerul pe care îl respiri: trăiește în haine, în muzică, dar mai ales în felul în care oamenii vorbesc și tac. Sper ca Nakache și Toledano să aleagă acest drum.
Muzica va fi deosebit de interesantă. Coloana sonoră a unui film francez cu adolescenți plasat în 1985 poate fi o experiență în sine și bănuiesc serios că regizorii nu vor rata ocazia. La mine, sunetul primește deja puncte în plus.
Unde poate da greș? Riscurile
Să fim sinceri: povestea de maturizare e unul dintre cele mai uzate genuri. Am văzut de sute de ori adolescentul care descoperă că părinții lui nu sunt perfecți și care se îndrăgostește pentru prima dată. Treaba lui Juste une illusion nu va fi deci să spună ceva nou, ci să spună sincer același lucru.
- Prea mult zahăr: nostalgia se poate transforma ușor într-o glazură siropoasă, în care orice amintire neplăcută e șlefuită până devine rotundă.
- Prea multe teme: identitate, prietenie, familie, religie, dorință, iubire. E enorm pentru un singur film și există riscul să primim din toate doar câte puțin.
- Durata: 114 minute nu e puțin pentru un film de atmosferă. Dacă ritmul cade, acela va fi momentul în care spectatorul începe să se uite la ceas.
Pe de altă parte, aceste riscuri stau exact în opoziție cu punctele forte ale duoului: ei au știut mereu să miște mai multe fire deodată și au avut mereu instinctul de a dezamorsa tensiunea cu o replică amuzantă chiar înainte de lacrimi.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care iubesc comediile franțuzești melancolice, dar zâmbitoare, pentru cei care au fost ei înșiși adolescenți în anii '80 sau pentru cine își dorește pur și simplu un film cald și omenesc pentru serile de iarnă.
- Mai bine sari peste, dacă: Dacă aștepți o comedie alertă, cu glume în rafală, sau dacă nostalgia și poveștile de maturizare te lasă rece, probabil te va plictisi ritmul mai lent, centrat pe personaje.
Dacă îți place, vezi și: Intouchables (2011), La Boum (1980), Boyhood (2014), Belfast (2021), Licorice Pizza (2021)
Întrebări frecvente
Despre ce este Juste une illusion?
Acțiunea are loc în 1985, la periferia Parisului. Protagonistul este Vincent, care urmează să împlinească treisprezece ani și care, între un frate mai mare distant și părinți care se ceartă mereu, își caută răspunsurile la întrebări despre identitate, prietenie, familie, religie, dorință și prima iubire.
Cât durează Juste une illusion?
Filmul durează 114 minute.
Cine a regizat Juste une illusion?
Filmul francez este regizat de Olivier Nakache și Éric Toledano, autorii lui Intouchables.
Cine joacă în Juste une illusion?
Din distribuție fac parte Simon Boublil, Louis Garrel, Camille Cottin, Pierre Lottin, Alexis Rosenstiehl și Jeanne Lamartine.
Merită să derulezi caseta pentru el?
Cred că da. Juste une illusion e exact genul de film care nu vrea să salveze lumea, ci doar să ne amintească cum era pe vremea când încă mai credeam că o putem schimba. Regizorii lui Intouchables, o distribuție franceză solidă și o epocă irezistibil de atmosferică: e suficient ca să aștept premiera cu mare interes. Dacă tânărul protagonist duce filmul pe umeri, iar regizorii rezistă tentației glazurii dulcege, acesta poate fi una dintre cele mai îndrăgite comedii europene ale anului. Rămâne să vedem dacă așa va fi.