Street Fighter, recenzie de așteptare: Ryu și Ken se întorc și poate primesc, în sfârșit, filmul pe care îl merită
Un film care pornește de la un joc pe care îl știe toată lumea, dar pe care nimeni nu a reușit să-l aducă cum trebuie pe marele ecran, are de spălat treizeci de ani de rușine. Noul Street Fighter ne trimite înapoi în 1993, cu o mână de wrestleri, un rapper și un comedian pe generic, iar tocmai amestecul ăsta ciudat îmi dă speranță. Nu e o cronică a unui film văzut, ci o privire înainte: la ce ne putem aștepta și de ce țin pumnii mai strâns decât ar fi cazul.
Pe hârtie, cea mai curajoasă și mai nebunească adaptare Street Fighter făcută vreodată, iar dacă regizorul se bazează pe propriul umor anarhic, ar putea deveni una dintre rarele povești de succes ale genului.
Street Fighter: trailer
Date despre film
| Regia | Kitao Sakurai |
|---|---|
| Distribuția | Noah Centineo, Andrew Koji, Callina Liang, Joe Anoa'i, David Dastmalchian, Cody Rhodes |
| Gen | Filme de acțiune |
| Țara | Filme americane |
Despre ce e vorba? Doi prieteni vechi, un turneu și o conspirație
Acțiunea are loc în 1993, iar asta e deja o mișcare genială: e epoca de aur a lui Street Fighter II, a sălilor de jocuri, a aparatelor cu fise și a combo-urilor secrete transmise din gură în gură. În centrul filmului stau doi luptători de stradă care s-au îndepărtat unul de altul: Ryu, interpretat de Andrew Koji, și Ken Masters, jucat de Noah Centineo. Drumurile lor s-au despărțit cândva, dar acum trebuie să urce din nou în ring.
Scânteia vine de la misterioasa Chun-Li (Callina Liang), care îi recrutează pentru următorul World Warrior Tournament. Potrivit descrierii oficiale, va fi o înfruntare sângeroasă de pumni, destine și orgolii, dar în spatele bătăliei regilor se ascunde o conspirație mortală. Asta îi obligă pe eroi să se confrunte atât unul cu celălalt, cât și cu demonii propriului trecut. Cine trage sforile, sinopsisul oficial nu spune, iar eu nu o să ghicesc. Și, cum foarte bine spune descrierea, dacă nu reușesc, e GAME OVER.
Sincer? E scheletul clasic al unui film cu turneu de lupte, cam același pe care s-au construit filmele de arte marțiale din anii '80 și '90. Și nu e nimic rău în asta. De la un film Street Fighter nu aștept Shakespeare, ci inimă, umor și bătăi care să facă scaunul din sală să vibreze.
Distribuția: wrestleri, rapperi și un adevărat star de acțiune
La prima vedere, distribuția arată ca un fantasy draft făcut de cineva complet nebun, și tocmai de asta îmi place. Andrew Koji e una dintre cele mai bune alegeri pe care mi le pot imagina pentru Ryu: în serialul Warrior a dovedit că se descurcă la fel de bine cu scenele de luptă și cu tensiunea tăcută, interioară. Noah Centineo s-a făcut cunoscut în comediile romantice, iar rolul lui Ken cere exact farmecul lejer, puțin arogant, care la el vine de la sine. Dacă chimia dintre ei funcționează, jumătate din film e deja câștigat.
Callina Liang are probabil cea mai grea misiune: Chun-Li e unul dintre cele mai iconice personaje feminine din istoria jocurilor video, iar fanii vor fi extrem de severi. Printre actorii secundari apar doi superstaruri din wrestling, Joe Anoa'i, cunoscut publicului drept Roman Reigns, și Cody Rhodes. Amândoi au prezența fizică potrivită pentru un film cu bătăi, iar teatralitatea exagerată a wrestlingului se potrivește surprinzător de bine cu universul Street Fighter.
Mai e și David Dastmalchian, care reușește să fie neplăcut de înfiorător în orice film, plus Andrew Schulz și Eric André pe partea de comedie. Vidyut Jammwal e unul dintre cei mai serioși artiști marțiali din filmele de acțiune indiene și recunosc că de la el aștept cea mai multă coregrafie adevărată, palpabilă. Iar cireașa de pe tort: 50 Cent. Cine pe cine joacă exact dintre ei nu detaliez acum, dar lista în sine promite că filmul ăsta nu se va lua de un serios mortal.
Kitao Sakurai: cea mai neașteptată, dar poate cea mai bună alegere de regizor
Aici e momentul în care mulți ridică din sprâncene. Kitao Sakurai nu e un regizor clasic de acțiune. El a făcut Bad Trip, comedia cu camera ascunsă în care juca și Eric André, și a fost implicat în lumea absurdă și anarhică din The Eric André Show. La prima vedere sună ciudat în fruntea unui blockbuster cu bătăi.
Numai că, după mine, exact asta e cheia. Street Fighter n-a fost niciodată o poveste sumbră și realistă. E un joc în care un sălbatic cu pielea verde, care scoate scântei electrice, se bate cu un maestru yoga ce își întinde brațul peste jumătate de arenă. Una dintre marile greșeli ale adaptărilor anterioare a fost că ori s-au luat prea în serios, ori au devenit ridicole în sensul prost. Un regizor care înțelege absurdul asumat și ritmul comediei poate găsi tonul în care filmul e ridicol de distractiv, nu ridicol de prost.
Riscul e, desigur, tot aici: dacă umorul acoperă miza, iar luptele devin doar umplutură între poante, fanii înrăiți vor fi dezamăgiți.
Umbra cea mare: filmele Street Fighter de dinainte
Trebuie să vorbim despre trecut, pentru că și fanii o vor face. Street Fighter din 1994, cu Jean-Claude Van Damme, a devenit între timp film cult, dar mai ales pentru că e atât de prost încât ajunge bun. Raul Julia în rolul lui Bison e legendar, însă filmul abia dacă semăna cu jocul. Iar Street Fighter: The Legend of Chun-Li din 2009 a dispărut practic fără urmă și nu l-a plâns nimeni.
Față de ele, noul film face deja mai multe lucruri mai bine, măcar pe hârtie. Decorul de epocă, povestea centrată pe prietenia celor doi bărbați și o distribuție cu luptători adevărați și wrestleri masivi arată că autorii înțeleg ce face jocul să funcționeze. Relansarea Mortal Kombat din 2021 a arătat că genul mai are viață, dar și că execuțiile spectaculoase nu ajung dacă personajele sunt goale. Sper că lecția asta a fost învățată.
Ce poate merge prost? Lista riscurilor
Oricât de entuziasmat aș fi, nu sunt orb. Iată punctele unde filmul poate aluneca:
- Prea multe personaje: zece nume cunoscute și fiecare merită un moment. La adaptările jocurilor centrate pe personaje, greșeala frecventă e că toată lumea primește două scene, dar nimeni un arc adevărat.
- Tonul: între regizorul de comedie și promisiunea unui turneu sângeros, echilibrul se poate pierde ușor.
- Coregrafia: dacă luptele sunt tăiate excesiv și întunecate, filmul pică, oricât de bun ar fi umorul.
- Așteptările fanilor: toată lumea vrea să-și vadă personajul preferat, iar să-i mulțumești pe toți e imposibil.
Faptul că descrierea promite o înfruntare sângeroasă e totuși un semn bun. Sugerează că violența nu e doar text de marketing și că filmul nu a fost diluat pentru o categorie de familie.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care, copii fiind, apăsau butoanele aparatelor din sălile de jocuri, și pentru cei care iubesc filmele de acțiune exagerate, distractive în mod asumat, cu wrestleri și orgolii uriașe.
- Mai bine sari peste, dacă: Cei care așteaptă o dramă serioasă și realistă despre arte marțiale sau pe care îi deranjează absurdul asumat probabil își vor da ochii peste cap.
Dacă îți place, vezi și: Mortal Kombat (2021), Mortal Kombat (1995), Street Fighter (1994), Bad Trip (2021)
Întrebări frecvente
Despre ce este Street Fighter din 2026?
În 1993, doi luptători de stradă înstrăinați, Ryu și Ken Masters, revin în luptă când Chun-Li îi recrutează pentru World Warrior Tournament. În spatele turneului se ascunde însă o conspirație mortală, care îi pune față în față și cu propriul trecut.
Este Street Fighter potrivit pentru copii?
Nu prea. Descrierea promite înfruntări sângeroase, așa că filmul nu pare potrivit pentru copiii mici.
Cine a regizat noul film Street Fighter?
Filmul este regizat de Kitao Sakurai.
Cine joacă în Street Fighter?
Ryu este interpretat de Andrew Koji, Ken Masters de Noah Centineo, iar Chun-Li de Callina Liang. În distribuție mai apar Joe Anoa'i, David Dastmalchian, Cody Rhodes, Andrew Schulz, Eric André, Vidyut Jammwal și 50 Cent.
Băgăm fisa pentru runda asta?
Da, și nici nu stau mult pe gânduri. Trecutul cinematografic al lui Street Fighter e atât de jos încât de aici nu se poate merge decât în sus, dar filmul ăsta nu trăiește doar din asta. Decorul din 1993, perechea Andrew Koji și Noah Centineo, un regizor neobișnuit, cu simț pentru umorul absurd, și o echipă de actori secundari care e pe jumătate gală de wrestling, pe jumătate seară de stand-up, toate arată că cineva a înțeles în sfârșit că jocul ăsta e distractiv din naștere și puțin trăsnit. Așteptarea mea e un optimism prudent: dacă loviturile chiar lovesc, iar prietenia dintre Ryu și Ken e cu adevărat inima filmului, ar putea fi primul film Street Fighter de care să nu-ți fie jenă să-ți amintești. Dacă nu, măcar îl vedem pe 50 Cent într-un film cu bătăi. Rămâne de văzut dacă va fi KO sau GAME OVER.