Testul suprem, recenzie: Stallone și Schwarzenegger în sfârșit în aceeași celulă, și e exact atât de bine cât am sperat
Am așteptat treizeci de ani ca cei doi munți de mușchi ai anilor '80 să stea cu adevărat umăr la umăr, nu doar pentru câte un cameo, iar Testul suprem ne oferă în sfârșit asta. Filmul lui Mikael Håfström e un thriller clasic de evadare, care vrea să pară mai deștept decât este, dar care știe foarte bine ce așteaptă spectatorul de la el. Nu e un film de Oscar, ci o mașinărie bine unsă și distractivă, cu două legende în centru.
Un film de acțiune cu evadare plăcut de demodat, construit în jurul starurilor, în care mintea lui Stallone și carisma lui Schwarzenegger duc fără probleme în spate scăpările de logică.
Testul suprem: trailer
Date despre film
| Original | Escape Plan |
|---|---|
| Premiera în România | 25.10.2013 |
| Regia | Mikael Håfström |
| Distribuția | Sylvester Stallone, Arnold Schwarzenegger, Jim Caviezel, 50 Cent, Sam Neill, Vinnie Jones |
| Gen | Filme de acțiune, Thrillere |
| Durata | 115 min |
| Țara | Filme britanice, Filme americane |
Omul care scapă din orice închisoare rămâne de data asta chiar înăuntru
Ideea de bază e genial de simplă și tocmai de aceea funcționează. Ray Breslin (Sylvester Stallone) lucrează pentru o firmă care testează securitatea închisorilor: treaba lui e să intre, apoi să iasă și să arate pe unde cedează sistemul. E cel mai bun în meseria asta, practic nu există zid care să-l oprească.
Apoi vine marea comandă: testarea unei superînchisori ultrasecurizate și high-tech, numită Mormântul. Numai că ceva merge prost, Ray e răpit și închis de-a binelea. Cum puțini știu măcar că Mormântul există, nu se poate baza pe ajutor din afară. Iar încă de la început filmul ne spune sfânta treime a oricărei evadări: planul clădirii, înțelegerea sistemului și ajutorul din exterior. Ultima lipsește, așa că trebuie să-și găsească un aliat dinăuntru.
Aici intră în scenă Emil Rottmayer (Arnold Schwarzenegger), pe care Ray îl atrage de partea lui și îl târăște într-un plan aproape imposibil. Mai mult nici nu merită să știi dinainte. Plăcerea genului stă tocmai în felul în care piesele planului se așază încet una lângă alta, și ar fi păcat să strici asta.
Rocky și Terminatorul la aceeași masă: perechea pentru care am cumpărat bilet
Să fim sinceri: nimeni nu vede Testul suprem pentru scenariu. I-am mai văzut împreună în filmele Eroi de sacrificiu, dar acolo totul era mai degrabă o făcătură cu ochiul. Aici au în schimb scene comune adevărate, cu o dinamică reală, și asta e cel mai mare cadou pe care ni-l face filmul.
Stallone e partea mai tăcută și mai calculată: Ray e un personaj care lucrează cu mintea, observă, numără, plănuiește. Îi stă bine în registrul ăsta mai reținut și e surprinzător de credibil ca profesionistul prins brusc în capcana propriei meserii.
Schwarzenegger, în schimb, fură spectacolul. În rolul lui Rottmayer se vede că se bucură că nu mai trebuie să fie eroul sumbru, ci poate fi personajul secundar relaxat, imprevizibil și puțin obraznic. Are umor, are autoironie, iar când chimia dintre ei pornește, filmul devine dintr-odată mult mai mult decât un banal film de acțiune de serie B. E genul de film cu staruri în care starurile chiar muncesc.
Rolurile secundare: o distribuție rar de puternică pentru un astfel de film
Surpriza plăcută e restul distribuției. Nu primim fețe de umplutură, ci actori de compoziție care reușesc să lase o impresie chiar și într-o singură scenă.
- Jim Caviezel, în rolul lui Willard Hobbes, are o prezență rece și măsurată, foarte plăcut de urmărit tocmai pentru că nu are deloc alură de star de acțiune.
- Vinnie Jones, ca Drake, e exact ce te aștepți de la Vinnie Jones: amenințător, dur, fără scrupule.
- Sam Neill (Dr. Kyrie) știm încă de la Jurassic Park că aduce autoritate în orice film.
- Vincent D'Onofrio ca Lester Clark, Faran Tahir ca Javed și 50 Cent în rolul lui Hush completează paleta.
Echipa asta variată contribuie mult la faptul că Mormântul nu e doar un decor, ci un loc viu și periculos, unde toată lumea e suspectă.
Închisoarea lui Håfström: rece, lucioasă și înfricoșător de sterilă
Suedezul Mikael Håfström nu vine din școala regizorilor de acțiune zgomotoși, iar asta îi prinde foarte bine filmului. Prima jumătate din Testul suprem e mai degrabă thriller decât film de acțiune: tensiunea se naște din observație, din cartografierea sistemului, din planul care se construiește încet. E mult mai aproape de o partidă de șah decât de un schimb de focuri.
Aspectul vizual al Mormântului e unul dintre cele mai bune lucruri din film. Superînchisoarea high-tech nu e penitenciarul obișnuit, murdar și ruginit, ci un spațiu futurist, steril și inuman, în care totul e transparent și totul e controlat. Conceptul ăsta dă gustul filmului: cum evadezi dintr-un loc unde totul se vede?
Când în a doua jumătate pornește acțiunea, Håfström regizează cinstit și clar, fără să taie scenele în bucăți cu o cameră care se zgâlțâie enervant. Nimic revoluționar, dar o muncă de meșteșugar corectă.
Unde crapă zidurile: punctele slabe
Firește, nu totul e aur. Filmul își ia uneori propria inteligență prea în serios, iar dacă începi să te gândești la detaliile de logică, găsești repede câteva momente care te fac să ridici din sprâncene. Scenariul alege des soluții comode și sunt puncte în care pur și simplu trebuie să crezi filmul pe cuvânt.
Se simt și cele 115 minute: partea de mijloc se lungește puțin înainte să prindă din nou avânt. Cu un montaj mai strâns, putea fi lejer un film cu douăzeci de minute mai scurt și mult mai percutant.
Muzica și sunetul își fac treaba, dar nimic memorabil. Scenele de acțiune bubuie cum trebuie, însă atmosfera filmului e dusă mai degrabă de imagini și de actori decât de coloana sonoră.
Și încă un lucru important: e un film dur, pentru adulți, cu violență și câteva momente mai brutale. Nu e un film de familie, chiar dacă are în distribuție două legende pe care le cunosc și copiii.
Petrecerea nostalgică de rămas-bun a unei epoci apuse
Adevărata valoare a filmului Testul suprem stă poate în faptul că arată ca venit de la mijlocul anilor '90, doar îmbrăcat în tehnică modernă. Filmele cu evadări sunt printre genurile nemuritoare ale cinematografului, iar acesta se apropie cu respect de tradiție, profitând în același timp de cei doi idoli din centrul lui.
Nu vrea să facă epocă și nici să ofere o critică socială profundă a sistemului penitenciar, deși motivul deținuților aruncați deoparte, de care nu are nimeni nevoie, e acolo, în fundal. Vrea pur și simplu să distreze și reușește. Fiind o coproducție britanico-americană, e un film profesionist, cu aspect bogat, la care se vede că banii au fost cheltuiți unde trebuie.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care au crescut cu eroii de acțiune ai anilor '80 și pentru cei care iubesc thrillerele de evadare cu planuri migăloase, ca o partidă de șah. O alegere excelentă pentru o seară de film relaxată, între adulți.
- Mai bine sari peste, dacă: Pentru cei care așteaptă o logică strictă și un scenariu fără cusur sau care nu suportă violența mai dură. Nu e un film pentru copii.
Dacă îți place, vezi și: Stânca (1996), Evadare din Alcatraz (1979), Închisoarea îngerilor (1994), Tango & Cash (1989), Eroi de sacrificiu (2010)
Întrebări frecvente
Despre ce este Testul suprem?
Ray Breslin testează securitatea închisorilor și poate evada din orice penitenciar. În timpul unei misiuni însă este răpit și închis în superînchisoarea numită Mormântul, de unde trebuie să scape fără ajutor din afară, alături de un deținut pe nume Emil Rottmayer.
Când a avut premiera Testul suprem în România?
Filmul a avut premiera în cinematografele din România pe 25 octombrie 2013.
Cât durează Testul suprem?
Filmul are 115 minute.
Cine joacă în Testul suprem?
Sylvester Stallone (Ray Breslin) și Arnold Schwarzenegger (Emil Rottmayer), alături de Jim Caviezel, 50 Cent, Sam Neill, Vinnie Jones, Faran Tahir și Vincent D'Onofrio.
Cine a regizat Testul suprem?
Filmul a fost regizat de Mikael Håfström, iar titlul original este Escape Plan.
Merită să-ți petreci o seară în Mormânt?
Da, dacă știi la ce te uiți. Testul suprem nu e vârful genului, dar e un thriller de evadare onest, bine executat și construit în jurul starurilor, în care Stallone și Schwarzenegger pot în sfârșit să se înfrunte și să lucreze împreună cum trebuie. Peste găurile de logică e bine să treci cu generozitate, iar în schimb primești două ore de distracție nostalgică și bărbătească, o închisoare high-tech arătoasă și o distribuție secundară surprinzător de puternică. Pentru mine e un șapte solid, iar Arnold mai merită și un mic punct bonus.