The Loneliest Man in Town, recenzie în avanpremieră: blues într-un bloc vienez condamnat la demolare
Există o singurătate care nu plânge, ci pune încet un vinil pe pick-up. Despre ea vorbește The Loneliest Man in Town: un muzician de blues în vârstă, ultimul care se mai agață de o clădire vieneză sortită dispariției. Recunosc de pe acum că, având o slăbiciune veche pentru filmele liniștite, făcute pe măsura omului, îl aștept cu mare nerăbdare.
Pe hârtie are tot ce îi trebuie unui film mic, melancolic, dar care lovește adânc, despre doliu și despre șansa unui nou început. Rămâne doar să nu se piardă în propria tăcere.
The Loneliest Man in Town: trailer
Date despre film
| Regia | Tizza Covi, Rainer Frimmel |
|---|---|
| Distribuția | Alfred Blechinger, Al Cook, Brigitte Meduna |
| Gen | Filme biografice |
| Durata | 86 min |
| Țara | Filme austriece |
Un om, o casă, un teanc de discuri: despre ce e filmul?
Premisa e simplă și tocmai de aici îi vine forța. Muzicianul de blues Al Cook locuiește, ultimul dintre chiriași, într-un bloc vechi din Viena condamnat la demolare, printre amintiri și discuri de vinil. Afară lumea își vede de ritmul ei, înăuntru timpul pare să fi stat pe loc. Apoi apare un dezvoltator imobiliar care hotărăște dărâmarea clădirii, iar singurul refugiu al lui Al ajunge brusc în pericol.
De aici începe miza reală a filmului, care nu e casa, ci omul. Al trebuie să accepte sfârșitul unei epoci, să-și înfrunte doliul pentru soția pierdută, Silvia, și, poate cel mai greu, posibilitatea unui nou început. Ce înseamnă acest început și încotro duce, sinopsisul oficial nu spune, și bine face. E genul de poveste pe care n-o urmărești pentru răsturnări de situație, ci ca să stai puțin alături de personaj, în camera aceea pe jumătate întunecată.
Durata de 86 de minute spune și ea multe. Nu vorbim despre o dramă a doliului întinsă pe două ore, ci despre o piesă de cameră strânsă și concisă. Vestea e bună: temele de felul acesta obosesc de obicei din cauza excesului.
Al Cook, în rolul lui Al Cook
Distribuția vorbește de la prima vedere. Protagonistul se numește Al Cook, iar personajul este tot un bluesman pe nume Al Cook. Suprapunerea aceasta între omul real și figura de pe ecran arată de regulă că filmul merge foarte aproape de realitate, iar încadrarea lui ca film biografic indică aceeași direcție. Cât e adevăr și cât e ficțiune vom afla după premieră, dar deja combinația e captivantă.
Alături de el apar Alfred Blechinger și Brigitte Meduna. Nu sunt nume pentru care se face coadă la multiplex și, sincer, nu e deloc o problemă. În asemenea filme, autenticitatea chipurilor valorează mai mult decât orice vedetă. Dacă pe fața unui muzician bătrân se citesc treizeci de ani de cârciumi pline de fum și o iubire pierdută, asta nu se poate înlocui nici cu machiaj, nici cu tehnică actoricească.
Pentru mine, aici stă cea mai mare promisiune a filmului: nu vom vedea un actor care interpretează un bluesman singuratic, ci camera care pur și simplu ni-l arată.
Tizza Covi și Rainer Frimmel: un cuplu de regizori la granița cu realitatea
Filmul este regizat de Tizza Covi și Rainer Frimmel, care lucrează împreună de multă vreme și ale căror nume sunt bine cunoscute publicului de festival. Esența stilului lor e ștergerea graniței dintre documentar și ficțiune: filmează adesea cu oameni care aduc pe ecran o variantă a propriei vieți. Ajunge să te gândești la La pivellina sau la Vera, lansat acum câțiva ani, ca să înțelegi la ce să te aștepți.
Metoda se potrivește perfect subiectului. Un bloc sortit demolării, un muzician bătrân și doliul sunt un material care ar putea aluneca ușor în kitsch, dacă cineva ar încerca să-l vândă cu muzică apăsată și monologuri lacrimogene. Judecând după ce au făcut până acum, Covi și Frimmel vor merge mai degrabă spre observație, răbdare și umor discret. Eu cel puțin pe asta aș paria.
Faptul că e un film austriac spune și el ceva. Cinematografia austriacă nu e celebră pentru finalurile împăciuitoare, iar Viena primește de obicei în aceste filme o față mai puțin turistică. Sunt curios cât va fi orașul decor și cât va fi personaj.
De ce sună atât de bine?
Sincer, citind sinopsisul, mi-a pornit imediat în cap un blues lent, pe douăsprezece măsuri. Și cred că exact asta e arma secretă a filmului: muzica. Un film despre un bluesman care trăiește printre viniluri nu se poate lipsi de o coloană sonoră puternică, de aceea dau de pe acum o notă atât de mare acestui aspect.
- Un conflict cunoscut, dar mereu actual: lupta dintre casele vechi, locatarii lor și dezvoltatorii imobiliari se înțelege perfect și la București sau Cluj. Mulți se vor recunoaște pe ei înșiși sau pe bunicii lor.
- Doliul ca temă: pierderea Silviei pare să fie miezul emoțional al filmului, iar pierderea casei va fi un fel de doliu secundar.
- Speranță la final: sinopsisul vorbește explicit despre un posibil nou început, deci nu e cazul să ne pregătim pentru ceva deprimant și fără ieșire.
- Durată scurtă: 86 de minute, un avantaj clar pentru un film meditativ.
Unde ar putea să greșească?
Unde sunt atâtea promisiuni, și riscul e real. Filmele mici, construite în jurul unui personaj, au două capcane clasice. Prima: tăcerea și lentoarea devin scop în sine, iar spectatorul, după un timp, nu mai empatizează cu eroul, ci se uită la ceas. A doua: conflictul rămâne prea schematic, dezvoltatorul rău contra sufletului sensibil de artist. Am văzut asta de destule ori și funcționează doar dacă filmul e mai nuanțat de atât.
Al treilea semn de întrebare ține de public. Nu e un film pentru o gașcă venită vineri seara cu popcorn, iar cine intră în sală cu așteptări greșite va fi dezamăgit. Filmul nu vrea să facă zgomot, iar cine caută acțiune, răsturnări sau un arc dramatic clasic îl va găsi ușor plictisitor.
Cu toate astea sunt optimist, pentru că, după parcursul regizorilor de până acum, problema va fi mai degrabă prea puțin decât prea mult, iar în ochii mei acesta e un păcat mai ușor de iertat.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care iubesc filmele europene liniștite și apropiate de oameni, pentru fanii bluesului și ai vinilurilor și pentru oricine știe ce înseamnă să-și ia rămas-bun de la o casă sau de la un om.
- Mai bine sari peste, dacă: Cine așteaptă o acțiune alertă, întorsături spectaculoase sau o dramă hollywoodiană clasică va găsi probabil filmul prea lent și prea discret.
Dacă îți place, vezi și: Inside Llewyn Davis (2013), Perfect Days (2023), Up (2009), Umberto D. (1952), Vera (2022)
Întrebări frecvente
Despre ce este The Loneliest Man in Town?
Muzicianul de blues Al Cook este ultimul locatar al unui bloc vechi din Viena condamnat la demolare. Când un dezvoltator imobiliar decide dărâmarea clădirii, el trebuie să accepte sfârșitul unei epoci, doliul pentru soția sa, Silvia, și posibilitatea unui nou început.
Cât durează filmul?
The Loneliest Man in Town are 86 de minute.
Cine a regizat filmul?
Filmul este regizat de Tizza Covi și Rainer Frimmel.
Ce naționalitate are filmul?
The Loneliest Man in Town este un film austriac.
Ai sta alături de un bluesman într-un bloc rămas gol?
Eu sigur da. The Loneliest Man in Town e genul de film care nu va striga de pe afișe și nu va conduce topurile de încasări, dar care poate deveni ușor unul dintre cele mai omenești filme ale anului. Un muzician bătrân, o casă pe moarte, amintirea unei soții pierdute și o rază slabă de speranță: e suficient ca să lovească puternic, dacă regizorii găsesc tonul potrivit. După ce au făcut Covi și Frimmel până acum, șansele sunt toate de partea lor. Pe serile scurte de toamnă, greu îți poți dori un program mai bun la cinema. Nota mea estimată: 8/10, și sper sincer să nu fiu nevoit s-o cobor după premieră.