Victorian Psycho, recenzie anticipată: când guvernanta e cel mai întunecat secret al conacului
Există un moment în care horrorul gotic nu mai e despre fantome, ci despre cel care aduce ceaiul. Victorian Psycho țintește exact acolo: o tânără guvernantă se mută într-un conac izolat, iar personalul începe să se împuțineze, frumos și fără zgomot. Dacă titlul nu spune destul, distribuția sigur o face.
Pe hârtie, se anunță unul dintre cele mai obraznice horroruri gotice ale anului, iar dacă regizorul are curajul să fie în același timp crud și amuzant, poate ieși un film-cult.
Victorian Psycho: trailer
Date despre film
| Regia | Zachary Wigon |
|---|---|
| Distribuția | Jason Isaacs, Maika Monroe, Ruth Wilson, Thomasin McKenzie, Evie Templeton |
| Gen | Filme de groază |
| Durata | 90 min |
| Țara | Filme americane |
1858, Ensor House: despre ce e filmul, fără spoilere?
Premisa e atât de clasică încât aproape simți mirosul de ceară de lumânare. Suntem în 1858, iar o tânără guvernantă excentrică, Winifred Notty, ajunge la Ensor House, un conac gotic aflat departe de lume. E genul de casă în care coridoarele sunt mai lungi decât ar trebui, ochii din portrete te urmăresc, iar toată lumea e mult prea politicoasă ca să spună ce gândește.
Pe măsură ce Winifred se acomodează, membrii personalului încep să dispară inexplicabil. Iar stăpânii casei se întreabă tot mai des dacă nu cumva e ceva în neregulă cu noua guvernantă. Cam asta știm și, sincer, e suficient. Titlul nu prea lasă loc de îndoială în privința direcției, așa că întrebarea nu e încotro, ci cum.
Și aici vine partea care îmi place cel mai mult la premisă: poveștile victoriene cu guvernante sunt, prin tradiție, despre o tânără fragilă aruncată într-o casă amenințătoare. Aici însă pare că locuitorii casei sunt cei care ar trebui să se teamă. Perspectiva asta răsturnată îi dă totului o tăietură insolentă.
Un titlu care face cu ochiul
E imposibil să treci pe lângă trimiterea din titlul Victorian Psycho. Cine a văzut American Psycho știe exact la ce atmosferă să se aștepte: o satiră socială elegantă la suprafață și scăldată în sânge dedesubt. Dacă filmul mută registrul ăsta într-o lume victoriană, strânsă în corset și guvernată de etichetă, poate fi la fel de amuzant pe cât de înfiorător.
Epoca victoriană e terenul perfect. O societate în care aparențele contează mai mult decât orice, în care servitorii sunt invizibili, iar guvernanta stă exact la jumătatea drumului dintre familia de vază și personal. Nimeni nu se uită cu adevărat la ea, și tocmai asta o face periculoasă. Dacă scenariul exploatează inteligent invizibilitatea asta socială, nu primim doar încă un slasher de epocă, ci o satiră de clasă cu adevărat răutăcioasă.
Riscul e, evident, același: prea mult făcut cu ochiul poate împinge totul spre parodie. Un astfel de film trebuie să țină în frâu simultan tensiunea și umorul negru, iar asta e mult mai greu decât pare.
O distribuție care îți face poftă
Dacă există ceva pe care poți paria liniștit de pe acum, aceea e distribuția. Să le luăm pe rând:
- Maika Monroe e una dintre cele mai sigure fețe ale horrorului din ultimul deceniu. De la It Follows știm că poate construi tensiune dintr-o singură privire, iar în Longlegs a arătat că se simte ca acasă și în atmosferele lente, apăsătoare.
- Jason Isaacs e de zeci de ani maestrul amenințării rafinate. Cine l-a văzut ca Lucius Malfoy știe cât valorează la el o sprânceană ridicată.
- Ruth Wilson e, de la Luther încoace, specialista femeilor periculoase și imposibil de citit, iar în lumea filmelor de epocă se mișcă de mult cu naturalețe.
- Thomasin McKenzie a demonstrat după Jojo Rabbit și Last Night in Soho că e deosebit de puternică în rolurile care balansează între fragilitate și întuneric.
- Evie Templeton completează echipa.
Cine pe cine joacă exact nu detaliez deocamdată, dar cu atâția actori de caracter într-un singur conac, poți fi aproape sigur că scenele de la cină vor duce filmul în spate. Cu o asemenea companie, e palpitant chiar și când doar stau la masă și nu spun ce gândesc.
Zachary Wigon: de la dramă de cameră la horror de conac
Regizorul e Zachary Wigon, al cărui nume a intrat în atenție după Sanctuary, un joc de putere în doi, petrecut aproape în întregime într-un singur loc. Filmul acela era despre cine controlează o cameră, cine pe cine manipulează și când se întoarce raportul de forțe. Dacă ceva din asta trece în Victorian Psycho, m-aș bucura mult, pentru că povestea e, în esență, despre același lucru: un spațiu închis în care ierarhia pare bătută în cuie, până când cineva începe s-o desfacă, metodic.
Punctul forte al lui Wigon e dialogul tensionat, construit pe actori. Întrebarea e cât de bine poate scala asta la dimensiunea unui horror. Un conac gotic nu e o cameră de hotel: are nevoie de design de producție, de atmosferă, de un spațiu pictat cu lumină și de un ritm care să nu se înece în propria eleganță. Durata de 90 de minute e aici o veste foarte bună. Nu va fi un horror de prestigiu de două ore și jumătate care se ia prea în serios, ci, sperăm, o piesă strânsă și rea.
Ce îl poate face foarte bun și unde poate aluneca?
Ce joacă în favoarea lui:
- Conceptul. Ideea guvernantei ucigașe e simplă și tocmai de aceea puternică. Nu are nevoie de o mitologie complicată.
- Actorii. Rar vezi atâtea nume solide într-un horror care pare să aibă un buget mediu.
- Durata. 90 de minute valorează aur într-un asemenea gen.
Ce mă îngrijorează:
- Tonul. Amestecul de satiră și horror e unul dintre lucrurile cel mai ușor de stricat în cinema. Prea serios și devine plictisitor, prea glumeț și se pierde amenințarea.
- Previzibilitatea. Dacă din titlu știm cine e ucigașul, filmul trebuie să surprindă prin altceva. Poate fi psihologia personajului, umorul sau reacția stăpânilor, dar ceva trebuie să funcționeze în locul simplului „cine a fost?”.
- Oboseala filmelor de epocă. În ultimii ani am văzut o mulțime de horroruri gotice la lumina lumânării. Acesta trebuie să iasă cumva din rând.
Moștenirea întunecată a poveștilor gotice cu guvernante
Guvernanta e una dintre cele mai vechi figuri ale literaturii și filmului gotic. De la The Innocents știm că o tânără, o casă uriașă și câțiva copii ciudați sunt de ajuns ca spectatorul să nu doarmă săptămâni la rând. Ceilalți a răsucit aceeași tradiție, iar Lady Macbeth a arătat cât de înfricoșătoare poate fi o femeie închisă într-o casă rece de la țară, care decide că i-a ajuns.
Victorian Psycho pare să întoarcă pe dos exact moștenirea asta. Guvernanta clasică e victimă, martoră sau nebuna pe care n-o crede nimeni. Winifred Notty, judecând după sinopsis, e mai degrabă o eroare a sistemului: cineva pe care nimeni nu l-a luat destul de în serios ca să se teamă de el. Dacă filmul duce inteligent la capăt această inversare, nu va fi doar distractiv, ci și un comentariu ușor obraznic despre cât de multe scapă unei case care se uită doar la propria imagine din oglindă.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care iubesc atmosfera gotică, umorul negru și protagoniștii răi, bine scriși, și care ar vrea să vadă satira din American Psycho mutată într-o lume a corsetelor.
- Mai bine sari peste, dacă: Pentru cei care caută filme clasice cu fantome și sperieturi sau cărora le displace ca un horror să-i facă să râdă. Nici cei sensibili la sânge nu-și vor găsi aici programul de seară.
Dacă îți place, vezi și: The Innocents (1961), Ceilalți (2001), Lady Macbeth (2016), Psihopatul american (2000), Crimson Peak (2015)
Întrebări frecvente
Despre ce este Victorian Psycho?
În 1858, o tânără guvernantă excentrică, Winifred Notty, ajunge la Ensor House, un conac gotic izolat. Pe măsură ce se acomodează, membrii personalului încep să dispară inexplicabil, iar stăpânii casei se întreabă dacă nu e ceva în neregulă cu noua guvernantă.
Cât durează Victorian Psycho?
Filmul are 90 de minute.
Cine a regizat Victorian Psycho?
Regizorul filmului este Zachary Wigon.
Cine joacă în Victorian Psycho?
Rolurile principale sunt interpretate de Jason Isaacs, Maika Monroe, Ruth Wilson, Thomasin McKenzie și Evie Templeton.
Merită să mergi la cinema de dragul unei guvernante ucigașe?
Răspunsul meu, deocamdată, e un da hotărât, cu puțină prudență. Victorian Psycho aliniază tot ce îi trebuie unui film de gen memorabil: o idee de bază simplă, dar cu răsucire, o distribuție incredibil de puternică, un regizor care știe să lucreze cu spațiile închise și jocurile de putere și o durată binevenit de scurtă. Riscul stă în ton: dacă Wigon nimerește proporția dintre umorul crud și tensiunea reală, ăsta poate fi unul dintre adevăratele filme-cult ale anului.
Iar dacă nu, tot primim o oră și jumătate cu Maika Monroe, Jason Isaacs și Ruth Wilson într-un conac luminat de lumânări. Îmi pot imagina și seri mult mai proaste. Nota estimată: 7,5/10, și recunosc că în secret mă aștept să o rotunjesc în sus după premieră.