Histoires parallèles, recenzie în avanpremieră: Asghar Farhadi trage cu ochiul la Paris, iar asta nu se termină bine
Există distribuții pe care la început nici nu le crezi reale, iar Histoires parallèles este exact una dintre ele. Asghar Farhadi, poate cel mai necruțător maestru al dramei morale contemporane, a adunat la un loc vârful cinematografiei franceze și spune povestea unei scriitoare care își privește vecinii de prea aproape. Rămâne de văzut dacă rețeta, perfectă pe hârtie, chiar funcționează pe ecran, dar după toate semnele îl aștept cu mare nerăbdare.
Pe hârtie, una dintre cele mai puternice drame europene ale toamnei, care, în funcție de forma lui Farhadi, poate deveni o capodoperă sau doar un experiment de gândire elegant, puțin prea scris.
Histoires parallèles: trailer
Date despre film
| Regia | Asghar Farhadi |
|---|---|
| Distribuția | Isabelle Huppert, Virginie Efira, Vincent Cassel, Pierre Niney, Adam Bessa, India Hair |
| Gen | Drame cinematografice |
| Durata | 139 min |
| Țara | Filme franțuzești, Filme italiene, Filme belgiene, Filme iraniene |
O fereastră spre viața de vizavi: despre ce e filmul, fără spoilere?
Punctul de plecare e simplu și tocmai de aceea neliniștitor. Sylvie este o scriitoare care caută inspirație pentru noul ei roman și alege sursa cea mai la îndemână, dar și cea mai delicată: vecinii din apartamentul de vizavi. Nu spionează, cel puțin ea sigur nu ar numi-o așa, doar adună material. Scuza o cunoaștem de la orice scriitor care a furat vreodată din viețile celor din jur.
Povestea prinde cu adevărat avânt când Sylvie îl angajează pe tânărul Adam să o ajute cu treburile de zi cu zi. Potrivit descrierii oficiale, Sylvie nu bănuiește încă faptul că băiatul îi va da peste cap atât viața, cât și munca. Iar lucrurile ajung până acolo încât ficțiunea ei depășește realitatea tuturor.
Mai mult de atât nu se știe despre film și, sincer, nici nu vreau să aflu. La Farhadi, plăcerea cea mai mare e să vezi cum situațiile aparent nevinovate se otrăvesc încet, puțin câte puțin, iar în asta e mai bine să intri fără să știi nimic.
Farhadi, contabilul păcatelor mărunte
Numele lui Asghar Farhadi e un motiv suficient ca să-ți notezi premiera în calendar. Regizorul filmelor Despărțirea și Comis-voiajorul a câștigat de două ori Oscarul pentru cel mai bun film internațional și este genul de cineast la care o replică scăpată sau o ușă deschisă în momentul nepotrivit cântărește mai mult decât o urmărire cu mașini la alții.
Nu e prima dată când lucrează în afara Iranului: Trecutul a fost turnat în Franța, iar Todos lo saben în Spania. Pe acestea din urmă mulți le-au considerat mai slabe decât filmele lui iraniene, și tocmai aici stă cel mai mare semn de întrebare legat de Histoires parallèles. Coproducția franco-italo-belgiano-iraniană înseamnă deopotrivă un sprijin financiar solid și riscul ca regizorul să se miște pe un teren oarecum străin.
Pe de altă parte, tema, adică alunecarea ficțiunii în realitate, etica privitului și problema responsabilității, pare scrisă special pentru el. Farhadi a povestit mereu despre felul în care minciunile spuse cu bune intenții ajung să-i depășească pe oameni. O romancieră care îi folosește pe ceilalți drept materie primă e aproape întruchiparea perfectă a acestei idei.
Huppert, Deneuve și ceilalți: o distribuție aproape prea frumoasă
Să ne uităm la listă: Isabelle Huppert, Virginie Efira, Vincent Cassel, Pierre Niney, Adam Bessa, India Hair și Catherine Deneuve. Asta nu e o distribuție, e o fotografie de grup din istoria filmului francez.
Nu se știe încă cine pe cine joacă, așa că nu voi face speculații, dar numele în sine spun destule. Cariera lui Isabelle Huppert e plină de femei reci, greu de citit și obsedate de control, iar dacă primește orice rol într-un film despre supraveghere și manipulare, plictiseala e exclusă. Virginie Efira a devenit în ultimii ani una dintre cele mai versatile actrițe franceze, iar Vincent Cassel e în stare să neliniștească sala cu o singură privire.
Pierre Niney este cel mai disciplinat actor al generației mai tinere, iar simpla prezență a Catherinei Deneuve e deja un eveniment. Adam Bessa și India Hair sunt numele mai puțin cunoscute de pe listă, însă Farhadi se pricepe foarte bine să lucreze cu actori de la care spectatorul nu știe ce să aștepte.
Riscul e mai degrabă ca, între atâtea vedete, cineva să rămână în umbră. Numai că Farhadi a gândit dintotdeauna în filme de ansamblu, în care fiecare are un secret și un punct de vedere, așa că aici mă îngrijorează mai puțin decât la un regizor oarecare.
Ce l-ar putea face un film cu adevărat mare?
- Actualitatea tăioasă a temei. Într-o epocă în care toată lumea se uită la toată lumea, prin ecran și prin fereastră, voyeurismul unei scriitoare e o premisă clasică și totodată foarte actuală.
- Tensiunea de gen. Situația de pornire e, de la Fereastra din spate încoace, unul dintre cele mai puternice locuri comune ale filmului, iar în mâinile lui Farhadi nu va deveni thriller, ci dramă psihologică și morală, adesea mult mai crudă.
- Direcțiunea de actori. În filmele lui Farhadi, actorii sunt mereu puțin mai buni decât de obicei, iar cu echipa asta promisiunea e serioasă.
- Stratul meta. Un regizor care construiește ficțiune din oameni reali face un film despre o scriitoare care face exact același lucru. Aici există loc pentru o autoanaliză reală.
Unde se poate împiedica: durată, densitate, teren străin
Cele 139 de minute nu surprind la Farhadi, dar nici nu sunt de neglijat. E vorba de o dramă care se construiește lent, sprijinită pe conversații, iar cine se așteaptă la un ritm alert poate obosi ușor pe la jumătatea celei de-a doua ore.
Și premisa mai abstractă e un risc. Ideea ficțiunii care depășește realitatea poate aluneca ușor într-o direcție prea livrescă, prea isteață, în care conceptul ajunge mai important decât personajele. Cele mai bune filme ale lui Farhadi au funcționat tocmai pentru că întrebările lor creșteau din situații foarte concrete: un divorț, o spargere, un împrumut. Dacă structura de roman în roman devine aici prea zgomotoasă, se poate pierde acea imediatețe.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care iubesc dramele europene care te sufocă încet, construite pe dileme morale, și pentru cei care ar merge oricând la cinema doar de dragul lui Huppert sau al lui Deneuve.
- Mai bine sari peste, dacă: Pentru cei care caută acțiune, ritm alert sau răspunsuri clare și pe care o dramă de peste două ore, bazată pe dialog, mai degrabă îi adoarme decât îi captivează.
Dacă îți place, vezi și: Fereastra din spate (1954), Despărțirea (2011), Comis-voiajorul (2016), Trecutul (2013), Swimming Pool (2003)
Întrebări frecvente
Când are premiera Histoires parallèles în România?
Deocamdată nu a fost anunțată o dată de lansare a filmului în cinematografele din România.
Despre ce este Histoires parallèles?
Sylvie, o scriitoare, își urmărește vecinii de vizavi pentru noul ei roman, apoi îl angajează pe tânărul Adam ca ajutor, iar acesta îi răstoarnă viața și munca, până când ficțiunea ajunge să depășească realitatea tuturor.
Cât durează Histoires parallèles?
Filmul durează 139 de minute.
Cine a regizat Histoires parallèles?
Filmul este regizat de Asghar Farhadi și este o coproducție franco-italo-belgiano-iraniană.
Cine joacă în film?
Isabelle Huppert, Virginie Efira, Vincent Cassel, Pierre Niney, Adam Bessa, India Hair și Catherine Deneuve.
Merită să ne uităm pe fereastra lui Sylvie?
Da, și cred că nici nu se pune problema. Asghar Farhadi spune chiar și în filmele lui mai slabe mai mult despre slăbiciunile omenești decât majoritatea contemporanilor săi în cele mai bune, iar cu distribuția asta e greu de crezut că ar putea ieși ceva mediocru. Poate va fi lung, poate pe alocuri conceptul va trece peste personaje, dar e genul de film despre care te vei certa și în tramvai, în drum spre casă. Verdictul meu în avanpremieră: un 8 solid, cu speranța ascunsă că la final va fi mai mult.