Incredibilii, recenzie: filmul cu supereroi care a înțeles genul înaintea genului însuși
Există un moment în care un fost supererou, într-o parcare de mall, își dă seama că pantalonii nu-l mai strâng doar din cauza eroismului. Incredibilii vorbește exact despre acest moment: despre viața de după glorie, despre epuizare și despre ce faci cu talentul tău atunci când lumea nu mai are nevoie de el. Iar filmul lui Brad Bird reușește să fie plin de acțiune și, în același timp, dureros de omenesc.
Unul dintre cele mai bune filme cu supereroi făcute vreodată și, pe deasupra, unul dintre cele mai bune filme de familie.
Incredibilii: trailer
Date despre film
| Original | The Incredibles |
|---|---|
| Regia | Brad Bird |
| Distribuția | Craig T. Nelson, Holly Hunter, Sarah Vowell, Spencer Fox, Jason Lee, Samuel L. Jackson |
| Gen | Filme de acțiune, Filme de aventură, Filme de animație, Filme pentru familie |
| Durata | 115 min |
| Țara | Filme americane |
Despre ce e vorba? Un erou căruia i s-a interzis meseria
Mr. Incredible a fost cândva genul de supererou pe care îl iubea toată lumea. Apoi, într-o zi, din cauza unui fan băgăcios, o salvare era să se transforme într-o tragedie în masă, presa a întors opinia publică împotriva lui, iar guvernul a luat o decizie radicală: activitatea supereroilor devine ilegală, iar eroii trebuie să se integreze în societatea normală.
Așa ajunge Mr. Incredible să fie Bob Parr, care trăiește într-o suburbie liniștită alături de soția și copiii lui, la rândul lor înzestrați cu superputeri. Cel mai mare dușman al său nu mai e vreun geniu malefic, ci plictiseala și colăceii care i se adună în jurul taliei. Până când, într-o zi, apare un angajator misterios, iar Bob, atât de flămând după acțiune încât aproape tremură, pleacă spre o insulă îndepărtată într-o misiune strict secretă.
Nu dezvălui mai mult, pentru că una dintre marile bucurii ale filmului e felul în care desface povestea pornind de la această premisă. Pot spune însă atât: situația de pornire e mult mai profundă decât pare la prima vedere.
Criza vârstei de mijloc, cu pelerină
Ce face Brad Bird aici e un lucru pe care majoritatea filmelor cu supereroi cu actori reali nu l-au reușit nici până azi: tratează puterile nu doar ca element de spectacol, ci ca trăsături de caracter. Puterea lui Bob este forța brută, și exact așa e și ca tată: vrea să ducă totul în spate și nu știe ce să facă cu faptul că nu mai e cel mai important om din cameră. Helen, adică Elastigirl, e mama elastică, cea care se întinde, la propriu, în toate direcțiile ca să țină familia laolaltă.
Copiii funcționează la fel. Violet are puterea de a deveni invizibilă, o metaforă care nu putea fi mai potrivită pentru o adolescentă. Dash, puștiul iute ca fulgerul, crește într-o lume în care nu are voie să arate cât de special este. Una dintre întrebările centrale ale filmului e tocmai aceasta: ce se întâmplă când o societate vrea să înlocuiască excepționalul cu mediocritatea?
De aceea filmul le vorbește adulților cel puțin la fel de mult ca și copiilor. Cei mici văd superputerile și poantele, cei mari văd un bărbat care se sufocă încet la birou, o căsnicie sub presiune și o familie care încearcă să priceapă cine e, de fapt.
Vocile care dau viață personajelor
Craig T. Nelson e alegerea perfectă pentru Bob Parr: în vocea lui se aud deopotrivă siguranța fostului erou și resemnarea funcționarului obosit. Helen, interpretată de Holly Hunter, e inima filmului: hotărâtă, amuzantă, și simți tot timpul cât de mult o apasă pe umeri.
Sarah Vowell redă genial închiderea în sine a adolescentei Violet, iar Spencer Fox, în rolul lui Dash, aduce exact atâta energie cât îi trebuie unui puști aproape imposibil de ținut în frâu. Jason Lee, ca Buddy Pine, adică Syndrome, reușește să fie în același timp delicios de enervant și amenințător, ceea ce nu e puțin lucru.
Și apoi îl avem pe Samuel L. Jackson în rolul lui Frozone. Are mai puțin timp pe ecran decât ne-am dori, dar fiecare scenă a lui lovește la țintă. Elizabeth Peña, ca Mirage, e enigmatică și rece, exact cum trebuie să fie emisarul unui angajator misterios. Pe generic apare și Eli Fucile, vocea micuțului Jack-Jack, iar deși cel mai mic dintre Parri nu e celebru pentru replicile lui, e imposibil să nu-l iubești.
Brad Bird, regizorul care a vrut să facă un film de acțiune, nu un desen animat
Cea mai mare calitate a filmului este regia. Brad Bird nu tratează animația ca pe un mediu pentru copii, ci ca pe o unealtă cu care poți arăta orice. Ritmul scenelor de acțiune, montajul și simțul spațiului amintesc de un film clasic cu spioni, și nu întâmplător: întreaga atmosferă e o scrisoare de dragoste pentru filmele de spionaj din anii '60 și pentru futurismul retro.
Cele 115 minute sunt neobișnuit de multe pentru un film de animație, și totuși nu simți niciun timp mort. Bird lasă scenele de familie să respire, iar cearta de la masa de seară e la fel de tensionată ca orice explozie. Curajul de a face loc și momentelor liniștite e ceea ce desparte acest film de animațiile de acțiune pe care le uiți imediat.
Imagine, muzică și farmecul retro
De la premiera din 2004 a trecut multă apă pe sub poduri, tehnica animației a evoluat enorm, și totuși filmul a îmbătrânit surprinzător de bine. Motivul e designul stilizat: personajele nu țintesc fotorealismul, ci au ceva de caricatură, așa că nu se demodează precum încercările de a imita realitatea. Pieptul uriaș și picioarele subțiri ale lui Bob, formele lui Helen, casele din suburbie și bazele secrete compun un univers vizual unitar și sigur pe el.
Muzica și sunetul fac parte din aceeași senzație retro. Atmosfera alertă, cu alămuri, de film cu spioni împinge acțiunea înainte de la un capăt la altul și știe exact când să lase mai moale și când să accelereze. Rar găsești un film de animație în care muzica să fie o parte atât de organică a identității sale.
Unde ar putea șchiopăta?
Dacă ar fi să caut neapărat un defect, aș spune că începutul, partea din suburbie, le poate părea lent celor mai mici spectatori. Cine așteaptă din prima lasere și explozii are nevoie de puțină răbdare până când povestea pornește cu adevărat. Pe de altă parte, tocmai acest ritm mai așezat dă greutate tuturor celor care urmează.
Celălalt lucru bun de știut: pe alocuri, filmul e surprinzător de întunecat și de serios. Nu e copilăros, nu e îndulcit, iar senzația de pericol e reală. Cine se așteaptă la o comedie de familie ușoară, doar cu râsete, ar putea fi surprins. Eu o văd ca pe o calitate, dar cu cei foarte mici merită să ții cont de asta.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru oricine iubește filmele cu supereroi, atmosfera de film cu spioni și filmele de familie inteligente. Mai ales pentru părinții care vor în sfârșit să vadă cu copiii ceva care să le vorbească și lor cel puțin la fel de mult.
- Mai bine sari peste, dacă: Pentru cei pe care îi enervează animația sau care vor acțiune non-stop încă din primul minut. Pentru copiii foarte mici, unele scene pot fi prea tensionate.
Dacă îți place, vezi și: The Iron Giant (1999), Spider-Man: Into the Spider-Verse (2018), Megamind (2010), Toy Story (1995), Incredibles 2 (2018)
Întrebări frecvente
Despre ce este filmul Incredibilii?
Despre un fost supererou, Mr. Incredible, care după interzicerea supereroilor trăiește sub numele de Bob Parr, împreună cu familia lui, într-o suburbie, până când un angajator misterios îl cheamă pe o insulă îndepărtată pentru o misiune secretă.
Cât durează Incredibilii?
Filmul durează 115 minute.
Când a apărut Incredibilii?
Filmul a avut premiera în 2004.
Cine a regizat Incredibilii?
Filmul a fost regizat de Brad Bird.
Cine sunt vocile din versiunea originală?
Craig T. Nelson (Bob Parr), Holly Hunter (Helen Parr), Sarah Vowell (Violet), Spencer Fox (Dash), Jason Lee (Syndrome), Samuel L. Jackson (Frozone) și Elizabeth Peña (Mirage).
Care este titlul original al filmului Incredibilii?
Titlul original este The Incredibles.
Merită să-i scoți din nou din sertar pe cei din familia Parr?
Absolut. Incredibilii nu a fost remarcabil doar la vremea lui: azi, în epoca suprasaturată de filme cu supereroi, strălucește poate chiar mai tare. Filmul lui Brad Bird ne amintește că o superputere nu valorează nimic dacă în spatele ei nu se află un om adevărat, o frică adevărată și o iubire adevărată. Revedeți-l, vedeți-l cu copiii și numărați de câte ori vă recunoașteți în Bob, care vrea doar să mai fie erou încă puțin.