Alpha recenzie: tatuajul lui Julia Ducournau intră mai adânc decât te-ai aștepta
Nimeni nu se așteaptă la mângâieri de la Julia Ducournau, iar Alpha nici nu oferă. Regizoarea filmelor Grave și Titane întinde de data asta frânghia între o mamă și fiica ei adolescentă și trage de ea până când îl ustură și pe spectator în palme. Un film obositor, încăpățânat, uneori exagerat, dar dintre cele pe care anul acesta le vezi rar în cinema.
Alpha este cel mai uman și cel mai greu de digerat film al lui Ducournau: nu e perfect, dar lucrează în tine zile întregi.
Alpha: trailer
Date despre film
| Regia | Julia Ducournau |
|---|---|
| Distribuția | Tahar Rahim, Golshifteh Farahani, Mélissa Boros, Emma Mackey, Finnegan Oldfield |
| Gen | Drame cinematografice |
| Durata | 128 min |
| Țara | Filme franțuzești, Filme belgiene |
Un tatuaj care sfâșie totul
Punctul de plecare e aproape ridicol de banal. Alpha are 13 ani, e o fată problematică și trăiește singură cu mama ei. Într-o zi vine acasă de la școală cu un tatuaj pe braț. Atât. Nicio conspirație, niciun monstru supranatural ascuns în pivniță, doar un semn pe piele, apărut mult prea devreme.
Ducournau știe însă foarte bine că o familie nu se prăbușește din cauza marilor catastrofe, ci din cauza unor fisuri mărunte ca aceasta. Tatuajul devine aici o poartă: prin el ies la suprafață fricile și conflictele pe care mama și fiica le țineau cu grijă încuiate una de cealaltă. Mai mult din poveste nu vă spun și, sincer, nici nu e nevoie. Filmul nu trăiește din răsturnări de situație, ci din felul în care doi oameni ajung să intre unul sub pielea celuilalt.
Ducournau, regizoarea care nu poate minți despre corp
Cine a văzut Grave știe că pentru Ducournau corpul e mereu un câmp de luptă. Acolo era foamea unei fete tinere, în Titane o transformare aproape insuportabilă între metal și carne. Regizoarea se întoarce obsesiv în același loc: ce faci cu ceea ce îți face propriul corp și ce faci cu ceea ce văd ceilalți pe el.
Din acest punct de vedere, Alpha e o continuare firească, dar și o schimbare de direcție. Tatuajul aduce din prima clipă în discuție corpul și identitatea, numai că accentul cade mai puțin pe șoc și mult mai mult pe relație. Ducournau nu a iubit niciodată sângele de dragul sângelui, însă acum pare să spună mai curajos că horrorul ei a fost dintotdeauna o dramă de familie, doar purtată în costum.
Asta nu înseamnă că s-a îmblânzit. Cine crede că o dramă franco-belgiană înseamnă doar tăceri lungi și certuri în bucătărie va avea parte de o surpriză deloc plăcută.
Golshifteh Farahani și Mélissa Boros: doi oameni, o singură rană
Inima filmului sunt cele două protagoniste. Golshifteh Farahani e genul de actriță care poate spune o viață întreagă dintr-o singură privire, iar aici trebuie să joace o mamă care duce totul singură. Capcana rolului ar fi fost să facă din ea o sfântă sau un monstru. Farahani nu face nici una, nici alta: mama ei e iubitoare, obosită, speriată și furioasă, de multe ori toate patru deodată.
Mélissa Boros, în rolul lui Alpha, e adevărata surpriză a filmului. Puțini reușesc să joace un adolescent fără să fie enervanți sau supraîncărcați. Boros e crudă, imprevizibilă și are ceva care te face să-ți faci griji pentru ea tot timpul, chiar și atunci când ai vrea s-o scuturi bine.
În rolurile secundare apar nume grele: Tahar Rahim, Emma Mackey și Finnegan Oldfield. Simpla prezență a lui Rahim dă greutate oricărei scene, iar Mackey a demonstrat încă din Sex Education că poate reda la fel de credibil haosul adolescenței și vulnerabilitatea adultă. Fără spoilere, vă spun doar atât: niciunul dintre ei nu e acolo ca decor.
Ce îți rămâne în stomac: imagine și sunet
Filmele lui Ducournau nu sunt niciodată doar despre poveste, ci și despre cum te simți în timp ce le privești. Universul vizual din Alpha e tensionat și foarte aproape de corp, camera se apropie adesea incomod de personaje, de parcă nu te-ar lăsa să privești în altă parte. Pielea, cicatricea, vopseaua, cerneala nu sunt aici simple recuzite, ci personaje.
Designul sonor contează la fel de mult. Sunt momente în care muzica apasă pe scenă aproape fizic și momente în care tăcerea e cel mai rău lucru. Nu e un film făcut pentru laptop: dacă puteți, vedeți-l în cinema sau măcar pe un sistem audio bun.
Unde obosesc cele 128 de minute?
Urmează partea mai puțin entuziastă. Durata de 128 de minute se simte. Lui Ducournau îi place să prelungească momentele, iar tensiunii asta îi prinde bine de multe ori, dar în partea de mijloc sunt secvențe în care filmul mai mult se învârte în cerc decât avansează. Lovește iar și iar aceeași notă emoțională, iar la un moment dat spectatorul nu se mai teme pentru personaje, ci se întreabă unde duce toată povestea.
La fel de controversat va fi și stratul simbolic. Ducournau nu ți-a mestecat niciodată sensul, și nici aici nu o face. Unii vor găsi asta eliberator, alții iritant. Recunosc că, pentru mine, filmul a alunecat uneori din misterios în manierist, dar actorii m-au tras mereu înapoi.
- Punct forte: cuplul Farahani și Boros, de care nu-ți poți dezlipi privirea.
- Punct forte: regia viscerală, lipită de corp.
- Punct slab: lungimea și repetițiile din partea de mijloc.
- Punct slab: simbolistica obscură, care nu-i va vrăji pe toți.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care au iubit Grave și Titane și pentru cei care suportă dramele de familie grele, viscerale, în care jocul actoricesc e pe primul loc.
- Mai bine sari peste, dacă: Cine vrea o seară relaxantă sau nu tolerează ritmul lent și narațiunea deschisă, simbolică, ar face bine să aleagă altceva.
Dacă îți place, vezi și: Grave (2016), Titane (2021), Mommy (2014), J'ai tué ma mère (2009)
Întrebări frecvente
Despre ce este Alpha?
Despre Alpha, o fată problematică de 13 ani care trăiește singură cu mama ei. Când într-o zi vine acasă de la școală cu un tatuaj pe braț, lumea lor se prăbușește, iar la suprafață ies cele mai adânci conflicte și frici dintre ele.
Cât durează Alpha?
Filmul durează 128 de minute.
Pot vedea Alpha cu copiii?
Nu este recomandat. Este o dramă dură, cu scene intense și viscerale, potrivită pentru un public adult, nu pentru copii și nici pentru adolescenți mai mici.
Cine a regizat Alpha și cine joacă în film?
Regia îi aparține Juliei Ducournau. În rolurile principale apar Mélissa Boros (Alpha) și Golshifteh Farahani (mama), alături de Tahar Rahim, Emma Mackey și Finnegan Oldfield.
Ce țări au produs Alpha?
Alpha este o dramă realizată în coproducție franco-belgiană.
Merită să rămânem marcați de un film Ducournau?
Da, dar să știi la ce te înhami. Alpha nu e filmul pe care îl întorci pe toate părțile, vesel, la o pizza după aceea. E mai degrabă cel care îți revine în minte în tramvai, în drum spre casă, și te surprinzi gândindu-te la propria mamă sau la propriul copil. Ducournau lucrează de data asta cu mai puțin șoc și mai multă inimă și, deși filmul e prea lung și uneori se pierde printre propriile simboluri, Golshifteh Farahani și Mélissa Boros joacă cu atâta forță încât îi ierți toate defectele. Nu e cel mai bun film al regizoarei, dar e cel mai curajos, pentru că a îndrăznit să lase jos armura horrorului. Tatuajul acesta nu se șterge prea ușor.