Demolatorul recenzie: Stallone și Snipes se bat într-un viitor mult prea politicos
Există filme care îmbătrânesc mai frumos decât propriile vedete, iar Demolatorul e exact un astfel de film. În anii '90 părea o simplă peliculă de acțiune gălăgioasă, azi arată mai degrabă ca o satiră rânjită care a râs de viitor înainte ca acesta să apară. Polițistul congelat al lui Stallone și infractorul dezlănțuit al lui Snipes se înfruntă într-o lume în care nimeni nu mai știe cum se dă un pumn.
Zgomotos, amuzant, mai inteligent decât te-ai aștepta și, după trei decenii, știe perfect de ce îl iubim.
Date despre film
| Original | Demolition Man |
|---|---|
| Regia | Marco Brambilla |
| Distribuția | Sylvester Stallone, Wesley Snipes, Sandra Bullock, Nigel Hawthorne, Benjamin Bratt, Rob Schneider |
| Gen | Filme polițiste, Filme de acțiune, Filme SF |
| Durata | 115 min |
| Țara | Filme americane |
Din congelator direct în viitor: despre ce e Demolatorul?
Premisa e simplă ca bună ziua și tocmai de asta funcționează. Simon Phoenix este cel mai periculos infractor din Los Angeles, iar John Spartan e cel mai brutal polițist văzut vreodată. Confruntarea lor se termină la egalitate, dar deznodământul e același pentru amândoi: ajung în închisoarea criogenică a Californiei, unde își ispășesc pedeapsa congelați.
Apoi vine anul 2032. Societatea a devenit între timp complet nonviolentă, atât de sterilă și de politicoasă încât aproape că simți mirosul de dezinfectant. În lumea asta evadează Phoenix și, firește, se dezlănțuie iadul. Conducătorii orașului descoperă un adevăr jenant: o poliție care nu mai cunoaște violența nu are ce face cu un om violent. Rămâne o singură variantă, cineva și mai dur decât Phoenix: Demolatorul.
Nu trebuie să știi mai mult. Filmul nu mizează pe răsturnări de situație, ci pe ciocnirea savuroasă dintre doi eroi de acțiune din anii '90 și un viitor mult prea drăguț.
Stallone, Snipes și un răufăcător care se distrează copios
Sylvester Stallone, în rolul lui John Spartan, oferă exact ce așteptam de la el, dar se vede că îi face plăcere să râdă de data asta și de propria imagine. După Rocky și Rambo, acesta e rolul în care tipul mare, morocănos și musculos ajunge într-un mediu unde fiecare mișcare a lui e prea mult. Umorul de tip pește pe uscat aduce enorm filmului.
Spectacolul i-l fură însă Wesley Snipes. Simon Phoenix e un haos blond, rânjit și imprevizibil, iar Snipes îl joacă de parcă fiecare zi de filmare ar fi fost ziua lui de naștere. Nu e un răufăcător amenințător în sensul clasic, ci mai degrabă un personaj de desen animat scăpat de sub control, ceea ce se potrivește de minune cu tonul filmului. Cine îl știe doar pe Snipes cel întunecat din Blade va descoperi aici o cu totul altă față a lui.
Și mai e Sandra Bullock, în rolul locotenentului Lenina Huxley, aproape arma secretă a filmului. Polițista din 2032 care adoră acțiunea vremurilor de altădată, dar habar n-are cum funcționează realitatea, are cele mai bune poante. Farmecul lui Bullock strălucește deja din plin și nu e o întâmplare că a devenit curând o mare vedetă.
Cei care țin viitorul în picioare din fundal
Nici rolurile secundare nu sunt simple decoruri. Nigel Hawthorne, în rolul dr. Raymond Cocteau, e chipul perfect al sistemului zâmbitor, iar tot timpul simți că în spatele calmului său ceva nu e tocmai curat. Reținerea lui Hawthorne e un contrapunct excelent pentru exuberanța lui Snipes.
Benjamin Bratt ca Alfredo Garcia, Rob Schneider ca Erwin, Bob Gunton ca șeful George Earle și Glenn Shadix ca Bob contribuie toți la un Los Angeles din 2032 credibil de ridicol. Polițiștii viitorului sunt neputincioși, amabili și puțin jalnici, iar asta e unul dintre cele mai solide straturi de umor ale filmului.
O mică paranteză despre nume: Lenina Huxley nu e o trimitere foarte subtilă, dar e o face simpatică la Minunata lume nouă a lui Aldous Huxley. Arată că filmul știe în ce tradiție distopică intră, doar că o face cu un zâmbet până la urechi, nu cu seriozitate.
Viitorul lui Marco Brambilla: plastic, lucios și suspect de familiar
Regia lui Marco Brambilla nu vrea să fie o capodoperă și nici nu este. În schimb, știe exact ce urmărește: un film de acțiune alert și spectaculos, în care decorul însuși e o poantă. Lumea din 2032 e strălucitoare, ordonată și atât de prietenoasă încât devine aproape amenințătoare. Scenele de acțiune sunt masive, miros a praf de pușcă și au acel aer autentic de anii '90, motiv pentru care funcționează atât de bine când explodează în mijlocul acestui viitor steril.
Cel mai interesant e cum satira filmului a devenit tot mai ascuțită cu timpul. Ce părea atunci o exagerare amuzantă, o societate care reglementează totul, elimină orice disconfort și dezinfectează până și cuvintele, sună azi cu totul altfel. Nu spun că filmul a văzut viitorul, dar sigur a îmbătrânit mai bine decât multe producții contemporane luate mai în serios.
Cele 115 minute sunt în mare parte bine umplute. Există și momente moarte, iar porțiunea din mijloc mai șerpuiește uneori, dar filmul găsește mereu o nouă poantă sau o nouă explozie cu care să te readucă în poveste.
Unde alunecă eroul congelat?
Nu o să mă prefac că Demolatorul e fără cusur. Dincolo de ideea de bază, povestea e destul de previzibilă, iar cine așteaptă reflecții profunde de la elementele SF va fi dezamăgit: filmul ridică mai degrabă întrebări decât să le ducă până la capăt. Critica societății nonviolente e isteață, dar uneori se așază prea comod de partea ideii că o bătaie bună rezolvă orice.
O parte din efectele vizuale își trădează vârsta, iar unele soluții par azi mai degrabă fermecător de retro decât impresionante. Pentru mine însă asta e mai curând o calitate: filmul e o amprentă a epocii sale și nu are de ce să se rușineze.
- Ce funcționează foarte bine: interpretarea dezlănțuită a lui Snipes, umorul lui Bullock, satira viitorului.
- Ce merge mai puțin: povestea previzibilă și câteva scene lungite.
- Ce surprinde: cât de distractiv e și astăzi.
Film cult sau doar nostalgie?
Întrebarea e legitimă, fiindcă multe filme de acțiune din anii '90 se mai pot vedea azi doar din nostalgie. Demolatorul joacă însă în altă ligă. Nu îl iubim pentru că l-am iubit cândva, ci pentru că umorul și satira lui chiar funcționează. Alături de RoboCop și Total Recall, e genul de SF de acțiune care a strecurat în spatele violenței și un comentariu ironic, doar că mult mai jucăuș.
Cine îl vede azi pentru prima dată va fi probabil surprins de cât de autoironic e totul. Stallone și Snipes nu joacă statuile sacre ale genului, ci râd de ele, și tocmai de aceea filmul e atât de ușor de îndrăgit.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Fanilor filmelor de acțiune din anii '90 care vor ca exploziile să vină la pachet cu o porție zdravănă de umor și un strop de satiră. Obligatoriu pentru cei care vor să-l vadă pe Snipes în cea mai nebună formă a lui.
- Mai bine sari peste, dacă: Celor care caută un SF serios și bine construit sau care nu suportă acțiunea exagerată și gălăgioasă. Violența îl face nepotrivit pentru copiii mici.
Dacă îți place, vezi și: RoboCop (1987), Total Recall (1990), Escape from New York (1981), The Fifth Element (1997), Dredd (2012)
Întrebări frecvente
Despre ce este Demolatorul?
Simon Phoenix, un infractor notoriu, și John Spartan, un polițist brutal, ajung amândoi într-o închisoare criogenică. În 2032, într-o societate nonviolentă, Phoenix evadează și doar Spartan îl poate opri.
Cât durează Demolatorul?
Filmul are 115 minute.
Cine joacă în Demolatorul?
Sylvester Stallone (John Spartan), Wesley Snipes (Simon Phoenix), Sandra Bullock (Lenina Huxley), Nigel Hawthorne (dr. Raymond Cocteau), alături de Benjamin Bratt, Rob Schneider, Bob Gunton și Glenn Shadix.
Cine a regizat Demolatorul?
Filmul a fost regizat de Marco Brambilla, iar titlul original este Demolition Man.
Merită dezghețat Demolatorul și în 2026?
Da, și încă din plin. Demolatorul e acel film de acțiune rar din anii '90 pe care nu trebuie să-l scuzi: e zgomotos, amuzant, uneori prostuț, dar știe mereu ce face. Nebunia lui Snipes, morocănoșenia autoironică a lui Stallone și farmecul lui Bullock formează o combinație pe care nimeni n-a reușit cu adevărat s-o copieze de atunci. Pentru o seară de vineri îmi vin greu în minte companii mai bune. Pune niște floricele, uită o vreme de viitor și vezi cum îl imaginau anii '90. O să râzi mai tare decât crezi.