Death wish - Razbunarea, recenzie: Bruce Willis schimbă bisturiul pe pistol, dar remake-ul nu nimerește ținta
Vine un moment în care unei povești clasice despre justiția făcută cu mâna proprie nu-i mai ajunge să fie scoasă de la naftalină. Ar trebui să spună și ceva nou. Death wish - Razbunarea, filmul lui Eli Roth din 2018, se împiedică exact aici: ideea de bază are încă forță, Bruce Willis e tot Bruce Willis, doar că filmul nu prea știe ce să facă cu ei. E dur, sângeros, pe alocuri chiar distractiv, dar la final te lasă mai degrabă să ridici din umeri decât să strângi pumnii.
Un film de acțiune de categoria B corect și sângeros, cu un Bruce Willis obosit, care nu îndrăznește niciodată să ridice cu adevărat greutatea propriei teme.
Date despre film
| Original | Death Wish |
|---|---|
| Premiera în România | 2.3.2018 |
| Regia | Eli Roth |
| Distribuția | Bruce Willis, Vincent D'Onofrio, Dean Norris, Elisabeth Shue, Camila Morrone, Beau Knapp |
| Gen | Filme de acțiune, Filme polițiste, Thrillere, Drame |
| Durata | 107 min |
| Clasificare | 18+ |
| Țara | Filme americane |
Unde poți vedea Death wish - Razbunarea?
| Cu abonament |  Amazon Prime Video |
|---|
Despre ce este Death wish - Razbunarea, fără spoilere?
Dr. Paul Kersey este chirurg în Chicago și până acum a cunoscut violența de pe stradă doar de partea cealaltă a mesei de operație. În fiecare zi îi sunt aduse victime cu răni de glonț sau de cuțit, iar el își face treaba: coase, repară, salvează, apoi se întoarce acasă, la familia lui din suburbie. Distanța asta confortabilă dispare într-o singură seară, când soția lui, Lucy, și fiica lor, Jordan, sunt atacate cu brutalitate chiar în propria casă.
Poliția e copleșită, cazul lor e doar unul dintre multe altele, iar Paul înțelege tot mai limpede că, dacă nu face el ceva, nu va face nimeni. De aici pornește drumul întunecat: omul care vindecă pleacă el însuși pe urmele agresorilor, ca să facă dreptate cu mâna lui. Cam asta e premisa și, sincer, nici nu merită să știi mai mult dinainte, deși filmul nu are prea multe surprize pentru cine a văzut măcar un film cu răzbunare.
Bruce Willis, chirurgul posac
Ani la rând, numele lui Bruce Willis a fost garanția că pe ecran cineva va face ordine, obosit dar de neclintit. De la John McClane din Die Hard știm că puțini actori joacă mai bine decât el omul obișnuit ajuns în locul nepotrivit la momentul nepotrivit, care devine erou din obligație. Paul Kersey ar trebui să fie exact un astfel de personaj, cu o răsucire interesantă pe deasupra: un medic care a jurat să apere viața ajunge să ia vieți.
Problema e că Willis aproape că nu exploatează deloc această contradicție interioară. Doliul și furia se reduc la el la o expresie constantă, pe jumătate plictisită, iar transformarea personajului din tată de familie blând în înger răzbunător are loc mai mult pe hârtie decât pe ecran. Are momentele lui în care sclipește vechea charismă, la câte o replică seacă aruncată în treacăt sau într-o scenă tensionată, dar de cele mai multe ori ai senzația că Willis bifează încă un rol de acțiune. Păcat, pentru că rolul ăsta merita mai mult.
Actorii secundari, care meritau mai mult
Pe hârtie, distribuția e cât se poate de solidă. Vincent D'Onofrio îl joacă pe Frank Kersey, fratele lui Paul, și prezența lui dă cea mai multă credibilitate dramei de familie. De la Full Metal Jacket încoace, D'Onofrio a demonstrat că poate scoate greutate din cel mai mic gest, iar și aici e actorul pe care îl urmărești cu plăcere ori de câte ori apare.
Dean Norris, pe care cei mai mulți îl știu drept Hank Schrader din Breaking Bad, îl interpretează pe detectivul Rains. Deși rolul se sprijină mult pe clișeul polițistului obosit și cinic, Norris scoate maximum din el: are un umor relaxat și sec, binevenit în tonul sumbru al filmului. Alături de el apare Kimberly Elise, în rolul detectivei Jackson. Elisabeth Shue, ca Lucy Kersey, și Camila Morrone, ca Jordan, ar trebui să aducă pe ecran căldura familiei, dar scenariul nu le lasă destul spațiu încât să le îndrăgești cu adevărat înainte să lovească tragedia. Și tocmai de asta depinde motorul emoțional al filmului.
Beau Knapp, în rolul lui Knox, e suficient de antipatic, iar Len Cariou, ca Ben, are o prezență mai scurtă, dar mai memorabilă.
Eli Roth și dubla identitate a filmului
Fanii horrorului îl știu pe Eli Roth datorită lui Hostel și Cabin Fever, deci vorbim despre un regizor care nu se teme de sânge și cruzime. Asta se vede și aici: violența e brută și uneori servită de-a dreptul grotesc. Sunt una sau două scene în care ies la suprafață reflexele de horror ale lui Roth, iar atunci filmul prinde brusc viață, pentru că în sfârșit are ceva personal.
Problema ține mai degrabă de ton. Filmul vrea să fie în același timp o dramă serioasă despre doliu și violența din societate și un film de acțiune distractiv, puțin obraznic, la care publicul aplaudă când băieții răi primesc ce merită. Cele două se împacă greu, iar Roth nu găsește cheia. Ridică întrebările morale ale justiției făcute pe cont propriu, dar nu zăbovește niciodată destul lângă ele încât să doară. Originalul din 1974, cu Charles Bronson, a fost provocator pentru vremea lui; versiunea asta doar repetă comod rețeta.
Ce funcționează și unde scârțâie?
- Funcționează: trecutul de chirurg oferă câteva momente ingenioase, în care cunoștințele medicale ale lui Paul îi sunt de folos.
- Funcționează: ritmul. Cele 107 minute nu se târăsc, filmul avansează repede și nu devine niciodată plictisitor.
- Funcționează: D'Onofrio și Norris, care înviorează fiecare scenă în care apar.
- Slab: evoluția personajului. Transformarea lui Paul e prea rapidă și prea lipsită de frecări.
- Slab: felul în care e tratată tema. Cultura armelor și justiția pe cont propriu apar superficial, filmul nu îndrăznește să ia poziție, iar când o face, rezultatul e cam stânjenitor.
- Slab: previzibilitatea. Dacă ai văzut vreodată un film cu răzbunare, știi cam dinainte toate punctele de cotitură.
Vizual, filmul e în regulă: străzile întunecate și ploioase din Chicago au atmosferă, scenele de acțiune sunt clare și bine montate. Numai că nu primim nimic care să-ți revină în minte după câteva săptămâni.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care vor un film cu răzbunare simplu, sângeros și alert, la o bere seara, și se bucură să-l revadă pe Bruce Willis cu arma în mână.
- Mai bine sari peste, dacă: Pentru cei care așteaptă o dramă profundă sau o analiză nuanțată a justiției făcute cu mâna proprie, precum și pentru cei care nu suportă violența brută, naturalistă.
Dacă îți place, vezi și: Death Wish (1974), The Equalizer (2014), Taken (2008), Law Abiding Citizen (2009), Harry Brown (2009)
Întrebări frecvente
Despre ce este Death wish - Razbunarea (2018)?
Familia doctorului Paul Kersey, chirurg în Chicago, este atacată brutal în propria casă, iar pentru că poliția copleșită nu face progrese, Paul pornește singur pe urmele agresorilor.
Când a apărut Death wish - Razbunarea în cinematografele din România?
Filmul a avut premiera în România pe 2 martie 2018.
Cât durează Death wish - Razbunarea?
Filmul are 107 minute.
Este Death wish - Razbunarea potrivit pentru copii?
Nu. Violența din film este brută și explicită, așa că e un film pentru adulți și nu e recomandat să-l vezi cu copiii.
Cine a regizat Death wish - Razbunarea și cine joacă în rolurile principale?
Regizorul este Eli Roth, iar rolul principal, Paul Kersey, îl joacă Bruce Willis, alături de Vincent D'Onofrio, Dean Norris, Elisabeth Shue și Camila Morrone.
Care este titlul original al filmului Death wish - Razbunarea?
Titlul original, în engleză, este Death Wish.
Merită să-i lași diseară răzbunarea lui Bruce Willis?
Dacă te așezi în fața lui cu așteptări minime, Death wish - Razbunarea nu te va dezamăgi: e un film de gen corect construit, sângeros și alert, care îți dă exact ce promite afișul. Dacă însă vrei ceva mai mult, o dramă de familie cu adevărat zguduitoare, un thriller plin de întrebări morale incomode sau o interpretare memorabilă a lui Willis, ai face mai bine să alegi filmul original cu Bronson sau un film modern cu răzbunare mai puternic. Pe streaming, într-o seară plictisitoare, merge, dar aproape sigur nu-l vei revedea. De la mine primește un cinci la limită din zece, iar în nota asta intră și câteva scene bune ale lui D'Onofrio și Norris.