Chemarea străbunilor, recenzie: Harrison Ford și un câine care învață să fie propriul stăpân
Un câine ajunge de pe veranda confortabilă a unei case din California direct în viscolele din Yukon, iar filmul acesta, sincer vorbind, îi datorează lui totul. Chemarea străbunilor este o aventură de modă veche, făcută cu inima, care nu încearcă să fie mai deșteaptă decât spectatorul, dar știe foarte bine când să ne strângă de gât. Iar prezența lui Harrison Ford, bărbos și obosit, e ca o pătură caldă într-o noapte geroasă.
Nu e un film perfect și uneori e lustruit prea tare, dar rar găsești o aventură de familie care să povestească atât de limpede și cu atâta afecțiune ce înseamnă să-ți găsești locul în lume.
Date despre film
| Original | The Call of the Wild |
|---|---|
| Premiera în România | 28.2.2020 |
| Regia | Chris Sanders |
| Distribuția | Harrison Ford, Dan Stevens, Colin Woodell, Karen Gillan, Omar Sy, Raven Scott |
| Gen | Filme de aventuri, Filme pentru familie, Drame |
| Durata | 100 min |
| Clasificare | AG |
| Țara | Filme americane |
Unde poți vedea Chemarea străbunilor?
| Cu abonament |  Disney Plus |
|---|---|
| De închiriat |  Rakuten TV |
| De cumpărat | Rakuten TV |
Despre ce e vorba, fără spoilere: de pe verandă la sania poștală
Viața lui Buck, un câine mare, adorabil și cam răsfățat, e simplă: trăiește în confort în California, iar cea mai mare aventură a lui e, probabil, să răstoarne câte ceva prin casă. Apoi, pe neașteptate, e smuls departe de casă și ajunge în sălbăticia aspră din Yukon, în plină goană după aur din anii 1890. Aici nimeni nu-l mai mângâie pe cap doar pentru că e drăguț.
Buck devine cel mai nou membru al unei echipe de câini care trage sania poștală, iar mai târziu ajunge chiar liderul ei. În esență, filmul e povestea maturizării lui: cum un animal de companie obișnuit cu tihna devine o ființă care se descurcă singură și ajunge, în cele din urmă, propriul stăpân. Mai mult nici nu merită dezvăluit, pentru că forța filmului stă tocmai în felul în care construiește această transformare, pas cu pas, scenă cu scenă.
Rețeta e clasică: o lume străină, încercări grele, oameni buni și oameni răi și un animal care trece prin toate și iese mai puternic. Cine a plâns în copilărie la un film cu câini știe exact la ce se înhamă.
Harrison Ford, inima morocănoasă
Să recunoaștem, mulți vin la film pentru Harrison Ford. După Han Solo și Indiana Jones, îl vedem aici într-un rol cu totul diferit: John Thornton e un om frânt și tăcut, la care privirea spune mai mult decât vorbele. La vârsta asta, Ford nu mai e eroul aventurii, ci bătrânul de lângă el, și rolul i se potrivește surprinzător de bine. Are o căldură obosită fără de care filmul ar fi mult mai gol.
Și ceilalți sunt la locul lor. Omar Sy, în rolul lui Perreault, aduce charisma luminoasă și dezarmantă pe care o iubim de la Intouchables, iar Cara Gee e o parteneră excelentă pentru el în rolul lui Françoise. De partea cealaltă îi avem pe Dan Stevens (Hal), Karen Gillan (Mercedes) și Colin Woodell (Charles). Stevens e genul de actor căruia îi place să împingă un personaj puțin peste limită, și exact asta face aici. Unora li se poate părea caricatural, dar într-un film de familie mie mi se pare că merge.
În roluri mai mici apar și Raven Scott și Wes Brown, însă adevăratul protagonist e, fără discuție, Buck. Totul se învârte în jurul lui, iar filmul funcționează cel mai bine atunci când oamenii sunt doar cadrul drumului său.
Chris Sanders, un regizor care știe să spună povești cu animale
Regizorul este Chris Sanders, iar asta explică multe. Numele lui e legat de Lilo și Stitch și de Cum să-ți dresezi dragonul, deci vorbim despre cineva care și-a petrecut mare parte din carieră povestind cum se leagă un om de o ființă care nu e om. Experiența asta se simte și aici: Sanders nu se teme de emoțiile mari și limpezi și nu se rușinează când o scenă vrea pur și simplu să te emoționeze.
Ritmul e plăcut, iar cele 100 de minute sunt exact cât trebuie: filmul nu te obosește, dar are timp să dezvolte transformarea lui Buck. Gândirea de animator a lui Sanders e însă o sabie cu două tăișuri. Uneori filmul pare fratele cu actori al unui desen animat: totul e puțin mai strălucitor, mai expresiv, mai de poveste decât realitatea. Copiilor le va plăcea enorm, dar spectatorul adult se poate întreba dacă o versiune mai dură, mai crudă n-ar fi lovit și mai tare.
Zăpadă, lumină și goana după aur: partea vizuală
Yukonul e celălalt protagonist al filmului. Peisajele înzăpezite, albul fără sfârșit, râurile înghețate și lumea înghesuită și noroioasă a goanei după aur creează un contrast superb. Momentul în care Buck descoperă pentru prima dată cât de vastă e sălbăticia e cinema adevărat, merită văzut pe ecran mare.
Scenele cu sania au avânt, viteză și pericol și arată bine cât de grea era munca de a duce poșta în lumea aceea. Pe alocuri imaginile sunt prea perfecte, ca niște cărți poștale, dar recunosc că e greu să reproșezi asta unui film al cărui scop este tocmai să te vrăjească.
Unde derapează sania?
Marea întrebare e cât de bine suporți sinceritatea emoțională a filmului. Dacă îți plac poveștile clare, în care bunii și răii sunt despărțiți net, aici ai nimerit perfect. Dacă în schimb cauți personaje mai nuanțate și mai întunecate, s-ar putea ca răufăcătorii să ți se pară prea desenați, iar întorsăturile de situație previzibile.
Celălalt risc e previzibilitatea. Filmul nu vrea să te surprindă, ci să te liniștească și să te atingă. E o calitate și un defect în același timp. Pe mine nu m-a deranjat, dar înțeleg dacă cineva ridică din umeri la final și spune că a mai văzut asta, doar cu alt câine.
- Ce funcționează: Harrison Ford, personajul Buck, peisajele, emoțiile limpezi.
- Ce funcționează mai puțin: răufăcătorii prea simpli, dramaturgia previzibilă, imaginea uneori prea lucioasă.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Familiilor cu copii mai mărișori, iubitorilor de câini și tuturor celor care îndrăgesc aventurile de modă veche, care merg direct la inimă. E o alegere bună și pentru fanii lui Harrison Ford care vor să-i vadă fața mai tăcută.
- Mai bine sari peste, dacă: Cine așteaptă o dramă de supraviețuire crudă și realistă sau e alergic la emoțiile declarate și la poveștile previzibile va fi, probabil, dezamăgit.
Dacă îți place, vezi și: White Fang (1991), Balto (1995), Togo (2019), A Dog's Purpose (2017)
Întrebări frecvente
Când a avut premiera Chemarea străbunilor în România?
Filmul a intrat în cinematografele din România pe 28 februarie 2020.
Despre ce este Chemarea străbunilor?
Buck, un câine de casă din California, ajunge pe neașteptate în sălbăticia din Yukon în timpul goanei după aur din anii 1890, unde devine membru și apoi lider al unei echipe de câini care trage sania poștală, găsindu-și în cele din urmă locul în lume.
Cât durează Chemarea străbunilor?
Filmul durează 100 de minute.
Cine joacă în Chemarea străbunilor?
Harrison Ford îl interpretează pe John Thornton, alături de Omar Sy (Perreault), Cara Gee (Françoise), Dan Stevens (Hal), Karen Gillan (Mercedes) și Colin Woodell (Charles).
Cine a regizat Chemarea străbunilor?
Filmul a fost regizat de Chris Sanders.
Merită să pornești cu Buck spre Yukon?
Da, dacă știi la ce te aștepți. Chemarea străbunilor nu e un film revoluționar și nu vrea să rescrie regulile, dar spune cinstit și cu drag o poveste eternă despre libertate, loialitate și despre faptul că uneori trebuie să pierzi confortul ca să devii tu însuți. Harrison Ford e de încredere, Buck e ușor de îndrăgit, Yukonul e impresionant, iar Chris Sanders simte exact unde să apese pe inima noastră.
Pentru o duminică ploioasă după-amiază, ca film al întregii familii, e perfect. Doar pregătește șervețelele, pentru că filmele cu câini rareori au milă de noi.