Insula, recenzie: utopia lui Michael Bay, unde fuga contează mai mult decât gândirea
Există un moment în care un film SF pune o întrebare, apoi apare Michael Bay și aruncă întrebarea în aer. Insula este exact un astfel de film: prima oră e o distopie surprinzător de rece și neliniștitoare, după care se transformă într-o goană strălucitoare, plină de zgomot metalic. Tocmai de aceea e în același timp enervant și plăcut, și tocmai de aceea îl revedem și după douăzeci de ani.
O idee de pornire inteligentă, un prim act memorabil și scene de acțiune impresionante, dar a doua jumătate a filmului se bazează mai mult pe pirotehnie decât pe propria temă.
Date despre film
| Original | The Island |
|---|---|
| Regia | Michael Bay |
| Distribuția | Ewan McGregor, Scarlett Johansson, Djimon Hounsou, Sean Bean, Steve Buscemi, Michael Clarke Duncan |
| Gen | Filme de acțiune, Thrillere, Filme SF |
| Durata | 136 min |
| Țara | Filme americane |
Haine albe, coridoare sterile, o promisiune
Fără spoilere: Lincoln 6-Echo și Jordan-2 Delta trăiesc într-un complex închis și atent supravegheat, alături de alte sute de oameni. Toți așteaptă același lucru: să fie extrași la loterie pentru Insulă, care, potrivit poveștii, a rămas singurul loc locuibil de pe Pământ. Loteria aceasta este speranța comunității, sensul vieții de zi cu zi și, evident, cel mai comod instrument de control.
Lincoln începe însă să pună întrebări. Își dă seama că tot ce credea că știe despre sine și despre lume e o minciună, iar povestea Insulei e cea mai crudă păcăleală dintre toate. Când află că valorează mai mult morți decât vii, fuge împreună cu Jordan. Mai mult nu vă spun, pentru că marea forță a primei treimi a filmului stă tocmai în felul în care strecoară bănuiala picătură cu picătură.
Premisa vine dintr-o moștenire SF clasică: o societate închisă, aparent perfectă, ale cărei fisuri le observă un singur om curios. Motivul e cunoscut, dar funcționează, iar începutul filmului are cu adevărat ceva apăsător.
Ewan McGregor și Scarlett Johansson: două suflete naive în mașina de tocat
Ewan McGregor e o alegere foarte bună pentru rolul lui Lincoln. Are o curiozitate aproape copilărească, o privire stângace și curată, care te face să crezi că omul acesta n-a văzut niciodată lumea adevărată. După Trainspotting și trilogia prequel Star Wars, aici arată o cu totul altă față: mai puțin relaxat, mult mai vulnerabil.
Scarlett Johansson primește ceva mai puțin material ca Jordan, dar prezența ei rămâne puternică. Era atunci în plină ascensiune și se vede: camera o adoră, iar ea știe să dea greutate unei mici tresăriri chiar și atunci când scenariul doar o plimbă de la o explozie la alta.
Lista actorilor secundari e impresionantă. Sean Bean, în rolul doctorului Bernard Merrick, e politicos și rece, exact atât de nedemn de încredere cât te aștepți de la un personaj jucat de Sean Bean. Albert Laurent, interpretat de Djimon Hounsou, e un tip disciplinat și dur, care devine surprinzător de complex. Steve Buscemi, ca James 'Mac' McCord, e cea mai bună supapă comică a filmului: fiecare replică a lui aduce o gură de aer proaspăt printre decorurile sterile. Michael Clarke Duncan apare într-un rol scurt, dar memorabil, ca Starkweather, și nimeni nu reușește să stoarcă mai multă umanitate dintr-o scenă în mai puțin timp.
Michael Bay, omul care nu știe să încetinească
Numele lui Michael Bay nu mai are nevoie de prezentări: după The Rock, Armageddon și Bad Boys, toată lumea știe ce primește de la el. Culori saturate, cameră mereu în mișcare, metal, sticlă, scântei, slow motion. Interesant la Insula este că în prima oră regizorul pare să se abțină. Scenele din complex sunt reci, aproape clinice, și asta se potrivește temei: uniformele albe, dieta controlată, sistemul care vede tot creează o atmosferă distopică autentică.
Apoi începe evadarea și Bay își dă drumul. De aici filmul trece în alt gen: urmăriri pe autostradă, piese care zboară în toate direcțiile, distrugeri de proporții uriașe. Tehnic, scenele sunt impresionante și de multe ori chiar îți pică fața. Doar că, între timp, uităm ce voia filmul să spună la început.
Unde filmul chiar zboară
- Primul act. Prezentarea lumii închise e strânsă, misterioasă și neliniștitoare, cea mai puternică parte a filmului.
- Acțiunea. Bay e aici în formă maximă: ritmul marilor urmăriri, montajul și sunetul lovesc simultan.
- Distribuția. McGregor, Johansson, Bean, Hounsou, Buscemi și Duncan formează împreună o echipă cum rar vezi într-un SF de acțiune de vară.
- Tema. Valoarea vieții umane, exploatarea, fericirea clădită pe minciună: întrebări actuale și azi, poate chiar mai actuale ca oricând.
Unde se termină aerul
Problema e că cele 136 de minute sunt împărțite disproporționat. Filmul ridică întrebări filozofice, apoi, în loc să le ducă până la capăt, le împinge deoparte cu încă o scenă de acțiune, și încă una. Dilema etică ce pune în mișcare prima oră devine în a doua jumătate mai degrabă zgomot de fond, scos din când în când la suprafață pentru o replică sau două.
Și atmosfera oscilează: distopia rece, care te pune pe gânduri, devine brusc o estetică zgomotoasă, lucioasă, pe alocuri aproape de reclamă. Pe cine deranjează asta, actul al doilea îl poate obosi. Cine nu are o problemă cu asta primește în schimb un film alert, foarte bine executat, care nu te lasă să-ți pierzi atenția.
După douăzeci de ani: cum a îmbătrânit?
Surprinzător de bine. Combinația de efecte digitale și distrugere practică e convingătoare și azi, iar universul vizual, cu opoziția dintre viitorul steril și lumea reală de afară, prăfuită și zgomotoasă, e o idee vizuală foarte puternică. Iar tema, cât valorează o viață omenească atunci când aduce cuiva bani, a devenit mai ascuțită, nu mai tocită.
Ciudat, Insula se numără printre puținele filme ale lui Bay pe care, la revedere, nu ți le amintești doar pentru acțiune. Are în ea urma unui film mai bun, mai inteligent, care se vede din când în când prin fumul exploziilor. Urma aceasta îl face interesant și astăzi.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care iubesc SF-ul de acțiune spectaculos, cu buget mare, și se bucură când lângă o premisă distopică primesc și urmăriri pe cinste. Obligatoriu pentru fanii lui Ewan McGregor și ai lui Scarlett Johansson.
- Mai bine sari peste, dacă: Cine așteaptă un SF filozofic profund, desfășurat pe îndelete, va fi dezamăgit în a doua repriză. Nici cei care nu suportă stilul lui Michael Bay nu se vor converti aici.
Dacă îți place, vezi și: Gattaca (1997), Logan's Run (1976), Minority Report (2002), Never Let Me Go (2010), The Rock (1996)
Întrebări frecvente
Despre ce este filmul Insula?
Lincoln 6-Echo și Jordan-2 Delta trăiesc într-un complex strict supravegheat și speră să fie aleși pentru Insulă, ultimul loc locuibil de pe Pământ. Lincoln descoperă că totul e o minciună, iar după ce află că valorează mai mult morți decât vii, fuge împreună cu Jordan.
Cât durează Insula?
Filmul durează 136 de minute.
Cine a regizat filmul Insula?
Filmul a fost regizat de Michael Bay.
Cine joacă în Insula?
Rolurile principale sunt interpretate de Ewan McGregor și Scarlett Johansson, alături de Djimon Hounsou, Sean Bean, Steve Buscemi și Michael Clarke Duncan.
Urci cu Lincoln în trenul evadării?
Da, dar să știi în ce te urci. Insula e o distopie care pornește excelent și care, la jumătatea drumului, decide că vrea mai degrabă să fie film de acțiune, iar Michael Bay execută decizia asta cu toată forța. Dacă într-o seară liberă ai chef de un SF alert, spectaculos și totuși provocator, poți alege mult mai rău. Doar nu te aștepta ca la final să fie la fel de inteligent cum era la început. Nota mea: 7/10, din care un punct întreg e al lui Steve Buscemi.