Titane recenzie: metal, carne și un film pe care nu-l mai poți uita
Sunt filme pe care le privești și sunt filme care te privesc pe tine. Titane, filmul lui Julia Ducournau, ține clar de a doua categorie: timp de 108 minute te strânge de gât, apoi îți dă drumul în așa fel încât îi simți urma zile întregi. Nu e cinema de divertisment în sensul comod al cuvântului, dar tocmai de aceea trebuie să vorbim despre el.
Un body horror brutal, bizar și surprinzător de tandru, care împarte publicul în două, dar care le oferă celor ce intră în ritmul lui una dintre cele mai îndrăznețe experiențe de cinema din viața lor.
Date despre film
| Regia | Julia Ducournau |
|---|---|
| Distribuția | Vincent Lindon, Agathe Rousselle, Garance Marillier, Laïs Salameh, Mara Cissé, Marin Judas |
| Gen | Drame, Thrillere, Filme de groază |
| Durata | 108 min |
| Țara | Filme belgiene, Filme franțuzești |
Despre ce e Titane, dacă se poate povesti așa ceva?
Filmul își marchează teritoriul încă din titlu. Titanul e metalul care rezistă la coroziune, suportă căldura, are o rezistență remarcabilă și tocmai de aceea e folosit în medicină pentru proteze și implanturi. Imaginea asta, a metalului împletit cu trupul omenesc, străbate întregul film, și sincer, nu merită să afli mai mult dinainte.
Ce se poate spune: în centru stă personajul interpretat de Agathe Rousselle, numit în generic, foarte grăitor, Alexia / Adrien. Deja numele dublu sugerează că identitatea, corpul și genul nu sunt aici decor, ci coloana vertebrală a filmului. Alături de ea, Vincent Lindon îl joacă pe Vincent, iar relația care se înfiripă între cei doi e miezul emoțional al poveștii.
Titane nu e genul de film al cărui subiect îl rezumi colegilor la pauza de prânz. E mai degrabă o experiență decât o poveste: un șir de stări, imagini șocante și momente neașteptat de liniștite. Cine se așteaptă la un thriller liniar, construit logic, va fi dezamăgit. Cine e dispus să lase volanul din mână are însă parte de o cursă amețitoare.
Julia Ducournau, marea doamnă a body horror-ului francez
Pentru cei care i-au văzut filmul Grave (Raw), numele lui Ducournau e deopotrivă un avertisment și o promisiune. Acolo arăta transformarea înfricoșătoare a trupului și a dorințelor unei tinere cu o asemenea forță încât unii spectatori chiar s-au simțit rău la proiecții. Titane merge mai departe pe același drum, doar că mai sălbatic și cu și mai puține compromisuri.
Ce o face cu adevărat specială pe Ducournau nu e șocul în sine, ci faptul că în spatele șocului există mereu ceva profund omenesc. La ea, corpul nu e doar carne care se dezintegrează sau se transformă, ci o întrebare: cine suntem atunci când trupul nu ne mai ascultă? Ce înseamnă să aparții cuiva? În Titane dualitatea asta e și mai apăsată, pentru că lângă cele mai brutale momente stau și cele mai emoționante.
Ca regizoare, are o siguranță uluitoare. Fiecare cadru e intenționat, culorile, lumina și ritmul montajului sunt aproape hipnotice. Poți să nu iubești filmul ăsta, dar nimeni nu poate spune că Ducournau nu știe exact ce face.
Agathe Rousselle și Vincent Lindon: două trupuri, o singură luptă
Interpretarea lui Agathe Rousselle e genul de prestație de debut despre care se va vorbi și peste ani. Rolul e extrem, fizic și psihic, de multe ori trebuie să transmită totul aproape fără replici, iar ea o face cu o intensitate înspăimântătoare. E în același timp terifiantă, jalnică și emoționantă, iar triada asta ține filmul în priză.
Vincent Lindon e unul dintre cei mai solizi și mai respectați actori ai cinemaului francez, iar aici arată ceva cu totul surprinzător. Personajul lui pare un bărbat dur, care își antrenează corpul fără oprire, dar dedesubt se ascunde un om profund rănit. Lindon nu exagerează niciodată: o singură privire de-a lui spune mai mult decât monologul altora. Scenele lor în doi sunt cele mai puternice momente ale filmului.
Printre rolurile secundare apare și Garance Marillier, protagonista din Grave, așa că fanii regizoarei au bucuria de a o revedea în acest univers. Distribuția e completată de Laïs Salameh, Mara Cissé, Marin Judas, Diong-Kéba Tacu și Myriem Akheddiou, aceasta din urmă în rolul mamei lui Adrien.
Ce te cucerește: imagine, sunet și curaj
Vizual, Titane e de prima mână. Lumea lui uleioasă, metalică, scăldată în neon, e frumoasă și respingătoare în același timp, iar filmul se joacă deliberat cu tensiunea asta. Ducournau filmează trupurile și mașinile ca și cum ar fi două forme ale aceleiași materii, iar ideea asta vizuală ți se strecoară încet sub piele.
Coloana sonoră e la fel de puternică. Motoarele care urlă, sunetele oaselor și ale metalului, tăcerile bruște, toate te fac să simți fizic ce vezi pe ecran. Cu căști bune sau într-o sală de cinema adevărată e o experiență aparte; acasă, cu ochii pe jumătate în telefon, filmul pierde enorm din forță.
- Cea mai mare calitate: filmul nu se reține la nimic.
- Surpriza: în spatele șocului se ascunde o tandrețe reală, dureroasă.
- Stilul: nu poate fi confundat nicio clipă cu munca altui regizor.
Unde cedează metalul?
N-aș fi sincer dacă aș spune că Titane e fără cusur. Prima și a doua jumătate a filmului merg vizibil în ritmuri și tonuri diferite, iar schimbarea asta îi va scoate pe mulți din poveste. Cine așteaptă după deschiderea sălbatică și crudă același tempo poate găsi continuarea prea lentă.
Nici logica nu e punctul forte. Ducournau lucrează mai mult cu o logică de vis decât cu o narațiune rațională, iar dacă te întrebi la fiecare răsturnare de situație cum e posibil așa ceva, n-o să te bucuri de film. De aceea am dat poveștii mai puține puncte decât celorlalte elemente: simbolistica e bogată, dar scenariul pare pe alocuri doar un pretext pentru imagini și senzații.
Și, firește, există riscul cel mai evident: e un film pentru adulți, extrem de grafic. Are câteva scene pe care mulți le vor trece cu ochii închiși, și asta nu e un avertisment de complezență. Dacă suporți greu imaginile explicite cu răni și leziuni corporale, Titane va fi un chin.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care iubesc cinemaul de autor european care împinge limitele, pentru fanii body horror-ului și pentru cei pe care Grave sau filmele lui Cronenberg nu i-au speriat, ci i-au fascinat.
- Mai bine sari peste, dacă: Cine caută o relaxare ușoară de seară, nu suportă violența grafică și rănile corporale sau așteaptă de la orice film o poveste clară și logică ar face bine să-l ocolească de departe.
Dacă îți place, vezi și: Grave (2016), Crash (1996), Tetsuo: The Iron Man (1989), Videodrome (1983), Under the Skin (2013)
Întrebări frecvente
Cine a regizat filmul Titane?
Titane este semnat de regizoarea franceză Julia Ducournau, cunoscută anterior pentru filmul Grave (Raw).
Cât durează Titane?
Filmul are 108 minute.
Pentru ce vârstă e potrivit Titane?
E un film pentru adulți, cu scene foarte grafice; în niciun caz nu-l vedeți cu copii sau adolescenți.
Cine joacă în Titane?
În rolurile principale apar Agathe Rousselle (Alexia / Adrien) și Vincent Lindon (Vincent), alături de Garance Marillier, Laïs Salameh, Mara Cissé, Marin Judas, Diong-Kéba Tacu și Myriem Akheddiou.
Ce gen de film este Titane?
O coproducție belgiano-franceză care amestecă drama, thrillerul și horrorul, cu elemente puternice de body horror.
Rezişti strânsorii lui Titane?
Titane nu vrea să placă tuturor, și asta e cea mai mare forță a lui. Julia Ducournau a făcut un film care provoacă, dezgustă și emoționează în același timp, iar Agathe Rousselle și Vincent Lindon oferă interpretări după care e greu să te mai întorci la cinemaul călduț de duzină. Dacă ai stomac pentru el și ești deschis la o experiență neobișnuită, ca de vis, e obligatoriu. Dacă ezitezi, uită-te întâi la un trailer și fii sincer cu tine: filmul va fi doar mai dur de atât. Pentru mine e un da categoric, urma metalului a rămas acolo zile întregi.