Irlandezul: Asasinul mafiei, recenzie: scrisoarea de adio de trei ore și jumătate a lui Scorsese către filmul cu gangsteri
Există un moment într-un film cu gangsteri când nu mai contează împușcăturile, ci liniștea de după. Irlandezul: Asasinul mafiei e în întregime despre liniștea asta: în 209 minute, Martin Scorsese ne arată ce rămâne dintr-un om care toată viața a apăsat pe trăgaci în locul altora. Lent, amar, uneori o probă de răbdare, și tocmai de aceea de neuitat.
Irlandezul: Asasinul mafiei nu e cel mai distractiv film al lui Scorsese, dar poate e cel mai înțelept: ultima și cea mai răvășitoare socoteală a unui gen întreg.
Date despre film
| Original | The Irishman |
|---|---|
| Regia | Martin Scorsese |
| Distribuția | Robert De Niro, Al Pacino, Joe Pesci, Harvey Keitel, Ray Romano, Bobby Cannavale |
| Gen | Filme polițiste, Drame, Filme istorice |
| Durata | 209 min |
| Țara | Filme americane |
Un veteran care „vopsește case”
Protagonistul este Frank Sheeran, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, care după război intră în slujba crimei organizate din America. Om de încredere, ucigaș plătit, genul pe care cele mai notorii figuri ale secolului XX îl vor mereu aproape. Prin ochii lui vedem cum mafia, sindicatele și marea politică se împletesc și cum totul duce spre unul dintre cele mai mari mistere nerezolvate din istoria americană: dispariția lui Jimmy Hoffa, legendarul lider sindical.
Cine cunoaște istoria reală știe că soarta lui Hoffa rămâne și azi o întrebare deschisă. Scorsese însă nu face din mister un film polițist și nici o anchetă. E mai degrabă o cronică: o confesiune care se întinde pe decenii și curge încet, unde întrebarea nu e ce s-a întâmplat, ci cu ce preț.
Nu intru în spoilere, dar vă spun atât: cine așteaptă o poveste cu mafioți în ritm alert a nimerit greșit. Filmul ăsta își amintește, cântărește și se grăbește foarte rar.
Ultima întâlnire a legendelor
Să începem cu evidentul: Robert De Niro, Al Pacino și Joe Pesci în același film, regizat de Scorsese. Dacă cineva ar fi spus asta cu zece ani înainte la o bere între cinefili, ar fi fost luat peste picior. Și totuși s-a întâmplat.
De Niro, în rolul lui Frank Sheeran, e mai reținut ca oricând. Nu mai e personajul exploziv din Taximetristul, ci un om care stă mereu în fundal și acționează doar când i se cere. Pasivitatea asta e miezul filmului, iar De Niro o poartă perfect: privirea lui spune adesea mai mult decât orice replică.
Al Pacino, ca Jimmy Hoffa, e motorul filmului. Zgomotos, vanitos, amuzant, încăpățânat, trece într-o clipă de la ridicol la tragic. Aici Pacino strigă, în sfârșit, din nou cu un motiv, iar fiecare scenă a lui pompează energie în poveste.
Cea mai mare surpriză rămâne totuși Joe Pesci în rolul lui Russell Bufalino. Cine îl știe din Băieți buni sau Casino se așteaptă la o bombă cu ceas. În schimb primim o figură tăcută, aproape părintească, al cărei calm e de o mie de ori mai înfricoșător decât orice izbucnire. Cred că e unul dintre cele mai bune roluri din cariera lui Pesci.
Și rolurile secundare sunt solide: Harvey Keitel ca Angelo Bruno, Ray Romano ca Bill Bufalino, Bobby Cannavale ca Skinny Razor, iar Stephen Graham îi dă o culoare memorabilă lui Anthony „Tony Pro” Provenzano. Anna Paquin joacă rolul lui Peggy Sheeran la maturitate și, deși are foarte puține replici, prezența și privirea ei sunt oglinda morală a filmului.
Un Scorsese care nu-i mai admiră pe gangsteri
Opera lui Martin Scorsese e plină de gangsteri, iar odinioară filmele astea, să recunoaștem, erau puțin îndrăgostite de subiectul lor. Energia din Băieți buni, banii, puterea, strălucirea aveau farmec, chiar dacă la final venea căderea.
Irlandezul: Asasinul mafiei e, în schimb, un film de bătrânețe, în cel mai bun sens al cuvântului. Scorsese nu mai arată strălucirea, ci consecințele. Violența e rapidă, urâtă și aproape birocratică. Moartea nu e un punct culminant dramatic, ci încă o sarcină bifată pe listă. Răceala asta surprinde la început, apoi devine tot mai apăsătoare, și exact asta e intenția.
Regia e sigură pe ea și fără grabă. Scorsese nu se teme de scene lungi, de tăceri, de discuții aparent fără importanță. Celor răbdători, tocmai momentele astea le dau cel mai mult.
Ce funcționează și ce te pune la încercare
Ce mi se pare că funcționează excelent:
- Jocul de ansamblu: rar vezi atâtea legende jucând atât de disciplinat, atente una la alta.
- Tonul: filmul se întunecă treptat, iar ultima parte lovește foarte puternic emoțional.
- Umorul: râzi surprinzător de mult, mai ales în scenele cu Pacino și cu actorii secundari. Un umor sec, acru, dar care merge.
- Fundalul istoric: împletirea dintre mafie și politică e captivantă și redată credibil.
Și ce te poate pune la încercare:
- Durata: 209 minute, adică aproape trei ore și jumătate. N-ai cum s-o înfrumusețezi: prima oră e mai lentă și câteva scene puteau fi scurtate liniștit.
- Întinerirea digitală: actorii își joacă personajele de-a lungul mai multor vârste, iar versiunile tinere nu conving întotdeauna. Fața e tânără, dar mișcările trădează adesea vârsta. Pe mine, după o vreme, nu m-a mai deranjat, dar la început m-a scos din poveste.
- Ritmul: cine așteaptă avântul din Băieți buni va fi dezamăgit. E alt film, cu altă atmosferă.
Prețul păcatului, pe care nimeni nu-l plătește în locul tău
Pentru mine, adevărata temă a filmului nu e mafia și nici dispariția lui Hoffa. E singurătatea. Ce devine un om care o viață întreagă a executat ordine, a fost loial oamenilor greșiți și, între timp, i-a pierdut pe cei care ar fi contat cu adevărat.
De aceea e importantă și Peggy: privirea fiicei îl urmărește pe Frank toată viața și îl judecă chiar și atunci când nu scoate un cuvânt. Puține filme cu gangsteri au curajul să privească atât de direct golul pe care îl lasă în urmă lumea loialității și a violenței.
Ultima parte e tăcută, dureroasă și profund omenească. Nu spun mai mult, dar cred că e cea mai puternică parte a filmului și dă sens, retroactiv, chiar și minutelor mai lente.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care iubesc dramele lente, centrate pe personaje, pentru fanii lui Scorsese și pentru oricine e curios să vadă ultimul mare dans comun al lui De Niro, Pacino și Pesci.
- Mai bine sari peste, dacă: Pentru cine vrea un film cu gangsteri alert și plin de acțiune sau rezistă greu trei ore și jumătate pe scaun, filmul ăsta va fi o provocare serioasă.
Dacă îți place, vezi și: Băieți buni (1990), Casino (1995), Nașul (1972), A fost odată în America (1984), Infiltrații (2006)
Întrebări frecvente
Despre ce este Irlandezul: Asasinul mafiei?
Prin ochii lui Frank Sheeran, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial devenit om de încredere și ucigaș plătit al crimei organizate, filmul prezintă lumea mafiei din America postbelică și dispariția misterioasă a liderului sindical Jimmy Hoffa.
Cât durează Irlandezul: Asasinul mafiei?
Filmul durează 209 minute, adică aproape trei ore și jumătate.
Cine a regizat Irlandezul: Asasinul mafiei?
Filmul este regizat de Martin Scorsese.
Cine joacă în Irlandezul: Asasinul mafiei?
În rolurile principale apar Robert De Niro (Frank Sheeran), Al Pacino (Jimmy Hoffa) și Joe Pesci (Russell Bufalino), alături de Harvey Keitel, Ray Romano, Bobby Cannavale, Anna Paquin și Stephen Graham.
Merită să-i dedici o seară întreagă filmului Irlandezul: Asasinul mafiei?
Da, dar numai dacă i-o dedici cu adevărat. Nu poți să-l urmărești cu un ochi, cu telefonul în mână, pentru că atunci vei vedea doar un film cu mafioți lung și lent. Dacă în schimb te așezi, închizi tot și îl lași pe Scorsese să povestească în ritmul lui, primești un film care îți rămâne în minte zile întregi.
Nu e cel mai distractiv film cu gangsteri pe care l-am văzut, dar e unul dintre cele mai sincere. Un regizor și trei giganți ai actoriei privesc împreună înapoi spre genul pe care chiar ei l-au făcut legendar și nu le place ce văd. Asta îl face special: nu sărbătorește, ci își face socotelile. Pentru mine e obligatoriu pentru oricine iubește filmul cu adevărat.