Kinoster
RO ▾

Recenzie

Rocky Balboa recenzie: bătrânul leu urcă încă o dată în ring

Filme americaneDrameFilme de acțiuneFilme sportiveContinuări

Vine un moment în care o legendă fie se retrage cu demnitate, fie mai demonstrează o dată de ce a devenit legendă. În 2006, Sylvester Stallone a ales a doua variantă, iar rezultatul s-a numit Rocky Balboa: un film liniștit, melancolic și totuși unul la care te trezești strângând pumnii. Cine a râs când a aflat că Stallone, aproape de 60 de ani, își pune din nou mănușile, probabil nu a văzut încă filmul ăsta.

7,7/10
Notă
Rocky Balboa este un rămas-bun demn și plin de suflet pentru un personaj iconic, mult mai degrabă o dramă despre singurătate și îmbătrânire decât un film de box.
Poveste
7
Interpretare
8
Regie
7
Imagine
7
Muzică și sunet
8
Emoție
9

Nota finală este media celor șase criterii.

Date despre film

RegiaSylvester Stallone
DistribuțiaSylvester Stallone, Burt Young, Antonio Tarver, Geraldine Hughes, Milo Ventimiglia, Tony Burton
GenDrame, Filme de acțiune
Durata102 min
ȚaraFilme americane

Despre ce este Rocky Balboa, fără spoilere?

Rocky Balboa nu mai este tânărul boxer flămând pe care odinioară îl striga pe nume toată Philadelphia. Acum are un mic restaurant, unde le povestește clienților cu plăcere despre meciurile de altădată, dar el însuși se gândește rar la glorie. Trăiește singur, și-a îngropat soția cu ani în urmă, iar relația cu fiul lui nu e tocmai bună. Un om care trăiește mai mult din amintiri decât din planuri.

Apoi apare o ocazie. Trecut de cincizeci de ani, singur și fără bani, Rocky iese din nou în lumina reflectoarelor și îl provoacă pe campionul mondial en titre la categoria grea, Mason "The Line" Dixon. Are vreo șansă? Filmul o spune direct: bineînțeles că nu. Și bineînțeles că Rocky încearcă oricum, cu ajutorul fiului său. Asta e premisa și, sincer, e suficientă. Filmele Rocky n-au fost niciodată celebre pentru intrigi complicate, ci pentru felul în care spun o poveste umană simplă, astfel încât și spectatorul de pe canapea ridică pumnul.

Stallone, care în sfârșit se joacă din nou pe sine

Sylvester Stallone are aici mai multe pălării: el a scris personajul, el regizează filmul și tot el îl joacă pe Rocky. Un asemenea control de autor alunecă adesea într-un proiect de vanitate, dar aici se întâmplă cu totul altceva. Stallone înțelege perfect cine e omul ăsta și nu încearcă să-l prezinte ca pe un erou. Rocky e stângaci, puțin timid, sentimental și are în el o tristețe care te face să nu poți să nu-l iubești.

Jocul lui Stallone e reținut, aproape fragil. În locul icoanei de acțiune din First Blood și din anii '80, vedem un bărbat îmbătrânit, care știe că timpul a trecut pe lângă el și nu prea știe ce să facă cu cel rămas. E acel Stallone pe care îl primim rar și a cărui existență a surprins mulți critici. Și pe mine.

Fețe vechi și noi în colțul ringului

Dintre actorii secundari, Burt Young, în rolul lui Paulie Pennino, aduce din nou cumnatul ursuz, simpatic și puțin jalnic fără de care universul Rocky n-ar exista. Relația dintre ei doi e unul dintre straturile cele mai umane ale filmului: doi bărbați care îmbătrânesc, legați de aceeași pierdere.

Milo Ventimiglia îl interpretează pe fiul lui Rocky, Robert Balboa Jr., iar conflictul dintre tată și fiu formează coloana vertebrală emoțională a filmului. Ventimiglia îl redă bine pe tânărul care încearcă să-și construiască propria viață în umbra unui tată legendar, iar tensiunea asta e reală, nu doar un accesoriu de scenariu. Geraldine Hughes, în rolul lui Marie, e o prezență discretă și caldă, iar Tony Burton, ca Tony 'Duke' Evers, aduce acea asprime de antrenor care dă greutate scenelor de pregătire.

Adversarul, Mason "The Line" Dixon, e jucat de Antonio Tarver, complet credibil în ring. Nu e cel mai nuanțat personaj, dar într-un film Rocky asta e aproape o regulă a genului: adversarul întruchipează provocarea, nu are o dramă proprie.

Ce funcționează cu adevărat: liniștea dinaintea meciului

Cea mai mare surpriză a lui Rocky Balboa este că cea mai mare parte a filmului nu se petrece în ring. Stallone îi dă personajului timp să se plimbe pe străzile din Philadelphia, să stea de vorbă, să-și amintească, să jelească. Scenele astea sunt lente, uneori chiar prea sentimentale, dar tocmai de aceea meciul de la final lovește atât de tare. Nu ținem cu un boxer, ci cu un om pe care l-am cunoscut între timp.

Iar tema iconică a lui Bill Conti pur și simplu stă acolo, în film, și când pornește, nu există spectator cinic care să nu simtă ceva.

Unde doare puțin: clișeele nu pot fi scoase din ring

Să nu ne amăgim: Rocky Balboa e un film foarte previzibil. Cine a mai văzut o dramă sportivă știe exact ce suișuri și coborâșuri urmează, iar filmul nici nu încearcă să schimbe ceva. Dialogurile spun uneori cu voce tare ce imaginile spuseseră deja, iar unele scene par mai degrabă discursuri motivaționale decât dramă.

Nici partea de mijloc nu se ține foarte bine: în prima oră filmul mai zăbovește fără direcție, iar cine așteaptă acțiune poate deveni nerăbdător. Dar, sincer, cine merge la un film Rocky nu o face pentru surprize. O face pentru sentimentul pe care filmul ăsta ți-l dă, pe deplin, la final.

Cui îl recomandăm?

Dacă îți place, vezi și: Rocky (1976), Creed (2015), The Wrestler (2008), Million Dollar Baby (2004), The Fighter (2010)

Întrebări frecvente

Despre ce este Rocky Balboa?

Rocky Balboa, trecut de cincizeci de ani și singur, are un restaurant în Philadelphia. Când i se ivește o ocazie, urcă din nou în ring și îl provoacă pe campionul mondial la categoria grea, Mason "The Line" Dixon.

Cât durează Rocky Balboa?

Filmul are 102 minute.

Când a apărut Rocky Balboa?

Premiera filmului a avut loc pe 20 decembrie 2006.

Cine a regizat Rocky Balboa?

Filmul a fost regizat de Sylvester Stallone, care joacă și rolul principal, pe Rocky Balboa.

Cine îl joacă pe fiul lui Rocky?

Pe Robert Balboa Jr. îl interpretează Milo Ventimiglia.

Merită să-ți mai pui o dată mănușile alături de Rocky?

Da, și nu doar din nostalgie. Rocky Balboa nu e cel mai bun film al seriei, primul rămâne de neatins, dar e cel mai matur și mai sincer. Stallone nu încearcă să revândă gloria de altădată, ci arată ce rămâne dintr-un om când aplauzele se sting. Un film previzibil, uneori cam siropos, dar făcut din suflet, care la final nimerește exact unde trebuie. Dacă într-o seară ploioasă cauți ceva care să te facă să crezi puțin mai mult în tine, greu găsești o alegere mai bună.

Notă: 7,7/10 · Poveste 7 · Interpretare 8 · Regie 7 · Imagine 7 · Muzică și sunet 8 · Emoție 9