Cartea Junglei, recenzie: Jon Favreau aduce la viață jungla lui Kipling
Există momentul acela în care o poveste din copilărie te prinde din nou și, brusc, te simți ca un copil de șapte ani în sala de cinema. Cartea Junglei, regizat de Jon Favreau în 2016, e exact așa: cunoscut, dar surprinzător de întunecat și fascinant. Clasicul lui Kipling nu mai e aici o comedie animată, ci o junglă adevărată, vie, care pulsează și care te poate ucide.
Un film-poveste spectaculos, emoționant și pe alocuri de-a dreptul înfricoșător, în care distribuția vocală aduce aproape mai mult decât orice copac digital.
Date despre film
| Original | The Jungle Book |
|---|---|
| Premiera în România | 15.4.2016 |
| Regia | Jon Favreau |
| Distribuția | Neel Sethi, Bill Murray, Ben Kingsley, Idris Elba, Scarlett Johansson, Christopher Walken |
| Gen | Filme de aventură, Filme de familie, Filme fantasy |
| Durata | 106 min |
| Clasificare | 12 |
| Țara | Filme americane |
Despre ce e vorba? Un pui de om printre lupi
Oricine a fost vreodată copil știe cam la ce să se aștepte. Un băiat orfan, Mowgli, crește în adâncul junglei, iar cei care îl cresc nu sunt oricine: lupii îl primesc în haită, înțeleapta panteră neagră Bagheera veghează asupra lui, iar mai târziu ursul Baloo, cu filozofia lui comodă despre viață, încearcă să-l îndrume prin hățișurile existenței. Sună idilic, numai că jungla nu e loc de joacă.
Tigrul Shere Khan își ascute de multă vreme colții pentru puiul de om, iar pericolele nu se opresc aici. Mai e și Kaa, șarpele a cărui privire hipnotică seamănă mai degrabă a capcană decât a îmbrățișare, și regele maimuțelor, King Louie, care, ca să o spunem delicat, nu e tocmai cel mai bun prieten al omului. Liniile mari ale filmului sunt deci cunoscute, povestea lui Rudyard Kipling nu mai are nevoie de prezentări. Întrebarea nu e ce se întâmplă, ci cum o spune Favreau, iar aici chiar ai ce lăuda.
Nu intru în spoilere, dar vă spun atât: cine își amintește doar de cântecele vesele va fi surprins de câtă tensiune și câtă miză are această versiune.
Neel Sethi și vocile care dau viață sălbăticiei
Să începem cu sarcina cea mai grea. Mowgli al lui Neel Sethi e practic singurul personaj în carne și oase într-o lume construită digital, iar pentru un actor copil asta e o povară uriașă. Joacă alături de parteneri care pe platou nici nu existau așa cum îi vedem noi pe ecran. Cu toate acestea, Sethi e credibil, plin de energie și are un farmec sălbatic care i se potrivește perfect unui băiat crescut de lupi. Uneori i se simte lipsa de experiență, dar eu nu i-aș reproșa asta.
Lista vocilor, în schimb, arată ca o echipă de vis schițată pe un șervețel:
- Bill Murray în rolul lui Baloo e pur și simplu o lovitură în plin. Ursul relaxat, leneș, dar cu o inimă imensă pare scris pentru el, iar umorul lui Murray, pe jumătate plictisit, valorează aici cât aurul.
- Ben Kingsley îi dă lui Bagheera demnitate, severitate și totuși multă grijă. Exact vocea de care are nevoie un astfel de mentor.
- Idris Elba face din Shere Khan una dintre cele mai mari arme ale filmului. Profund, calm și înfiorător, de fiecare dată când tigrul vorbește ni se strânge stomacul.
- Scarlett Johansson are ca Kaa o prezență scurtă, dar hipnotică, vocea ei te adoarme la propriu.
- Christopher Walken ca King Louie e exact cum îți imaginezi un rol de Walken: ciudat, imprevizibil și amuzant, dar cu amenințarea pândind în fundal.
Familia de lupi primește vocile lui Lupita Nyong'o (Raksha) și Giancarlo Esposito (Akela), iar deși au mai puțin timp pe ecran, amândoi dau greutate scenelor cu haita. Căldura maternă a lui Nyong'o rămâne cu tine în mod special.
Jon Favreau, magicianul imaginii
Mulți îl asociază pe Jon Favreau cu primele filme Iron Man și, într-adevăr, acolo a arătat deja cât de bine înțelege cinema-ul mare, cu buget serios, făcut pentru public. În Cartea Junglei face însă cu totul altceva: construiește o lume de basm căutând în același timp o credibilitate aproape de documentar.
Jungla din acest film trăiește. Lumina care se strecoară printre liane, noroiul, apa, blana și mișcările animalelor sunt atât de minuțioase încât după primele minute uiți că aproape nimic nu e real. Și asta contează enorm, pentru că magia nu mai ține de tehnică, ci de poveste. Favreau nu se laudă cu efectele, le pune în slujba filmului.
Regizorul jonglează abil între moștenirea clasică Disney și un ton mai serios, mai întunecat. Fanii vechiului film animat primesc câteva trimiteri simpatice, dar filmul nu vrea să fie o copie servilă. Mie asta mi-a plăcut foarte mult.
Ce te cucerește: o junglă pe care aproape o poți mirosi
Dacă ar fi să scot în evidență un singur lucru, acela ar fi universul vizual. Nu exagerez când spun că filmul e o piatră de hotar pentru animalele create digital. Fețele lor sunt expresive, dar nu umanizate ca în desene animate, iar mișcările au greutate reală. Când apare Shere Khan, vezi cu adevărat un prădător, nu o jucărie de pluș care vorbește.
Atmosfera e și ea excelentă. Filmul lasă adesea scenele să respire, iar în momentele acestea de liniște simți cu adevărat cât de imensă și de străină e lumea asta pentru un băiețel. Umorul nu se pierde nici el: scenele dintre Baloo și Mowgli sunt inima filmului, răspândesc o căldură ușoară care echilibrează părțile mai întunecate.
Muzica și designul sonor sunt la fel de puternice. Zgomotele junglei, mârâiturile, foșnetul frunzelor adaugă mult experienței, iar melodiile nostalgice sunt exact unde trebuie.
Unde se poticnește: prea cunoscut, uneori prea înfricoșător
Totuși, nu totul e perfect. Fiind adaptarea unei povești foarte cunoscute, filmul are puține surprize reale. Cine știe filmul animat clasic sau cartea lui Kipling va ghici aproape mereu încotro merge acțiunea. Nu e neapărat o problemă, dar dramaturgia devine pe alocuri previzibilă.
Cealaltă chestiune e tonul. Shere Khan chiar e înfricoșător și există scene care pot fi prea intense pentru copiii mai mici. Cine se așteaptă la un film de familie lejer, cu cântece, poate avea o surpriză. Eu văd asta mai degrabă ca pe o calitate, dar ca părinte merită să ții cont.
În fine, momentele muzicale ies uneori puțin din lumea altfel realistă a filmului. Sunt drăguțe și nostalgice, dar lângă tonul mai serios par un pic ciudate.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru oricine a iubit povestea clasică și e curios cum poate fi îmbinată tehnologia vizuală cu emoții adevărate. Excelent atât pentru adolescenți, cât și pentru adulți, și o alegere foarte bună pentru o seară în familie cu copii mai mari.
- Mai bine sari peste, dacă: Nu e recomandat copiilor foarte mici sau celor care se sperie ușor, din cauza scenelor înfricoșătoare. Cine caută ceva complet nou și imprevizibil poate fi dezamăgit de povestea binecunoscută.
Dacă îți place, vezi și: Cartea junglei (1967), Regele Leu (2019), Viața lui Pi (2012), Regele Leu (1994)
Întrebări frecvente
Când a avut premiera Cartea Junglei în România?
Filmul a avut premiera în cinematografele din România pe 15 aprilie 2016.
Cât durează Cartea Junglei?
Filmul durează 106 minute.
Cine a regizat Cartea Junglei?
Filmul a fost regizat de Jon Favreau.
Cine îl joacă pe Mowgli și cine sunt vocile personajelor?
Pe Mowgli îl joacă Neel Sethi. Bill Murray îi dă vocea lui Baloo, Ben Kingsley lui Bagheera, Idris Elba lui Shere Khan, Scarlett Johansson lui Kaa, Christopher Walken lui King Louie, Lupita Nyong'o Rakshei, iar Giancarlo Esposito lui Akela.
Despre ce este Cartea Junglei?
Un băiat orfan, Mowgli, crește în junglă printre lupi, ajutat de Bagheera și Baloo, în timp ce tigrul Shere Khan vrea să-l ucidă.
Merită să te întorci și azi în junglă?
Absolut. La ani buni după premieră, filmul rezistă fără probleme, imaginea nu s-a învechit deloc, iar Baloo al lui Bill Murray și Shere Khan al lui Idris Elba încă îți fac pielea de găină, fiecare din alt motiv. Jon Favreau nu a rescris povestea lui Kipling, ci a spus-o din nou cu respect și a demonstrat că și un clasic poate primi o piele nouă. Puțin previzibil, puțin înfricoșător, dar făcut cu foarte multă inimă. Pentru mine e o seară de film în familie pe care o recomand fără ezitare, dacă cei mici sunt destul de mari pentru ea.