Frumoasa și Bestia, recenzie: ajunge magia pentru un remake cu actori?
Există un fel de nostalgie care te face să zâmbești și să fii bănuitor în același timp, iar filmul lui Bill Condon din 2017 stârnește exact acest amestec. Varianta cu actori a poveștii Frumoasa și Bestia a sosit cu un buget uriaș, un castel strălucitor și Emma Watson, ca să ne spună încă o dată basmul pe care îl știm pe de rost. Rămâne o singură întrebare: avem nevoie de aceeași poveste, doar mai scumpă?
O repovestire somptuoasă, ușor de îndrăgit și pe alocuri prea precaută, care datorează cel mai mult distribuției și spectacolului vizual.
Date despre film
| Original | Beauty and the Beast |
|---|---|
| Premiera în România | 17.3.2017 |
| Regia | Bill Condon |
| Distribuția | Emma Watson, Dan Stevens, Luke Evans, Josh Gad, Kevin Kline, Hattie Morahan |
| Gen | Filme de familie, Filme fantasy, Filme romantice |
| Durata | 129 min |
| Clasificare | 12 |
| Țara | Filme americane |
Aceeași poveste, în haine noi
Povestea nu mai are nevoie de prezentări, dar pe scurt: Belle, o tânără isteață, frumoasă și surprinzător de independentă pentru lumea în care trăiește, ajunge în castelul unei bestii, unde e ținută prizonieră. Își învinge încet temerile, se împrietenește cu servitorii fermecați ai castelului și ajunge, cu timpul, să vadă dincolo de chipul înfricoșător prințul blând și sensibil.
Asta e schița și, sincer, nici nu trebuie să știi mai mult. E genul de basm a cărui forță stă tocmai în familiaritate: nu mergi la el ca să fii surprins, ci ca să îl retrăiești. Filmul știe asta foarte bine, așa că nu încearcă nicio revoluție. Preferă să restaureze cu grijă și respect, ca un curator de muzeu care pune un tablou vechi într-o ramă nouă.
Aici se află și cea mai mare calitate, și cea mai mare limită a lui. Cine vrea să primească exact ce își amintește de pe marele ecran va pleca fericit. Cine spera la o reinterpretare mai îndrăzneață va simți că cele 129 de minute seamănă uneori mai mult a repetiție decât a renaștere.
Emma Watson și prințesa șoarece de bibliotecă
Alegerea Emmei Watson pentru rolul lui Belle a fost aproape prea evidentă. După Hermione din seria Harry Potter, cine altcineva ar fi putut juca mai credibil fata care preferă cărțile curtării celui mai chipeș flăcău din sat? Watson aduce inteligența și încăpățânarea personajului, iar în privirea ei se citesc curiozitatea și sfidarea.
Partea mai nesigură este cântatul. Nu e rău, dar se simte că nu e actriță de musical, iar în marile numere muzicale vocea ei e mai degrabă plăcută decât memorabilă. Cu toate acestea, prezența ei e solidă și își ține bine locul de centru emoțional al filmului. Nu va rămâne un rol iconic, dar e o Belle demnă.
Dan Stevens are o misiune mai grea în pielea Bestiei: personajul e în mare parte digital, așa că actorul trebuie să lucreze cu vocea și cu privirea. Se descurcă surprinzător de bine, sub morocănoșenia Bestiei se simte rana, iar relația care se dezgheață încet între cei doi are greutate. Totuși, chipul digital îl ține uneori la distanță și sunt momente în care îți lipsește o prezență reală, palpabilă.
Gaston și LeFou, armele secrete ale filmului
Dacă cineva se potrivește perfect în acest film, acela e Luke Evans. Gastonul lui e îngâmfat, narcisist, ridicol și înfricoșător deopotrivă, exact cum trebuie. Evans se bucură vizibil de fiecare clipă, iar agresivitatea care se ghicește sub vanitatea lui aduce o tensiune reală. Nu e o caricatură, ci un tip uman cât se poate de recognoscibil: eroul satului, celebrat de toți, care nu poate accepta niciun refuz.
Alături de el, Josh Gad în rolul lui LeFou duce o bună parte din umorul filmului. Talentul lui comic e cunoscut, l-a dovedit și ca Olaf din Regatul de gheață, iar aici simte perfect ritmul. Scenele perechii Gaston și LeFou sunt printre cele mai savuroase din film, pline de energie și distracție.
O bucurie aparte este Kevin Kline în rolul lui Maurice, tatăl lui Belle. Kline joacă reținut și cald, iar din puținele lui scene scoate acea iubire tăcută care face credibilă relația dintre Belle și tatăl ei. Printre rolurile secundare, Hattie Morahan primește o sarcină dublă: este atât Agathe, cât și Vrăjitoarea.
Castelul lui Bill Condon: fast în fiecare colț
Bill Condon nu e străin de filmele muzicale. Ca regizor al lui Dreamgirls, a demonstrat deja că știe să pună în scenă numere ample. Experiența se vede: coregrafiile, decorurile și mișcările de cameră sunt sigure pe ele, iar marile scene sunt cu adevărat spectaculoase.
Partea vizuală e unul dintre cele mai mari atuuri ale filmului. Castelul e luxos, întunecat și totuși primitor, satul e colorat și plin de viață, iar costumele sunt superbe. Servitorii transformați în obiecte sunt impresionanți tehnic, deși și aici apare o întrebare: în locul figurilor rotunde și expresive din desenul animat, sfeșnicele și ceasurile cu aspect mai realist sunt uneori mai greu de îndrăgit. E o chestiune de gust, dar pentru mine o parte din magie s-a pierdut aici.
Principalul defect al regiei este prudența. Condon n-a vrut, evident, să se atingă de ce funcționa deja, așa că filmul urmează originalul de foarte multe ori aproape scenă cu scenă. E o alegere sigură, dar rareori surprinzătoare.
Muzica funcționează și acum
Cântecele sunt coloana vertebrală a filmului și, din fericire, sună la fel de bine și astăzi. Melodiile clasice primesc orchestrații noi, iar marile numere de ansamblu oferă o adevărată experiență de cinema. În cele mai bune momente chiar uiți că te uiți la un remake și te lași pur și simplu purtat de val.
Sunetul e bogat, acompaniamentul orchestral grandios, iar filmul e cel mai puternic atunci când muzica îl duce înainte. Pasajele mai liniștite, fără cântec, se lungesc însă uneori, iar durata de 129 de minute se simte mai mare decât ar cere povestea.
Unde se termină magia?
Cea mai mare problemă a filmului e că nu își asumă aproape niciun risc. Totul e frumos, totul e îngrijit, totul e la locul lui, dar rareori simți că autorii au ceva propriu de spus despre basm. Un remake are sens cu adevărat atunci când adaugă ceva, însă această versiune mai degrabă lustruiește originalul.
Celălalt punct slab e tensiunea dintre personajele digitale și actorii în carne și oase. Bestia și locuitorii castelului sunt în regulă din punct de vedere tehnic, dar nu reușesc mereu să transmită aceeași căldură ca predecesorii lor desenați. Din cauza asta, filmul pare cu o treaptă mai distant emoțional decât ar trebui.
Nimic din toate acestea nu îl face un film prost. Înseamnă doar că e un film bun, care ar fi putut fi excelent dacă ar fi avut curajul să fie puțin mai îndrăzneț.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care iubesc basmele clasice, filmele muzicale spectaculoase și o doză bună de nostalgie. Este și o alegere ideală pentru o seară în familie, cu copii mai mari.
- Mai bine sari peste, dacă: Pentru cei care așteaptă o interpretare curajoasă și proaspătă a unei povești bine cunoscute sau care pur și simplu nu suportă formatul de musical, filmul are prea puține noutăți.
Dacă îți place, vezi și: Cenușăreasa (2015), Regele Leu (2019), Aladdin (2019), Mica sirenă (2023), Maleficent (2014)
Întrebări frecvente
Când a avut premiera în România varianta cu actori a filmului Frumoasa și Bestia?
Filmul a intrat în cinematografele din România pe 17 martie 2017.
Cât durează Frumoasa și Bestia?
Filmul durează 129 de minute.
Cine a regizat Frumoasa și Bestia?
Filmul a fost regizat de Bill Condon.
Cine joacă rolurile principale?
Belle este interpretată de Emma Watson, iar Bestia de Dan Stevens. Luke Evans îl joacă pe Gaston, Josh Gad pe LeFou, iar Kevin Kline pe Maurice.
Despre ce este Frumoasa și Bestia?
Belle, o tânără isteață și independentă, este ținută prizonieră de o bestie în castelul acesteia. Se împrietenește cu servitorii fermecați ai castelului și ajunge, în cele din urmă, să vadă prințul blând ascuns sub înfățișarea înfricoșătoare a Bestiei.
Merită să te întorci în castelul Bestiei?
Da, dar fără să aștepți minuni. Versiunea din 2017 a filmului Frumoasa și Bestia este un film de familie frumos, plăcut și bine făcut, ale cărui mari calități sunt imaginea, cântecele și câțiva actori secundari excelenți, în frunte cu Gastonul savuros al lui Luke Evans. Emma Watson și Dan Stevens duc onorabil firul romantic, iar Bill Condon orchestrează cu mână sigură marile scene.
Ce lipsește este curajul. Filmul e mai degrabă un omagiu decât o regândire, iar cine s-a îndrăgostit cândva de această poveste nu va fi dezamăgit nici aici, dar probabil nici nu va uita desenul animat din cauza lui. Pentru o duminică ploioasă, cu o cană bună de ceai și cu familia alături, însă, greu ai găsi ceva mai potrivit.