Legenda lui Tarzan, recenzie: când stăpânul junglei poartă costum și abia așteaptă să scape din el
Tarzan nu începe în copaci, ci într-un salon londonez, la cravată, și asta e cea mai bună idee a filmului. David Yates n-a vrut să mai spună a suta oară povestea originilor, ci să arate ce se întâmplă când sălbaticul a devenit de mult gentleman, iar trecutul vine să-l ia înapoi. Cât de bine i-a ieșit, vom vedea pe larg.
Un film de aventură frumos, ambițios și pe alocuri impresionant, care pornește cu idei mai bune decât cele cu care ajunge la final, dar care merită din plin o seară ploioasă.
Date despre film
| Original | The Legend of Tarzan |
|---|---|
| Premiera în România | 1.7.2016 |
| Regia | David Yates |
| Distribuția | Alexander Skarsgård, Christoph Waltz, Samuel L. Jackson, Margot Robbie, Djimon Hounsou, Jim Broadbent |
| Gen | Filme fantasy, Filme de acțiune, Filme de aventură |
| Durata | 110 min |
| Clasificare | 12 |
| Țara | Filme canadiene, Filme britanice, Filme americane |
Despre ce e vorba? Sub frac, sălbăticia e tot acolo
John Clayton este un cetățean elegant și bine educat al Angliei victoriene. Cel puțin asta e aparența de un deceniu încoace. Toată lumea crede că sălbaticul din el a dispărut definitiv, până când primește vești: în fostul său cămin, Congo, se petrec lucruri urâte. O exploatare minieră acaparează fără milă teritorii noi și ajunge să-i amenințe chiar și pe vechii lui prieteni.
Clayton se întoarce și pornește la luptă cu forța distructivă a civilizației. Între timp, încet, strat cu strat, redevine cel care s-a născut. Pe măsură ce hainele i se destramă de pe trup, redevine Tarzan, stăpânul junglei, aliatul sălbăticiei. Asta e premisa, și nici nu merită să știi mai mult dinainte.
Ideea de bază îmi place foarte mult. Mitul lui Tarzan îl cunoaște toată lumea: balansul pe liane, strigătul, Jane, maimuțele. Cineaștii le-au tocit de-a lungul ultimului secol. Aici primim în schimb un erou care și-a trăit deja legenda și acum e nevoit s-o îmbrace din nou, fie că vrea, fie că nu. Acest punct de plecare mai matur și mai melancolic dă cele mai interesante momente ale filmului.
Skarsgård, colosul tăcut
Alexander Skarsgård este, fizic vorbind, alegerea perfectă pentru John Clayton, adică Tarzan, și nimeni nu poate contesta asta. Înalt, uscățiv, are în mișcări o răbdare aproape animalică și, mai important, te face să crezi că omul ăsta suferă în propria piele civilizată. Joacă cu puține cuvinte și se bazează mult pe privire.
Problema e mai degrabă că scenariul nu-i dă adesea destul material. Un Tarzan interiorizat și reținut sună bine ca idee, dar uneori personajul e atât de tăcut încât spectatorul trebuie să ghicească singur ce se petrece în el. Cu toate astea, nu el e veriga slabă; în scenele fizice ample e chiar foarte convingător.
Jane, Williams și căpitanul malefic
Margot Robbie, în rolul lui Jane Porter, aduce mult mai mult foc decât cere rolul pe hârtie. Nu e domnișoara care țipă și așteaptă să fie salvată, cum ne-au obișnuit filmele vechi, ci are umor și coloană vertebrală. Păcat că povestea o împinge totuși, din când în când, înapoi în clișeul femeii la ananghie, pentru că Robbie era limpede în stare de mai mult.
Samuel L. Jackson, ca George Washington Williams, e în același timp inima filmului și sursa lui de umor. El e cel care reacționează din afară la nebunia junglei, și puțini știu mai bine ca el să dezamorseze o scenă tensionată cu o replică pusă la momentul potrivit. Cuplul pe care îl formează cu Skarsgård funcționează surprinzător de bine și dă aventurii aproape un aer de buddy movie.
Christoph Waltz, în rolul căpitanului Leon Rom, livrează exact ce așteptăm de la el: un răufăcător politicos, calculat, înfricoșător de calm. Și tocmai asta e problema. Din Inglourious Basterds încoace, Waltz rejoacă figura asta în diverse costume, iar aici nu adaugă nimic surprinzător. Profesionist, plăcut de urmărit, dar ușor de uitat. Djimon Hounsou, ca șeful de trib Mbonga, are o prezență puternică, iar Jim Broadbent, în rolul prim-ministrului, e o pată de culoare scurtă și simpatică.
David Yates și greutatea seriozității
Pe David Yates cei mai mulți îl știu de la ultimele patru filme Harry Potter, iar amprenta lui se simte și aici: o paletă de culori mai rece, un ton grav, imagini ample, dar controlate. Yates nu e omul aventurilor vesele, ci al nuanțelor mai întunecate, iar Legenda lui Tarzan a ieșit tot așa.
Asta e deopotrivă o calitate și un defect. O calitate, pentru că filmul nu vrea să fie un produs nostalgic și naiv, ci are curajul să aducă în fundal teme serioase, precum exploatarea colonială. Un defect, pentru că lejeritatea, avântul și bucuria dezinvoltă de care are nevoie un film de aventură lipsesc adesea. Sunt momente în care filmul pare că își dorește atât de mult să fie important încât uită să te distreze.
Și structura e cam fragmentată. Flashback-urile din trecutul lui Tarzan sunt frumoase, dar uneori opresc povestea din prezent, iar cele 110 minute par pe alocuri mai lungi.
Imagine: junglă spectaculoasă, animale de cauciuc
Vizual, filmul lasă impresii amestecate. Peisajele, pădurile învăluite în ceață, râurile și scenele de masă uriașe sunt spectaculoase și au o măreție reală. Când Tarzan aleargă în sfârșit liber printre copaci, filmul prinde cu adevărat acel sentiment străvechi de libertate pentru care iubim personajul.
Animalele generate pe calculator nu convin însă mereu. Gorilele și celelalte fiare sunt uneori impresionante, alteori se vede că sunt făcute din pixeli, iar într-un film în care legătura cu natura e esențială, asta doare mai tare decât într-un film cu supereroi. Muzica și sonorul sunt în schimb puternice: zgomotele junglei, tobele și orchestra construiesc bine tensiunea.
Ce funcționează și ce nu
- Funcționează: punctul de plecare mai matur, care ocolește povestea originilor.
- Funcționează: energia lui Samuel L. Jackson și a lui Margot Robbie.
- Funcționează: marile scene de acțiune, dezlănțuite, printre copaci.
- Nu funcționează: răufăcătorul jucat din rutină de Christoph Waltz.
- Nu funcționează: ritmul pe alocuri prea sumbru și greoi.
- Nu funcționează: calitatea inegală a animalelor CGI.
Până la urmă balanța înclină spre partea pozitivă, dar doar puțin. E un film de aventură onest și ambițios, în care exista și potențialul unui film excelent.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Pentru cei care iubesc filmele clasice de aventură, dar își doresc o abordare mai serioasă și mai întunecată, și pentru fanii lui Skarsgård sau ai lui Margot Robbie.
- Mai bine sari peste, dacă: Cine așteaptă un Tarzan lejer și vesel, de familie, va fi dezamăgit, iar tonul sumbru și violența îl fac nepotrivit pentru copiii mici.
Dacă îți place, vezi și: Tarzan (1999), Greystoke: The Legend of Tarzan, Lord of the Apes (1984), Cartea junglei (2016), The Lost City of Z (2016), Mumia (1999)
Întrebări frecvente
Când a avut premiera Legenda lui Tarzan în România?
Filmul a intrat în cinematografele din România pe 1 iulie 2016.
Cât durează Legenda lui Tarzan?
Filmul durează 110 minute.
Cine a regizat Legenda lui Tarzan?
Filmul a fost regizat de David Yates.
Cine îi joacă pe Tarzan și pe Jane?
Pe John Clayton, adică Tarzan, îl joacă Alexander Skarsgård, iar pe Jane Porter, Margot Robbie. Principalul răufăcător, căpitanul Leon Rom, este interpretat de Christoph Waltz.
Despre ce este Legenda lui Tarzan?
John Clayton, care duce o viață civilizată în Anglia, află că în fostul său cămin, Congo, o exploatare minieră nemiloasă se extinde și îi amenință prietenii, așa că se întoarce și redevine Tarzan.
Merită și azi să te avânți pe liane alături de acest Tarzan?
Da, dar cu așteptări moderate. Legenda lui Tarzan n-a devenit clasicul modern pe care distribuția și ideea de pornire te lăsau să-l speri, dar nici pe departe nu e eșecul pe care unii l-au anunțat. Skarsgård e credibil, Robbie și Jackson umplu ecranul de viață, iar unele scene redau cu adevărat farmecul stăpânului junglei. Dacă vrei o aventură spectaculoasă, cu un ton mai serios, într-o seară leneșă, filmul te servește onorabil. Doar nu te aștepta să-ți rămână în minte ca marile filme de aventură. De la mine primește un 7 binevoitor, dar ferm.