Pinocchio recenzie: păpușa de lemn care, după mai bine de opt decenii, încă te face să plângi și să tresari
Unele povești te leagănă, altele te zguduie. Pinocchio le face pe amândouă și nu îți cere voie. Păpușa de lemn a celor de la Disney prinde viață într-o noapte înstelată, iar de acolo filmul construiește în jurul ei un adevărat parc de distracții moral, care îl lasă și pe spectatorul de azi cu gura căscată. L-am revăzut ca adult și trebuie să recunosc: e mult mai curajos, mai întunecat și mai frumos decât îmi aminteam.
Pinocchio nu e o piesă prăfuită de muzeu, ci o fabulă desenată superb și surprinzător de dură, care rămâne și azi unul dintre vârfurile operei Disney.
Date despre film
| Regia | Hamilton Luske, Ben Sharpsteen, T. Hee, Wilfred Jackson, Norman Ferguson, Jack Kinney, Bill Roberts |
|---|---|
| Distribuția | Dickie Jones, Cliff Edwards, Christian Rub, Evelyn Venable, Walter Catlett, Mel Blanc |
| Gen | Filme de animație, Filme pentru familie, Filme fantasy |
| Durata | 88 min |
| Țara | Filme americane |
Un meșter singuratic și o dorință care se împlinește
Premisa e atât de simplă încât seamănă cu un cântec de leagăn: Geppetto, un bătrân meșter de jucării singuratic, cioplește o marionetă pe care o botează Pinocchio. În noaptea minunilor, o zână suflă viață în lemn, iar micul om de lemn pornește spre marea aventură a oricărui copil: să devină un băiat adevărat, în carne și oase. Doar că magia nu ajunge. Trebuie să merite asta, prin curaj, loialitate și sinceritate.
Aici apare răsturnarea care împiedică filmul să fie o poveste glazurată cu zahăr: eroul e incredibil de naiv. Face o prostie după alta, iar filmul nu îndulcește nimic. Pinocchio se împiedică, are încredere în cine nu trebuie, ia decizii proaste, iar consecințele sunt uneori de-a dreptul înfricoșătoare. Tocmai asta face povestea autentică. Nu urmărim marșul triumfal al unui erou perfect, ci un copil care învață pe pielea lui ce e bine și ce e rău.
Nu dau spoilere, dar vă spun atât: cine cunoaște personajul doar din cărțile de povești sau din reclame va fi surprins cât de departe merge filmul ca să-l pună cu adevărat la încercare pe Pinocchio.
Jiminy Cricket, cea mai răbdătoare conștiință din lume
Dacă există un personaj care fură spectacolul, acela e Jiminy Cricket. Micul prieten înțelept se alătură lui Pinocchio ca să-l avertizeze, să-l îndrume și, de cele mai multe ori, să încerce degeaba. Vocea lui Cliff Edwards (în varianta originală) e atât de caldă, de amuzantă și de omenească încât greierașul ajunge practic inima filmului. El e cel cu care se identifică adultul din sală: vede necazul venind, încearcă să spună ceva și totuși rămâne alături, chiar și atunci când omulețul de lemn strică iar totul.
Îmi place enorm că Jiminy nu e un moralizator steril care le știe pe toate. Are vanitate, are oboseală, uneori se clatină și el, și tocmai de aceea e atât de drag. Pentru copii e prietenul, pentru părinți e puțin o oglindă: așa arată să încerci să crești pe cineva care tocmai acum nu vrea să te asculte.
Să nu-i uităm nici pe ceilalți. Geppetto al lui Christian Rub e atât de bun și de fragil încât îți intră la suflet din primele scene. Zâna Albastră a lui Evelyn Venable e eterică și liniștitoare. Iar Dickie Jones, ca voce a lui Pinocchio, prinde perfect tonul acela copilăros, curios și puțin zăpăcit, care face personajul enervant și emoționant în același timp.
Ticăloși de care încă mi se face pielea de găină
Una dintre cele mai mari forțe ale filmului e galeria de răufăcători. Walter Catlett îi dă vocea vicleanului și înfumuratului Honest John (pe numele întreg J. Worthington Foulfellow), întruchiparea ispitei: zâmbește, lingușește și între timp își numără deja câștigul. Lângă el e Gideon, al cărui sughiț e dat de nimeni altul decât Mel Blanc, legenda vocilor din animație, pe care cei mai mulți îl știu din personajele Looney Tunes ale studioului Warner.
Charles Judels apare în două roluri: e vocea lui Stromboli și a Vizitiului, iar ambele personaje sunt atât de amenințătoare încât spectatorii mai mici chiar pot tresări. Frankie Darro, în rolul lui Lampwick, tovarășul rău, aduce acea voce de adolescent dezinvolt și șmecher la care o păpușă naivă de lemn se uită, firește, cu admirație.
Ce îmi place cel mai mult: acești răi nu sunt caricaturi. Sperie pentru că sunt credibili. Sunt exact genul de adulți și de prieteni proști de care părinții își feresc mereu copiii, iar filmul arată asta cu o franchețe surprinzătoare.
Șapte regizori, o singură atmosferă: așa arată magia desenată de mână
Genericul sperie la prima vedere: Hamilton Luske, Ben Sharpsteen, T. Hee, Wilfred Jackson, Norman Ferguson, Jack Kinney și Bill Roberts apar toți ca regizori. Șapte nume pentru un film de 88 de minute? Așa funcționau primele filme Disney, diferitele secvențe erau conduse de regizori diferiți. Iar miracolul e că rezultatul nu e un film cârpit din bucăți. Pinocchio e unitar, curge firesc, iar atmosfera rămâne închegată de la început până la sfârșit.
Iar imaginea e pur și simplu fascinantă. Detaliile mărunte din atelierul lui Geppetto, ceasurile și jucăriile din lemn, jocul luminilor în noaptea înstelată: fiecare cadru pare un tablou. Pentru un ochi obișnuit cu animația digitală, netezită, sare în ochi câtă muncă de mână și câte detalii migăloase sunt aici. Nu e o exagerare să spui că Pinocchio e una dintre cele mai frumoase piese ale animației clasice.
Ritmul e, desigur, altul decât al unui film de familie de azi. Uneori zăbovește mai mult pe o scenă și lasă imaginea și muzica să lucreze. Eu m-am bucurat de asta, dar un copil obișnuit cu viteza s-ar putea să fie la început mai nerăbdător.
Unde te cucerește și unde poate fi totuși greu de digerat?
Să începem cu ce funcționează:
- Imaginea, care concurează și azi cu cele mai bune animații.
- Vocile și muzica, datorită cărora personajele trăiesc și respiră.
- Miza morală, care nu e doar vorbă goală: curajul, loialitatea și sinceritatea au aici un preț real.
- Jiminy Cricket, pe care e imposibil să nu-l iubești.
Și de ce nu primește de la mine nota maximă peste tot: povestea e pe alocuri episodică, sare din aventură în aventură, iar naivitatea eroului devine la un moment dat aproape enervantă. Sigur, asta e ideea, dar adultul își va pune din când în când mâinile în cap: „Pinocchio, serios acum?”. În plus, unele părți ale filmului chiar sunt întunecate și înfricoșătoare. Pentru cei mai mici, prezența unui părinte și o mică discuție după film sunt de-a dreptul recomandate.
Toate acestea sunt însă mai degrabă trăsături decât defecte. Pinocchio a fost făcut într-o vreme în care basmul mai îndrăznea să fie înfricoșător și cred că tocmai de aceea a rămas atât de adânc în memoria spectatorilor.
De ce merită să te așezi în fața lui și azi?
Pinocchio e pe bună dreptate considerat un clasic Walt Disney obligatoriu și sunt complet de acord. Nu e doar nostalgie. E la fel de actual să vorbim despre faptul că micii sunt înconjurați de ispite, că „prietenii” gălăgioși și atrăgători nu vor mereu binele și că minciuna are consecințe. Filmul spune toate acestea în timp ce te distrează, te face să râzi și, în anumite momente, te zguduie de-a binelea.
E perfect pentru o seară de film în familie, mai ales dacă și părintele stă activ alături. După aceea e o ocazie excelentă pentru o discuție bună: de ce a crezut Pinocchio oamenii răi? Ce ar fi trebuit să facă? Ce i-ar fi spus Jiminy Cricket? Puține filme îți pun în mână atât de firesc astfel de întrebări.
Ca adult merită revăzut și singur. Va fi altfel decât în copilărie: vei vedea mai mult din singurătatea lui Geppetto, din viclenia ticăloșilor și din câtă muncă, iubire și artă se ascund în fiecare mișcare desenată.
Cui îl recomandăm?
- E pentru tine dacă: Familiilor cu copii care nu se sperie ușor, fanilor animației și tuturor celor care vor să vadă cum arăta magia Disney desenată de mână la apogeu. Pentru adulții nostalgici, o revizionare obligatorie.
- Mai bine sari peste, dacă: Celor foarte mici, care se sperie ușor, și celor care suportă doar animațiile de azi, alerte și pline de glume. Pentru ei, ritmul mai lent și părțile întunecate pot fi greu de digerat.
Dacă îți place, vezi și: Albă ca Zăpada și cei șapte pitici (1937), Fantasia (1940), Dumbo (1941), Bambi (1942), Cenușăreasa (1950)
Întrebări frecvente
Despre ce este Pinocchio?
Marioneta de lemn a lui Geppetto, un meșter singuratic, prinde viață datorită unei zâne în noaptea minunilor. Pinocchio trebuie să învețe curajul, loialitatea și sinceritatea ca să devină un băiat adevărat, în timp ce prietenul lui înțelept, Jiminy Cricket, încearcă să-l ferească de prostii.
Cât durează Pinocchio?
Filmul durează 88 de minute.
Este Pinocchio potrivit pentru copiii mici?
În mare parte da, dar unele scene pot fi înfricoșătoare, așa că pentru cei mai mici e bine să fie urmărit împreună cu un părinte.
Cine a regizat Pinocchio?
Filmul a fost regizat de Hamilton Luske, Ben Sharpsteen, T. Hee, Wilfred Jackson, Norman Ferguson, Jack Kinney și Bill Roberts.
Cine le dă vocea lui Pinocchio și lui Jiminy Cricket?
În varianta originală, Pinocchio are vocea lui Dickie Jones, iar Jiminy Cricket pe cea a lui Cliff Edwards.
Ce gen de film este Pinocchio?
Un film american de animație, de familie și fantasy, din seria clasicilor Walt Disney.
Merită să readuci și azi la viață păpușa de lemn pe ecran?
Absolut. Pinocchio e acel clasic rar care nu valorează pentru că e vechi, ci pentru că funcționează și astăzi. E frumos, amuzant, uneori înfricoșător și, spre final, construiește o miză emoțională reală. Dacă îl vezi cu un copil, pregătește-te de întrebări. Dacă îl vezi singur, pregătește-te ca atelierul lui Geppetto și Jiminy Cricket să rămână cu tine zile întregi. Pentru mine e un 9/10 solid și un film pe care îl revăd oricând.